Page 336 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

18 TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

asociate mai frecvent cu genotipul B decât cu C. Dimpotrivă, un alt studiu, deşi a arătat că mutaţiile
pre-S apar mai frecvent la purtătorii de genotip B şi C în comparaţie cu restul genotipurilor, nu a indicat
o diferenţă semnificativă statistic între genotipurile B şi C. Aceste variante sunt detectate cu frecvenţă
mai mare la pacienţii cu afecţiuni hepatice severe (ciroză sau carcinom hepatocelular), deoarece pot
afecta clearance-ul viral şi contribui la cronicitatea infecţiei.
Sunt descrise şi variante HBV care rezultă din încapsidarea şi revers-transcrierea ARN-ului pregenomic
care a suferit splicing-ul - “splice variants”. Studiile au arătat că nu există nici o diferenţă între
variantele dominante de splicing produse de genotipurile D, C şi E, în timp ce variantele minore
de splicing sintetizate de izolatele care aparţin diverselor genotipuri sunt diferite. Splicing-ul poate
contribui la patogenicitatea şi/sau persistenţa virusului.
Legătura dintre progresia bolii şi genotipuri
Deoarece progresia bolii este influenţată de mai mulţi factori, cum ar fi vârsta la care fost contractată
infecţia, calea de transmitere, competenţa imună a gazdei şi factorii de mediu (consumul de alcool,
supraîncărcarea cu fier şi expunerea la aflatoxină), interpretarea rolului exercitat de genotipuri trebuie
să se facă cu multă atenţie.
Majoritatea studiilor asupra efectului genotipurilor HBV asupra progresiei bolii au fost efectuate în
sud-estul Asiei unde HBV este hiperendemic şi predomină genotipurile B şi C.
Pacienţii infectaţi cu genotipul B au o şansă mai mare de a prezenta remisiune biochimică susţinută
după seroconversia AgHBe spontană decât cei infectaţi cu genotipul C. Genotipul C este mai prevalent
la pacienţii cu fibroză sau ciroză şi este asociat cu o afectare histologică a ficatului mai severă în
comparaţie cu genotipurile B sau D. Pacienţii infectaţi cu genotipul C au scoruri mai mari de activitate
necroinflamatorie şi fibroză, precum şi niveluri mai mari ale transaminazelor serice faţă de cei infectaţi
cu genotipurile B, A sau D.
În ceea ce priveşte carcinomul hepatocelular este nevoie de studii longitudinale care să stabilească în
ce măsură genotipurile influenţează incidenţa bolii pe termen lung.
În Occident studiile privind impactul genotipurilor HBV asupra progresiei bolii sunt mai puţin
numeroase. În Europa s-a constatat că evoluţia pe termen lung a infecţiei HBV este diferită în funcţie
de genotipuri. Genotipul A a fost mai prevalent la pacienţii cu hepatită cronică AgHBe pozitivă, în timp
ce genotipul D a predominat la cei anti-HBe pozitivi. Pacienţii având genotipul D, fie că au fost AgHBe
pozitivi sau negativi, au prezentat valori mai mari ale încărcăturii virale, în comparaţie cu genotipurile
A, B şi C. Prognosticul hepatitei cronice B ar fi mai bun la pacienţii infectaţi cu genotipul A faţă de
cei cu genotipul D sau F, deoarece prezintă o rată mai mare de remisiune biochimică susţinută şi de
reducere a viremiei. Genotipul D a fost asociat cu o afecţiune recurentă severă post-transplant .
1
România se situează în rândul ţărilor cu o prevalenţă înaltă a purtătorilor de AgHBs (16%). Într-un
studiu publicat recent care a inclus 130 pacienţi, cu un spectru variat al infecţiei HBV, s-a constatat că
genotipul D a avut prevalenţa cea mai mare (66%) şi a fost asociat cu infecţie activă şi evoluţie spre
carcinom hepatocelular. Genotipul A a fost corelat cu statusul de purtător inactiv al AgHBs, în timp
ce infecţia cronică îndelungată a fost asociată în majoritatea cazurilor cu un amestec al genotipurilor
A şi D . 2
Legătura dintre răspunsul la tratamentul antiviral şi genotipuri
Într-un studiu efectuat pe pacienţi germani s-a constatat că cei infectaţi cu genotipul A au o rată de

336