Page 270 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

18 TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

revizuita. Editura Medicală AMALTEA, 2007, 281-312.
5. www.labtestsonline.org. HLA-B27. Reference Type: Internet Communication.

18.1.4.4 Predispoziţie genetică boala celiacă (tipaj HLA-DQ)

Boala celiacă (numită şi celiachie, intoleranţă la gluten, enteropatie glutenică, sprue celiac sau
sprue nontropical) este o afecţiune inflamatorie digestivă cronică, cauzată de ingestia de gluten, ce
împiedică absorbţia nutrienţilor, vitaminelor şi mineralelor de către intestin. Se caracterizează printr-o
sensibilitate menţinută pe tot parcursul vieţii la fracţiunile solubile în alcool ale glutenului: gliadinul din
grâu şi prolaminele din orz, secară şi ovăz, sensibilitate întâlnită la persoanele predispuse genetic.
Dintre fracţiunile glutenului, gliadinul reprezintă cel mai toxic component. Nu este vorba despre o
alergie, ci de o boală autoimună mediată de către limfocitele T, în care transglutaminaza tisulară din
intestinul subţire formează cu gliadinul alimentar autoantigenul propriu-zis. Deoarece numai anumite
antigene HLA leagă gliadinul şi-l prezintă sistemului imun, boala apare la purtătorii acestor antigene.
Astfel se explică caracterul familial al acestei afecţiuni, înregistrându-se o prevalenţă de 10% la rudele
de gradul I ale persoanelor afectate şi o concordanţă a bolii de până la 70% la gemenii monozigoţi.
Boala celiacă este destul de frecvent întâlnită în populaţie, în Europa având o prevalenţă de 1:200-
1:500. Femeile sunt de 2-3 ori mai afectate decât bărbaţii .
3
Ca şi în cazul altor boli inflamatorii autoimune în patogenia bolii celiace sunt incriminaţi factori genetici
(prezenţa anumitor antigene HLA), încărcarea cu gluten a organismului, precum şi alţi factori insuficient
caracterizaţi care favorizează apariţia manifestărilor la unele persoane cu predispoziţie genetică .
1
Susceptibilitatea faţă de boala celiacă este conferită de anumite alele HLA de clasa a 2-a din regiunea
HLA-DQ. Astfel, cei mai mulţi pacienţi (90-95%) prezintă heterodimerul HLA-DQ2 codificat de alelele
DQA1*05 şi DQB1*02, în timp ce ~5% prezintă heterodimerul HLA-DQ8 codificat de alelele DQA1*03
şi DQB1*0302. Majoritatea pacienţilor prezintă haplotipul DR3-DQ2 (DRB1*0301-DQA1*0501-
DQB1*0201) sau sunt heterozigoţi pentru DR5-DQ7/DR7-DQ2 (DRB1*11/12-DQA1*0505-
DQB1*0301/DRB1*07-DQA1*0201-DQB1*0202). Aceasta înseamnă că molecula dimerică DQ2
alcătuită dintr-un lanţ α şi un lanţ β poate fi codificată de alele DQA1*0501 şi DQB1*0201 situate pe
acelaşi cromozom (configuraţie cis – fig. 18.1.4.4.1A) sau de către alele DQA1*0505 şi DQB1*0202
situate pe cromozomi diferiţi (configuraţie trans – fig. 18.1.4.4.1B). Pacienţii negativi pentru DQA1*05
şi DQB1*02 sunt adesea pozitivi pentru haplotipul DRB1*04-DQA1*03- DQB1*0302 (haplotip DR4-
DQ8). Molecula DQ8 alcătuită de asemenea dintr-un lanţ α şi un lanţ β este codificată de alele situate
pe acelaşi cromozom (configuraţie cis – fig. 18.1.4.4.1C). Foarte rar pacienţii poartă fie numai lanţul
α (*0501 sau *0505), fie numai lanţul β (*0201 sau *0202) al heterodimerului DQ2 (jumătate din
heterodimerul DQ2) .
1;4

270