Page 441 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 1

16.9 Listeria monocytogenes - serologie

InformaŃii generale
Listeria monocytogenes (genul Listeria) este un cocobacil Gram pozitiv, asporogen, mobil, polimorf, de dimensiuni
mici. Deşi sunt descrise 16 serovaruri, doar 4b, 1/2a şi 1/2b sunt patogene.
Bacteria este foarte răspândită în natură, pe întregul glob, în timp ce listerioza ca boală este rară. IncidenŃa infecŃiilor
umane este dificil de stabilit, majoritatea evoluând inaparent.
RezistenŃa în mediul extern este foarte mare, listeriile putând persista 1-2 ani în stare uscată în sol şi circa 3 ani la
temperatura camerei în laborator. În apă rezistă până la 1 an; de asemenea rezistă şi se multiplică în condiŃii de
refrigerare (2-8ºC).
Rezervorul de infecŃie este alcătuit în primul rând de numeroase specii animale (domestice sau sălbatice) care excretă
microorganismul: bovine, ovine, caprine, porcine, rozătoare, vulpi. InfecŃia poate apărea şi la păsări, peşti şi
crustacee. De asemenea, listeriile au fost izolate din sol, noroi, ape de canal, furaje, alimente şi alte produse provenite
4;5
de la animale bolnave .
Transmiterea infecŃiei de la animale la om se realizează în principal pe cale digestivă, prin consumul de alimente
contaminate: lapte nepasteurizat şi derivate ale acestuia, carne şi legume crude, salate din fructe de mare, produse
2
de tip fast-food care s-au contaminat după procesare .
Omul bolnav poate fi o sursă de infecŃie (mai ales nou-născuŃii), iar femeile pot fi purtătoare de listerii în tractul genital.
Nou-născutul se poate infecta de la mamă, pe cale hematogenă (intrauterină) sau în cursul travaliului. Mama şi nou-
născutul sunt contagioşi prin urină şi secreŃiile genitale, timp de 1-2 săptămâni. Forma septicemică de listerioză poate
să apară după transplantul renal.
Listeria este un microorganism intracelular care parazitează fagocitele mononucleare, în care supravieŃuieşte şi chiar
se multiplică (parazitism facultativ intracelular, similar brucelelor şi micobacteriilor) . În celule sintetizează factorul de
5
virulenŃă listeriolizina O şi fosfolipaze, prin care se opune fagocitării.
RezistenŃa faŃă de Listeria este în principal mediată celular; acest fapt explică receptivitatea crescută faŃă de infecŃie a
persoanelor care prezintă imunodeficienŃe de tip celular: gravide, pacienŃi cu limfoame, SIDA sau imunosupresie
indusă de corticoterapie.
Gravidele se infectează cel mai adesea în trimestrul III de sarcină, datorită scăderii imunităŃii de tip
4
celular înregistrată în această perioadă; infecŃia se poate transmite transplacentar la făt .
După ingestia alimentelor contaminate, Listeria invadează organismul prin celulele intestinale M
care căptuşesc Ńesutul limfoid localizat din plăcile Peyer şi diseminează hematogen la distanŃă,
inclusiv la nivelul placentei. InfecŃia produce simptome gastrointestinale într-un interval de 9-48 ore
de la ingestie şi un sindrom pseudogripal după 2-6 săptămâni. Gravidele pot prezenta febră,
mialgii, artralgii, cefalee şi dureri lombare; în prezenŃa acestor simptome medicul obstetrician
1
trebuie să suspecteze o listerioză .
Listerioza congenitală este o afecŃiune de natură septică, care nu induce malformaŃii; în 70-80% din
cazuri sunt provocate naşteri premature, în timp ce în restul cazurilor se poate produce moartea
4
fătului în uter. Tratamentul precoce al bolii previne infecŃia congenitală .
La nou-născut Listeria reprezintă unul din cei 3 agenŃi etiologici ai meningitei neo-natale 1;4;5 .
Diagnosticul de certitudine al infecŃiilor listeriene se bazează pe izolarea germenului în cultură, din
sânge, lichid amniotic şi LCR. Testul efectuat prin reacŃia de fixare a complementului detectează răspunsul serologic
la Listeria monocytogenes şi poate fi util în demonstrarea unei infecŃii active, dacă se interpretează în context clinic şi
se monitorizează în dinamică 1;2;3;4 .
Pregătire pacient - nu este necesară .
3
3
Specimen recoltat - sânge venos .
Recipient de recoltare - vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator .
3
Prelucrare necesară după recoltare - se separă serul prin centrifugare; determinarea se execută
3
imediat; dacă acest lucru nu este posibil, serul se stochează la 2-8ºC .
Volum probă - minim 0.5 mL ser .
3
3
Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat, lipemic sau contaminat bacterian .
Stabilitate probă - serul separat este stabil 5 zile la 2-8ºC; timp îndelungat la -20 ºC .
3
Metodă - reacŃie de fixare a complementului (pe analizor automat) .
3
Valori de referinŃă şi interpretarea rezultatelor
Analizorul va furniza rezultate semicantitative sub formă de titruri, de la negativ la >1/512. Sunt semnificative clinic
titruri de anticorpi ≥ 1/32.