Page 517 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 21
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE MICROBIOLOGIE

produce epidemii de diaree în spitale şi alte unităţi de îngrijire. Flora intestinală normală se opune
colonizării, însă tratamentul antibiotic, prin suprimarea florei, facilitează proliferarea C.difficile .
1
Boala a fost descrisă iniţial la pacienţii care au primit tratament cu clindamicină, însă la ora actuală se
consideră că orice antibiotic poate genera colită pseudomembranoasă. În studii care au cuprins un
număr mare de pacienţi, mai mult de 70% din cazuri au fost asociate cu administrarea de cefalosporine
(în special de generaţia a doua şi a treia) . Urmează în ordinea frecvenţei ampicilina şi amoxicilina. Mai
3
puţin implicate sunt macrolidele şi celelalte peniciline. Aminoglicozidele, flurochinolonele, trimetoprim-
cotrimoxazol, imipenem şi meropenem pot genera ocazional boala. Chiar şi o scurtă administrare
a unui antibiotic poate genera colita. Riscul este mai mare în cazul tratamentelor prelungite şi a
asocierilor de antibiotice .
1
Persoanele vârstnice şi pacienţii imunodeprimaţi reprezintă categoriile cele mai susceptibile de a
dezvolta colită indusă de C. difficile. Deşi copiii mici sunt adesea purtători de tulpini de Clostridium
difficile secretante de toxine, infecţia clinic manifestă la această grupă de vârstă este neobişnuită.
Colonizarea cu C. difficile generează un spectru larg de condiţii clinice, de la o stare de purtător
asimptomatic, diaree uşoară autolimitantă până la colită pseudomembranoasă şi colită fulminantă.
Complicaţiile cele mai grave sunt reprezentate de megacolonul toxic, perforaţia de colon şi peritonita.
Majoritatea pacienţilor dezvoltă diaree în cursul sau imediat după iniţierea tratamentului antibiotic.
Totuşi, 25-40% din pacienţi nu devin simptomatici mai devreme de 10 săptămâni de la încheierea
antibioticoterapiei. Au fost descrise şi unele cazuri de boală apărută spontan, la pacienţi fără tratament
antibiotic în antecedente 1;3;4 .
Cel mai frecvent, tabloul clinic include:
- diaree uşoară sau moderată, rar sanguinolentă;
- dureri abdominale colicative;
- anorexie;
- febră.
Diagnosticul de colită indusă de C. difficile trebuie suspectat la orice pacient cu diaree care a primit
tratament antibiotic în ultimele 2 luni şi/sau diareea a debutat după 72 ore (sau mai mult) de la
spitalizare.
Detecţia toxinelor produse de C. difficile este importantă pentru stabilirea unei terapii adecvate. Dacă
manifestările clinice nu se remit la întreruperea tratamentului antibiotic incriminat, se recomandă
administrarea per os de vancomicina, metronidazol sau bacitracină.
Cultura de rutină a bacteriei nu este recomandată datorită izolării frecvente de tulpini care nu sunt
secretoare de toxine .
3
Testul efectuat în laboratorul nostru detectează toxina A şi/sau B în materii fecale printr-o tehnică
imunocromatografică .
2
Specimen recoltat - materii fecale proaspăt emise; cantitatea recomandată este 1-2 g de materii
fecale formate sau 1-2 ml de materii fecale lichide; nu sunt acceptate probe recoltate pe tampon
rectal .
3
Recipient de recoltare - recipient de unică folosinţă pentru fecale; este interzisă adăugarea de
substanţe conservante .
2

517