Page 443 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 1

16.10 Rubeola: Anticorpi IgG şi IgM

InformaŃii generale
Virusul rubeolei este un togavirus cu ARN monocatenar care determină una din infecŃiile exantematoase ale copilăriei.
InfecŃia se produce predominant în lunile de iarnă şi primavară, subiecŃii umani fiind singurele gazde cunoscute ale
virusului. Modul de transmitere a bolii este direct şi aerogen (prin secreŃii nazofaringiene). Perioada de incubaŃie este
de 2-3 săptămâni.
InfecŃia are de obicei o evoluŃie benignă şi este frecvent subclinică. În cazurile simptomatice, tabloul clinic include
febră, erupŃie maculo-papulară adesea discretă şi de scurtă durată, limfadenopatii, posibil coriză şi conjunctivită.
Adenopatia rubeolică (tipic în regiunea occipitală, retro- şi submastoidiană, laterocervicală şi submaxilară) constituie un
semn constant al bolii, fiind adesea singura ei manifestare. Hemoleucograma indică de obicei neutropenie, iar în
formulă leucocitară este caracteristică apariŃia de plasmocite şi celule Türk, a căror proporŃie poate ajunge la 5-19%.
1;7
InfecŃia conferă imunitate pe toată durata vieŃii .
InfecŃia cu virusul rubeolei are consecinŃe foarte grave în cazul în care este contractată în cursul primelor patru luni de
sarcină. Dacă gravida nu prezintă imunitate, există un risc mare de afectare embriofetală. Rubeola congenitală
determină apariŃia unor defecte severe, multe dintre acestea fiind permanente, afectând dezvoltarea ulterioară:
cataractă, surditate, hepatosplenomegalie, retard psihomotor, anomalii osoase, cardiopatii, neuropatii. ConsecinŃele
patologice asupra fătului şi nou-născutului depind de teratogenitatea virusului şi de vârsta gestaŃională la care s-a
contractat infecŃia. Este unanim acceptat faptul că riscul scade odată cu creşterea vârstei gestaŃionale; astfel riscul
este maxim în cursul primelor două luni de sarcină (40-60%) şi scade progresiv în lunile patru şi cinci (10-20%).
Studiile au demonstrat faptul că infecŃia fetală este rară după trimestrul II de sarcină 1;2;4;7 .
În cursul infecŃiei acute, virusul infectează placenta şi poate fi transmis la făt. Expunerea secundară la virus sau
reinfecŃia se asociază extrem de rar cu transmiterea intrauterină a virusului, indicând faptul că imunitatea mamei
(dobândită natural sau indusă prin vaccinare) conferă protecŃie împotriva infecŃiei in utero. InfecŃia primară a mamei
poate avea următoarele consecinŃe: a) absenŃa infecŃiei la embrion; b) resorbŃia embrionului (doar în cursul primelor
săptămâni de sarcină); c) avort spontan; d) moartea fătului in utero; e) infecŃia placentei fără afectarea fătului; f)
afectarea concomitentă a placentei şi fătului .
1;4
Testele serologice reprezintă un instrument important în diagnosticul şi monitorizarea infecŃiei acute. Astfel, primul
răspuns umoral la infecŃie este reprezentat de anticorpii specifici de tip IgM care sunt detectaŃi în majoritatea cazurilor
la câteva zile de la apariŃia exantemului, atingând un maximum după 2-3 săptămâni de la debut. Nivelurile IgM încep
să scadă după 36-70 zile, fiind rar detectate după 180 zile
(în cazuri izolate, până la 1 an). Anticorpii specifici de tip IgG apar de obicei după aproximativ 1 săptămână de la
generarea anticorpilor IgM; nivelul acestora creşte rapid atingând un platou la 6-10 săptămâni de la debutul bolii, după
care scad progresiv la un titru (15-200 UI/mL) care se menŃine toată viaŃa. ReinfecŃia, care este complet
asimptomatică, este însoŃită de creşteri moderate ale anticorpilor IgG 2;4;5 .
Introducerea vaccinului antirubeolic în 1969 a avut un impact major asupra numărului de infecŃii congenitale. Cu toate
acestea continuă să apară epidemii de rubeolă. PrevalenŃa femeilor neimunizate în rândul populaŃiilor vaccinate este în
jur de 1.8%, în timp ce la populaŃiile nevaccinate poate depăşi 40%.
Luând în considerare datele prezentate reiese importanŃa efectuării screening-ului pentru determinarea statusului
imun matern. Deoarece vaccinul antirubeolic este contraindicat la femeile gravide (risc teoretic, deoarece nu s-a
demonstrat teratogenitatea virusului atenuat conŃinut în vaccin) şi la cele care pot deveni gravide în următoarea lună
după vaccinare, se recomandă ca screening-ul să fie efectuat înainte de concepŃie, iar femeile neimunizate să poată
1;2
beneficia de vaccin .
Pregătire pacient - testele nu necesită o pregătire prealabilă .
4
Specimen recoltat - sânge venos .
4
4
Recipient de recoltare - vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator .
4
Prelucrare necesară după recoltare - se separă serul prin centrifugare .
Volum probă - minim 1mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi) .
4
Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat .
4
Stabilitate probă - serul separat este stabil câteva ore la temperatura camerei 18-30ºC; câteva zile la 2-8ºC ; perioadă
mai îndelungată la –20ºC. CentrifugaŃi specimenele decongelate şi utilizaŃi supernatantul. EvitaŃi
congelare/decongelare repetată .
4
Metodă - imunoenzimatică cu detecŃie prin chemiluminiscenŃă .
4
4
Valori de referinŃă - Anti-rubeolă IgG: <5 UI/mL; Anti-rubeolă IgM negativ .