Page 561 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 1

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 8
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOCHIMIE

8.6 TESTE PENTRU NEFROLITIAZĂ

8.6.1 Oxalat urinar

Informaţii generale
Oxalatul constituie produsul final de metabolism al glioxalatului şi gliceratului. Organismul uman nu
deţine enzime capabile să degradeze oxalatul; în consecinţă acesta trebuie eliminat prin rinichi. La
nivel tubular oxalatul se combină cu calciul determinând formarea calculilor de oxalat de calciu, iar
concentraţiile crescute de oxalat pot fi toxice pentru celulele renale.
Hiperoxaluria poate fi:
- primară, având la bază deficite enzimatice genetice;
- secundară unor afecţiuni gastrointestinale ce determină malabsorbţie sau unei ingestii
alimentare crescute de produse bogate în oxalat sau vitamina C .
6
Hiperoxaluria apare în cazul consumului crescut de proteine animale, purine, gelatină, căpşuni,
rubarbă, fasole, sfeclă, spanac, roşii, ciocolată, cacao şi ceai. Hiperoxaluria este descrisă şi în deficitul
de piridoxină.
Oxalatul urinar provine din metabolismul glicinei şi al acidului ascorbic mai mult decât din aportul
alimentar. Excreţia de oxalat este crescută la vegetarieni, deşi aceste persoane prezintă un consum
scăzut de proteine animale .
5
Vitamina C determină creşterea excreţiei de oxalat şi poate reprezenta un factor de risc pentru
nefrolitiaza cu oxalat de calciu la persoanele ce consumă “megadoze” de vitamina C. Dacă se
dovedeşte că utilizarea vitaminei C favorizează excreţia crescută a oxalatului urinar şi formarea
calculilor, această terapie trebuie oprită. În cazul în care excreţia oxalatului tinde să se normalizeze
după oprirea administrării de vitamina C, atunci terapia adiţională de prevenire a litiazei nu mai este
necesară . 4
Hiperoxaluria poate apărea şi ca efect al absorbţiei intestinale crescute, asociată cu ingestia scăzută
a calciului sau cu legarea crescută a calciului enteric de către grăsimile neabsorbite din malabsorbţia
lipidelor.
Excreţia urinară crescută de acid uric apare frecvent la persoanele care prezintă nefrolitiază oxalică.
Nefrolitiaza calcică la pacienţii cu hiperuricozurie apare datorită favorizării cristalizării oxalatului de
calciu de către urat .
7
Concentraţia oxalatului urinar apare crescută la foarte mulţi copii prematuri subponderali care au
primit soluţii parenterale de aminoacizi .
1
Există 2 tipuri de hiperoxalurie primară datorate unor defecte genetice rare care determină creşterea
producţiei endogene de oxalat. Acestea se caracterizează printr-un nivel urinar ridicat de oxalat şi
prin nefrolitiază oxalică recurentă. În tipul I este implicat un deficit în metabolismul glioxalatului, care
determină în primul rând creşterea sintezei de oxalat şi excreţia urinară excesivă de acid glioxalic
şi glicolic. Tipul II este rar şi se caracterizează prin excreţia urinară crescută de acid oxalic şi acid
L-gliceric, cu excreţie normală de acid glicolic.

561