Page 470 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 1
P. 470

8  TESTE DE BIOCHIMIE                 GHIDUL  SERVICIILOR  MEDICALE
                                              AL  LABORATOARELOR  SYNEVO




                                 8.1.65 Urină: biochimie
       Informaţii generale
       Urina  este  un  lichid  biologic  de  excreţie,  cu  o  compoziţie  chimică  complexă,  care  poate  suferi
       modificări în anumite stări patologice. Analiza completă de urină include determinarea caracterelor
       fizice (culoare, aspect, greutate specifică), chimice (pH, proteine, glucoză, corpi cetonici, hematii,
       bilirubină, urobilinogen, leucocite, nitriti) şi examenul microscopic al sedimentului .
                                                               1
       Biochimia urinei se determină printr-o metodă semicantitativă, cel mai adesea pe un analizor automat,
       folosind stripuri de urină. Acest tip de test este rapid şi măsoară elementele din urină care sunt
       semnificative pentru disfuncţii renale, urinare, hepatice şi metabolice. În eventualitatea unei modificări
       patologice, se produce o schimbare de culoare în zona testului respectiv, care se compară cu o scală
       de culori predefinită. Intensitatea culorii permite o evaluare semicantitativă a rezultatului . 7
       Densitatea urinei (greutatea specifică)
       Măsoară  capacitatea  rinichiului  de  a  concentra  urina.  Testul  compară  densitatea  urinei  faţă  de
       densitatea apei distilate, care are greutatea specifică 1.000 .
                                                2
       Testul detectează concentraţia de ioni din urină; în prezenţa cationilor protonii sunt eliberaţi de un
       agent complex şi produc o schimbare a culorii pe strip.
       Densitatea urinară este dependentă de cantitatea de fluide ingerată de pacient, dar poate fi influenţată
       şi de alţi factori cum ar fi: transpiraţii abundente, efectul temperaturilor scăzute, agenţi diuretici activi
       (cafea şi alte substanţe), astfel că se pot întâlni variaţii foarte mari ale densităţii urinare (1.000-1.040)
       chiar şi la persoanele sănătoase .
                             4
       În general, densitatea variază invers proporţional cu cantitatea de urină excretată; în anumite condiţii
       această relaţie nu este valabilă: diabet (volum şi densitate urinară crescute), hipertensiune (volum
       normal, densitate scazută), boală renală cronică incipientă (volum crescut, densitate scăzută) .
                                                                        2
       Condiţiile patologice în care se modifică densitatea sunt asociate cu alterarea capacităţii rinichiului de
       a dilua sau concentra urina:
       • Densitate >1.022 (hiperstenurie): proteinurie, nefroze, diabet, pierderi excesive de apă (transpiraţii
       abundente, stări febrile, vărsături, diaree), stres chirurgical (secreţie crescută de ADH), insuficienţă
       cardiacă congestivă, toxemie de sarcină 1;2;7 .
       • Densitate <1.015 (hipostenurie): aport excesiv de apă, diabet insipid, glomerulonefrite (densitatea
       poate  fi  scăzută,  cu  volum  de  urină  scăzut),  pielonefrite  cronice  (alterarea  tubulară  afectează
       capacitatea rinichiului de a concentra urina) 1;2;7 .
       • Rinichiul sclerotic elimină o urină cu densitate aproape constantă (1.009-1.011) - izostenurie .
                                                                        1;7
       pH
       pH-ul indică, capacitatea tubilor renali de a menţine echilibrul acido-bazic al plasmei şi lichidului
       extracelular,  care  se  realizează  prin  reabsorbţia  sodiului  şi  secreţia  tubulară  de  hidrogen  şi  ioni
       amoniu .
            2
       Testul de detectare a pH-ului urinar se bazează pe o combinaţie de 3 indicatori: roşu-metil, albastru
       bromtimol şi fenolftaleină. La un nivel al pH-ului de 5-9 se obţine o gradare a culorii de la potocaliu la
       galben-verzui şi albastru . 4
       Urina proaspătă provenită de la subiecţi sănătoşi prezintă un pH de 5-6. pH-ul urinar este influenţat
       de factori fiziologici şi patologici:


         470
   465   466   467   468   469   470   471   472   473   474   475