Page 235 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 1
P. 235

6.   Laboratory Corporation of America.Directory of Services and Interpretive Guide. Magnesium, Serum. www.labcorp.com . 2003. Ref Type:
                        Internet Communication.
                     7.   Lothar  Thomas.  Trace  Elements.  In  Clinical  Laboratory  Diagnostics-Use  and  Assessment  of  Clinical  Laboratory  Results.  TH-Books
                        Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998; 339-340.




                                                    8.1.42 Magneziu urinar

                  InformaŃii generale
                  În mod normal 95% din cantitatea de magneziu ce este filtrată la nivel glomerular este reabsorbită tubular, în special în
                  porŃiunea  ascendentă  a  ansei  Henle .  ExcreŃia  de  magneziu  controlează  nivelul  seric  al  acestui  element  şi  este
                                              5
                  dependentă de dietă , pe de altă parte fiind supusă, împreună cu cea a calciului, efectelor hormonului paratiroidian;
                                 1
                                                                                          5
                  creşterea  reabsorbŃiei  calciului  conduce  la  inhibiŃia  competitivă  a  absorbŃiei  magneziului .  Hipercalcemia,
                                                                                   4
                  hipofosfatemia şi acidoza se numără printre inhibitorii reabsorbŃiei tubulare de magneziu . Când funcŃia renală este
                  scăzută, magneziul este reŃinut determinând creşterea nivelului seric.
                  Recomandări pentru determinarea magneziului urinar
                  •  investigarea statusului electrolitic; stabilirea cauzei unui nivel seric anormal de magneziu;
                                     1
                  •  investigarea nefrolitiazei .
                  Specimen recoltat - urina din 24 ore; la ora 7 dimineaŃa pacientul urinează şi nu reŃine această urină, apoi colectează
                  într-un vas de plastic toate emisiunile de urină până la ora 7 dimineaŃa în ziua următoare, inclusiv; se omogenizează
                  urina recoltată; se măsoară întreaga cantitate, se reŃin 100 ml în pahar de plastic de unică folosinŃă pentru urină; nu se
                  folosesc  conservanŃi;  ambele  recipiente  trebuie  să  fie  bine  închise  cu  capac,  ele  se  păstrează  la  2–8 C  până  în
                                                                                               º
                                                                                1
                  momentul lucrului . !Sunt inacceptabile probele care vin în contact cu orice fel de metal .
                               3
                  Recipient de recoltare - vas de plastic de 2-3 L şi pahar de plastic pentru urină (de unică folosinŃă), pe care se
                                                  3
                  notează cantitatea totală de urină din 24 ore .
                  Cantitatea recoltată - toată urina din 24 ore din care se reŃin 100 mL .
                                                                   3
                  Prelucrare necesara după recoltare - acidifiere la pH = 3-4 cu acid clorhidric 6 N .
                                                                             3
                                                                          3
                  Stabilitate probă - 7 zile la temperatura camerei; 7 zile la 4-8°C; 1 an la -20°C .
                                                 3
                  Metodă - spectrofotometrică (colorimetrică) .
                  Valori de referinŃă -  60-210 mg/24h .
                                             3
                  Factor de conversie mmol/L x 4  = mg/dL; mg/dL x 0.25 = mmol/L
                  Interpretarea rezultatelor

                       Creşteri                               Scăderi
                       • sindrom Bartter; • boli renale cu pierderi excesive  • malabsorbŃie; • alcoolism cronic (malnutriŃie);
                       de magneziu (glomerulonefrită cronică, pielonefrită  • tratament parenteral îndelungat; • insuficienŃă renală
                       cronică,  acidoză  tubulară  renală,  faza  diuretică  a  cronică;  •  hipoparatiroidism;  •  hipercalciurie;  •  boala
                                                                   1;4
                       necrozei tubulare acute, diureza postobstructivă);    Addison .
                       • hiperaldosteronism; • pacienŃii cu transplant renal
                       sub tratament imunosupresor 1;4;5 .
                  Scăderea magneziului urinar sugerează deficit de magneziu, iar dacă pierderea este de cauză renală, magneziul urinar
                  este crescut.
                  Limite şi interferenŃe
                  Alcoolemia ridicată determină creşterea magneziului urinar . PrezenŃa sângelui în urină creşte magneziul urinar .
                                                                                                 1
                                                            1
                  • Medicamente
                  Creşteri:  acetazolamidă,  amfotericină  B,  calcitonină,  cisplatin,  ciclosporină  A,  corticosteroizi,  diuretice  tiazidice,
                  gentamicină, hidroxid de magneziu, litiu, triamteren .
                                                      2
                                                                                       2
                  Scăderi: amilorid, contraceptive orale, extract de paratiroidă, gluconat de calciu, interferon alfa-2a .


                                                         Bibliografie

                     1.   Frances Fischbach. Urine Studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 7 Ed., 2004, 238-
                        239.
                     2.   Frances Fischbach. Effects of the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and
                        Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 7 Ed., 2004, 1188-1238.
   230   231   232   233   234   235   236   237   238   239   240