Page 365 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 1

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 8
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOCHIMIE

8.1.23 Creatinina serică

Informaţii generale
Creatinina este anhidrida creatinei (acidul metilguanidilacetic) şi reprezintă forma sa de eliminare;
se formează în ţesutul muscular. Creatina este sintetizată în ficat şi după eliberare este preluată
la nivelul musculaturii în procent de 98% , unde au loc fosforilări, sub această formă având rol
6
important în stocarea energiei musculare. Când această energie musculară este solicitată pentru
nevoile proceselor metabolice, fosfocreatina este scindată până la creatinină. Cantitatea de creatină
convertită în creatinină se menţine la un nivel constant, care este în raport direct cu masa de ţesut
muscular a organismului. La bărbaţi 1.5% din stocul de creatină este convertit zilnic în creatinină.
Creatina provenită din alimente (în special din carne) creşte stocul de creatină şi creatinină. Reducerea
aportului proteic scade nivelul creatininei prin absenţa aminoacizilor arginină si glicină, precursorii
creatinei .
6
Creatinina este cel mai fix constituent azotat al sângelui, neinfluenţat de majoritatea alimentelor, de
efort, ritmul circadian sau de alte constante biologice şi este corelată cu metabolismul muscular .
3;6
Recomandări pentru determinarea creatininei serice
O perturbare a funcţiei renale reduce excreţia de creatinină, determinând creşterea creatininei serice.
Astfel, concentraţiile de creatinină oferă o aproximare a ratei filtrării glomerulare.
Principala utilitate a determinării creatininei serice este diagnosticarea insuficienţei renale.
Creatinina serică este un indicator mai specific şi mai sensibil al funcţiei renale decât ureea. Totuşi,
în bolile renale cronice este util să se determine atât creatinina cât şi ureea serică (împreună cu
parametrul uree nitrogen BUN), deoarece raportul BUN/creatinină furnizează mai multe informaţii .
1
Creatinina serică se determină la prima examinare la pacienţi asimptomatici sau simptomatici, la
pacienţi cu manifestări urinare, hipertensiune, boli renale acute şi cronice, boli extrarenale cu
diaree, vărsături, transpiraţii profuze, boli acute, postoperator sau la pacienţi care necesită îngrijiri
medicale intensive, în sepsis, şoc, politraumatisme, hemodializă, în boli metabolice (diabet zaharat,
hiperuricemie), sarcină, boli cu metabolism proteic crescut (mielom multiplu, acromegalie), tratament
cu medicamente nefrotoxice .
6
Pregătire pacient - preferabil à jeun (pe nemâncate) .
4
Specimen recoltat - sânge venos . 4
Recipient de recoltare - vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator .
4
Prelucrare necesară după recoltare - se separă serul prin centrifugare, se lucrează în 4 ore; dacă
acest lucru nu este posibil, serul se va stoca la 2-8°C sau la -20°C .
4
Volum probă - minim 0.5 mL ser .
4
Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat ; specimen recoltat de pe cateter utilizat pentru
5
perfuzie de soluţii nutritive .
4
Stabilitate probă – serul separat este stabil 4 ore la temperatura camerei; 7 zile la 2-8°C; timp
îndelungat la -18°C .
4
Metodă - spectrofotometrică (enzimatică colorimetrică) .
4
Valori de referinţă - sunt dependente de vârstă şi sex :
4
365