Page 470 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 1

8 TESTE DE BIOCHIMIE GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

8.1.65 Urină: biochimie
Informaţii generale
Urina este un lichid biologic de excreţie, cu o compoziţie chimică complexă, care poate suferi
modificări în anumite stări patologice. Analiza completă de urină include determinarea caracterelor
fizice (culoare, aspect, greutate specifică), chimice (pH, proteine, glucoză, corpi cetonici, hematii,
bilirubină, urobilinogen, leucocite, nitriti) şi examenul microscopic al sedimentului .
1
Biochimia urinei se determină printr-o metodă semicantitativă, cel mai adesea pe un analizor automat,
folosind stripuri de urină. Acest tip de test este rapid şi măsoară elementele din urină care sunt
semnificative pentru disfuncţii renale, urinare, hepatice şi metabolice. În eventualitatea unei modificări
patologice, se produce o schimbare de culoare în zona testului respectiv, care se compară cu o scală
de culori predefinită. Intensitatea culorii permite o evaluare semicantitativă a rezultatului . 7
Densitatea urinei (greutatea specifică)
Măsoară capacitatea rinichiului de a concentra urina. Testul compară densitatea urinei faţă de
densitatea apei distilate, care are greutatea specifică 1.000 .
2
Testul detectează concentraţia de ioni din urină; în prezenţa cationilor protonii sunt eliberaţi de un
agent complex şi produc o schimbare a culorii pe strip.
Densitatea urinară este dependentă de cantitatea de fluide ingerată de pacient, dar poate fi influenţată
şi de alţi factori cum ar fi: transpiraţii abundente, efectul temperaturilor scăzute, agenţi diuretici activi
(cafea şi alte substanţe), astfel că se pot întâlni variaţii foarte mari ale densităţii urinare (1.000-1.040)
chiar şi la persoanele sănătoase .
4
În general, densitatea variază invers proporţional cu cantitatea de urină excretată; în anumite condiţii
această relaţie nu este valabilă: diabet (volum şi densitate urinară crescute), hipertensiune (volum
normal, densitate scazută), boală renală cronică incipientă (volum crescut, densitate scăzută) .
2
Condiţiile patologice în care se modifică densitatea sunt asociate cu alterarea capacităţii rinichiului de
a dilua sau concentra urina:
• Densitate >1.022 (hiperstenurie): proteinurie, nefroze, diabet, pierderi excesive de apă (transpiraţii
abundente, stări febrile, vărsături, diaree), stres chirurgical (secreţie crescută de ADH), insuficienţă
cardiacă congestivă, toxemie de sarcină 1;2;7 .
• Densitate <1.015 (hipostenurie): aport excesiv de apă, diabet insipid, glomerulonefrite (densitatea
poate fi scăzută, cu volum de urină scăzut), pielonefrite cronice (alterarea tubulară afectează
capacitatea rinichiului de a concentra urina) 1;2;7 .
• Rinichiul sclerotic elimină o urină cu densitate aproape constantă (1.009-1.011) - izostenurie .
1;7
pH
pH-ul indică, capacitatea tubilor renali de a menţine echilibrul acido-bazic al plasmei şi lichidului
extracelular, care se realizează prin reabsorbţia sodiului şi secreţia tubulară de hidrogen şi ioni
amoniu .
2
Testul de detectare a pH-ului urinar se bazează pe o combinaţie de 3 indicatori: roşu-metil, albastru
bromtimol şi fenolftaleină. La un nivel al pH-ului de 5-9 se obţine o gradare a culorii de la potocaliu la
galben-verzui şi albastru . 4
Urina proaspătă provenită de la subiecţi sănătoşi prezintă un pH de 5-6. pH-ul urinar este influenţat
de factori fiziologici şi patologici:

470