Page 386 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 1

8 TESTE DE BIOCHIMIE GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

Nivelul seric de β globuline creşte în anemia feriprivă şi ciroza biliară şi scade în boli autoimune aflate
în puseu activ (LES), nefroză, afecţiuni hepatice, neoplazii, infecţii acute şi cronice. În unele cazuri de
mielom multiplu de tip IgA se poate constata prezenţa unui component monoclonal în aceasta zonă.
Zona γ Gamma-globulinele sunt globulinele cele mai importante. Din această categorie fac parte
imunoglobulinele (IgG, IgA, IgM, IgD şi IgE). Anomaliile suferite de acestea se traduc fie prin diverse
deficite, fie prin hipergamaglobulinemii policlonale sau monoclonale.
Procentul de γ globuline scade în agamaglobulinemie, hipogamaglobulinemii şi sindroame nefrotice.
Hipogamaglobulinemia poate fi congenitală sau dobândită şi poate fi uşor detectată la electroforeza
proteinelor serice atunci când concentraţiile principalelor 3 clase de imunoglobuline sunt scăzute (IgG,
IgA şi IgM). Prezenţa hipogamaglobulinemiei la adult impune continuarea investigaţiilor în vederea
depistării unei posibile boli limfoproliferative (mielom cu lanţuri uşoare, leucemie limfatică cronică,
limfoame).
Creşterile policlonale de gamaglobuline indică un proces imunologic cronic asociat cu afecţiuni
hepatice (hepatită cronică activă, ciroză), boli de colagen (LES, poliartrită reumatoidă), neoplazii
(ex. boală Hodgkin), leucemie mielo-monocitară cronică. În aceste cazuri, hipergamaglobulinemia se
datorează activării unui număr mare de clone plasmocitare care eliberează imunoglobuline. Trebuie
menţionat aspectul caracteristic cirozei alcoolice de „punte” beta-gama, vizualizat pe gel ca o zonă
intens colorată între zonele beta şi gamma.
Uneori, în zona gamma se pot observa câteva benzi mici, înguste, denumite oligoclonale, întâlnite
la pacienţi cu hepatită, boli ale complexelor imune, sindromul imunodeficienţei dobândite, limfomul
angioimunoblastic.
Gamapatiile monoclonale includ un număr mare de condiţii clinice şi biologice asociate de obicei cu
afecţiuni maligne (mielom multiplu, boală Waldenström, amiloidoză, limfoame) dar şi cu unele afecţiuni
benigne sau chiar cu absenţa unei modificări patologice (gamapatii monoclonale cu semnificaţie
nedeterminată). În aceste cazuri, se depistează la electroforeza proteinelor un component monoclonal
(bandă M), rezultat ca urmare a proliferarării unei singure clone plasmocitare. Pe gel, componentele
monoclonale apar sub forma unor benzi înguste, net definite, iar după scanarea densitometrică, se
obţin „vârfuri” (peak-uri) caracteristice, ce pot fi întâlnite oriunde între zonele alfa şi gamma, datorită
mobilităţii electroforetice variabile, cel mai frecvent însă în zona gamma.
Imunoglobulinele monoclonale sunt omogene din punct de vedere structural şi biochimic, fiind alcătuite
dintr-un singur tip de lanţ uşor (kappa sau lambda). În circulaţie pot fi eliberate imunoglobuline complete
sau numai subunităţi ale acestora (ex. lanţuri uşoare monoclonale, denumite proteine Bence-Jones).
Prezenţa componentului monoclonal va fi precizată pe buletinul final de analize al pacientului, cu
recomandarea de a se efectua electroforeza proteinelor serice cu imunofixare .
1-3
În tabelul de mai jos sunt sintetizate informaţiile prezentate:

Zone electroforetice
Descriere aspect Albumina % Alfa – 1 Alfa – 2 Beta Gamma
% % % %
Normal N N N N N

386