Page 343 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

Mutantele VHB asociate cu rezistenţa la Entecavir (ETV)
Rezistenţa la ETV apare printr-un mecanism dual: un aspect se referă la apariţia uneia dintre mutaţiile
rtM204V sau rtM204I (coincide cu mutaţia centrală din cazul LAM) care scade susceptibilitatea
(sensibilitatea) HBV pentru ETV de cca 10 ori. Al doilea aspect al mecanismului se referă la una
sau mai multe mutaţii localizate în poziţiile rtT184, rtS202, rtM250, caz în care susceptibilitatea
(sensibilitatea) HBV pentru ETV scade de asemenea de cca 10 ori.
Astfel, combinaţia celor două mecanisme conduce la o scădere a susceptibilităţii (sensibilităţii) HBV
pentru ETV de peste 100 ori.
Incidenţa rezistenţei la ETV este scăzută la pacienţi netrataţi anterior cu analogi nucleozidici (1% la
4-5 ani de tratament cu ETV), dar este, dimpotrivă, foarte ridicată în cazurile refractare la LAM (peste
50% la 5 ani de tratament).
Mai sunt descrise mutaţiile rtS202G sau rtS202C (în domeniul C) şi rtT184S / A / I / L / F / G (în
domeniul B) şi rtM250V (în domeniul D) .
3
Mutantele VHB asociate cu rezistenţa la Telbivudine (LdT)
Singura mutaţie demonstrată a fi asociată cu rezistenţa la LdT este rtM204I. Incidenţa rezistenţei la
LdT este mai scăzută decât în cazul LAM deoarece LdT are o activitate antivirală crescută şi pentru
că este selectată doar o singură mutaţie (rtM204I, nu şi rtM204V).
Incidenţa rezistenţei la LdT după 1 şi după 2 ani de tratament este de 5% şi, respectiv, 25% la pacienţi
AgHBe pozitivi şi de 2%, respectiv, 11% la pacienţi AgHBe negativi. Această diferenţă apare deoarece
prezenţa AgHBe se asociază cu nivele crescute de ADN HBV şi, implicit, risc mai mare de apariţie a
rezistenţei la tratament .
3
Mutantele VHB asociate cu rezistenţa la Adefovir (ADV)
Mutaţiile asociate cu rezistenţa la ADV implică substituţia alaninei cu treonina sau cu valina în poziţia
181 (rtA181T, rtA181V) şi substituţia asparaginei cu treonina în poziţia 236 (rtN236T). Aceste mutaţii
scad susceptibilitatea (sensibilitatea) VHB pentru ADV de cca 5-10 ori.
Incidenţa rezistenţei la ADV s-a raportat a creşte de la 0% (la 48 săptămâni de tratament) până la
cca 30% la 240 săptămâni, în cazul pacienţilor netrataţi anterior cu analogi nucleozidici. Această
incidenţă este chiar mult mai ridicată în cazurile refractare la LAM (cca 6% la 1 an şi cca 25% la 2 ani
de tratament) faţă de doar 4% la 4 ani de tratament combinat LAM + ADV.
A fost descrisă mutaţia rtI233V pentru lipsa de răspuns la ADV (dar această asociaţie trebuie să fie
însă confirmată) .
3
Mutantele VHB asociate cu rezistenţa la Tenofovir (TDF)
Până acum nu a fost demonstrată prin studii de fază III rezistenţa genotipică în cazul pacienţilor care
au primit tratament cu TDF timp de până la 2 ani, mai ales pentru că pacienţii cu viremie persistentă
la 72 săptămâni au primit tratament adiţional cu emtricitabine (FTC). Un studiu incipient, cu 2 pacienţi
care prezentau infecţie mixtă HIV + HBV, a raportat o mutaţie rtA194T care ar fi implicată în rezistenţa
la tratamentul cu TDF, dar asociaţia nu a fost confirmată .
3
Relaţia dintre cele mai frecvente mutaţii asociate cu rezistenţa la antivirale şi gradul de susceptibilitate
la fiecare medicat aprobat este prezentată în tabelul de mai jos:
4

343