Page 338 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

18 TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

18.3.8 Testarea rezistenţei virusului hepatitei B la antivirale

Informaţii generale şi recomandări pentru testarea rezistenţei virusului hepatitei B la
antivirale
Virusul hepatitei B (HBV) este prototipul familiei Hepadnaviridae; replicarea acestui virus ADN prezintă
o serie de particularităţi ce conduc la apariţia variantelor genomice virale, clasificate în 8 genotipuri
(A-H) şi multiple sub-genotipuri 2;3;4 .
ADN-ul viral se replică prin revers-transcripţia unui ARN intermediar; deoarece revers-transcriptaza
are o capacitate scăzută de verificare – autocorectare a acurateţei procesului de transcripţie, erorile în
replicarea ADN-ului apar mult mai frecvent decât în cazul altor virusuri ADN. Rata anuală de apariţie
a acestor erori este estimată la 1.4-3.2 x 10 substituţii nucleotidice per site, sugerând multitudinea
5
mutaţiilor ce pot apărea în cazul pacienţilor cu rate înalte de replicare virală. Astfel de pacienţi infectaţi
cronic prezintă o populaţie virală heterogenă care este compusă din proporţii variabile din cvasi-specii
de HBV, iar populaţia majoritară se selectează sub influenţa factorilor endogeni şi exogeni. Astfel de
factori endogeni pot fi: răspunsul imun al gazdei, capacitatea replicativă a variantei virale (capacitatea
sa de a produce variante infecţioase), volumul spaţiului de replicare (numărul de hepatocite ce pot
fi infectate de HBV). Factorii exogeni descrişi pot fi: tratamente antivirale (cu analogi nucleotidici şi
nucleozidici), terapii imunologice (imunoglobulină anti-hepatită B şi vaccinare) . 3
Genotipurile HBV au răspândire geografică variată; semnificaţiile clinice sunt diferite de la un genotip
la altul, cu impact major asupra evoluţiei naturale a bolii şi a monitorizării eficienţei tratamentelor
antivirale .
2
Genomul VHB
Molecula ADN a HBV are structură mixtă (parţial dublu catenar şi parţial circular), consecinţă a
inegalităţii lungimilor celor 2 catene: catena lungă (L, de sens negativ, 3’ – 5’) are cca 3200 nucleotide,
iar catena scurtă (S, de sens pozitiv, 5’ – 3’) are 1100-2600 nucleotide . Ajuns în hepatocit, ADN-ul
2
viral este transportat în nucleul celulei, unde este transformat în ADNccc (engl. covalently closed,
circular, double-stranded DNA, cccDNA), care este un ADN dublu catenar, circular, relaxat (închis
prin legături covalente). Acest ADNccc este în esenţă un epizom care nu se replică, ci constituie
exclusiv matriţa transcripţiilor virale ulterioare . Genomul viral codifică 4 cadre deschise citirii, ORF-uri
5
(engl. open reading frames) suprapuse (vezi fig 18.3.8.1), denumite în funcţie de proteinele pe care
le codifică:
C – proteina „core”, a nucleocapsidei (AgHBc);
S – proteina de suprafaţă, AgHBs;
P – ADN polimeraza virală, “pol”, cu funcţie şi de revers-transcriptază, denumită şi
polimeraza/revers-transcriptaza;
X – proteina HBx, cu funcţie neelucidată (posibil implicată in dezvoltarea carcinomului
hepato-celular, prin legarea de p53) 2;3;5 .

338