Page 575 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 1

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 8
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOCHIMIE

Alimentele cele mai bogate în iod sunt peştele (macrou, hering, somon, păstrăv, somn), fructele de
mare şi algele marine. Unele vegetale, precum şi apa potabilă constituie de asemenea o sursă de iod,
dar conţinutul în iod al acestora variază în funcţie de concentraţia acestui element în sol. Sarea iodată
poate fi o sursă dietetică de iod foarte importantă, acolo unde este în mod curent accesibilă. Laptele
matern are un conţinut crescut de iod, care poate asigura necesarul pentru sugarii alimentaţi natural.
Legume ca varza, conopida, napii şi guliile conţin în mod natural substanţe (tiocianaţi şi izotiocianaţi),
care au o acţiune competitivă cu iodul, pe care îl deplasează din combinaţiile lui împiedicând astfel
acumularea iodului în tiroidă. Pe de altă parte, aceste legume conţin goitrina, substanţă care interferă
cu biosinteza hormonilor tiroidieni. Excesul de fluor din apă şi alimente poate favoriza carenţa de iod,
deoarece fluorul este mai reactiv decât iodul şi intră în competiţie cu acesta. Concentraţia crescută de
calciu şi magneziu, caracteristică apelor dure, diminuează absorbţia intestinală a iodului .
2
Iodul molecular (I )este absorbit intestinal prin difuziune facilitată, în timp ce iodurile (I ) sunt absorbite
-
2
prin intermediul unui transportor de tip simport Na /I situat la nivelul mucoasei gastrice.
+
Iodul constituie un oligoelement esenţial necesar pentru funcţionarea optimă a glandei tiroide şi
dezvoltarea neurologică a fătului şi copilului mic. Astfel, deficitul de iod este recunoscut ca fiind cauza
cea mai obişnuită de endocrinopatie (guşă şi hipotiroidism primar), precum şi de retard mental ce
poate fi prevenit.
Iodul deţine un rol direct în formarea hormonilor tiroidieni; la nivelul membranei bazolaterale a celulelor
foliculului tiroidian se găseşte transportorul de tip simport Na /I care sechestrează iodul din lichidul
+
extracelular (I ) şi a cărui activitate este controlată de către tireotropină (TSH). Această proteină
-
asigură concentrarea iodului în interiorul celulelor foliculare până se ating niveluri de 20-40 ori mai
mari decât cele prezente în sânge. În continuare, I este organificat (oxidat) la I sub acţiunea tiroid-
-
2
peroxidazei (TPO) şi încorporat în molecula tiroglobulinei. În final rezultă hormonii tiroidieni tiroxina

(T4) şi triiodotironina (T3). Iodul reprezintă 65% din greutatea moleculară a T4 şi 59% din cea a T3.
La adultul cu aport adecvat, aproximativ 15-20 mg de iod, reprezentând 30% din cantitatea totală
din organism, sunt concentrate în ţesutul şi hormonii tiroidieni, iar restul de 70% este distribuit la
nivelul glandelor mamare, ochilor, mucoasei gastrice, colului uterin şi glandelor salivare. În celulele
acestor ţesuturi iodul pătrunde de asemenea printr-un transport de tip simport Na /I. Rolul ţesutului
+
mamar de a concentra iodul este legat de funcţionarea tiroidei nou-născutului şi în consecinţă de
dezvoltarea cerebrală normală. În celelalte ţesuturi funcţia sa rămâne incomplet elucidată, unele studii
demonstrând capacitatea de antioxidant a acestui oligoelement .
6
Doza zilnică recomandată de iod variază de la 150 µg/zi pentru adulţi la 290 µg/zi pentru femeile care
alăptează. Cu toate acestea, glanda tiroidă nu are nevoie de mai mult de 70 µg/zi pentru a sintetiza
hormonii tiroidieni. Aceste nivele ridicate sunt necesare pentru optima funcţionarea a mucoasei
gastrice, glandelor salivare, mucoasei bucale, timusului, epidermei, plexului coroid .
1
Deficitul de iod este frecvent în ţările în curs de dezvoltare şi în anumite părţi ale Europei şi rar în
zonele în care este utilizată sarea iodată. Studii recente arată că lipsa iodului este un fapt comun în
rândul femeilor adulte din SUA. Deficitul de iod se dezvoltă atunci când aportul scade sub 20 µg/zi.
Drept consecinţă se produce mărirea de volum a glandei tiroide cu posibila apariţie de noduli multipli
(guşă endemică). De obicei pacienţii rămân eutiroidieni; dar, cu toate acestea, deficitul sever la adulţi

575