Page 445 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 1

16.11 Serologie sifilis (VDRL/RPR şi TPHA)

InformaŃii generale
Sifilisul este o boală infecŃioasă şi contagioasă determinată de Treponema pallidum, spirochetă patogenă care se
4
transmite prin contact sexual sau pe cale transplacentară, excepŃional prin contact sanguin (înŃepătură, transfuzie) .
a. Aspecte clinice. După contact, agentul patogen difuzează rapid prin sistemul limfatic. Perioada de incubaŃie este
cuprinsă între 15 zile şi 3 luni. În lipsa unei antibioterapii intercurente care să “decapiteze” sifilisul, boala se instalează
progresiv şi poate conduce la manifestări clinice variate, clasificate astfel: sifilis precoce (infecŃios) şi sifilis tardiv
(neinfecŃios). Fiecare din cele 2 stadii pot include următoarele forme clinice (vezi tabelul 1):
- sifilis primar, secundar şi sifilisul latent precoce (în cadrul sifilisului precoce);
2;3
- sifilis latent tardiv şi numeroasele forme de sifilis terŃiar (în cadrul sifilisului tardiv) .
Sifilisul primar se manifestă clinic prin prezenŃa şancrului şi a adenopatiilor. Şancrul poate persista între 2 – 6
săptămâni şi poate regresa spontan în absenŃa unui tratament specific.
Sifilisul secundar se manifestă clinic prin erupŃie cutaneo-mucoasă (trunchi, faŃă, palme, plante) însoŃită uneori de
manifestări ca: febră, artralgii, poliadenopatii, hepatită, uveită. Semnele clinice apar între 6 săptămâni şi 6 luni de la
debutul şancrului. ErupŃia poate să dureze de la câteva zile la câteva săptămâni. În absenŃa unui tratament specific,
erupŃia poate surveni în mai multe faze, întrerupte de perioade asimptomatice pe parcursul unei perioade de 1-2 ani.
De remarcat posibilitatea regresului spontan al erupŃiei în lipsa tratamentului.
Sifilisul latent precoce şi sifilisul latent tardiv sunt stadii lipsite de semne clinice. ExistenŃa acestor stadii clinice
silenŃioase în cursul cărora diagnosticul nu este posibil decât prin teste serologice, constituie o dificultate majoră în
depistarea bolii.
Sifilisul terŃiar se manifestă clinic prin determinări cutanate (gome), neurologice (tabes, paralizie generalizată),
cardiovasculare (aortită sifilitică, anevrism de aortă, stenoză coronariană). Semnele apar într-un interval de 4 – 40 ani
de la sancrul iniŃial. Cazurile de sifilis terŃiar sunt rare în zilele noastre şi mai ales în Ńările industrializate unde populaŃia
foloseşte în mod frecvent tratament antibiotic intercurent .
2;4
Sifilisul congenital. Riscul transmiterii transplacentare a infecŃiei cu Treponema pallidum a crescut interesul pentru
depistarea bolii la femeile gravide. Interpretarea rezultatelor serologice la femeia gravidă este complicată prin
posibilitatea existenŃei unei reacŃii fals pozitive legată de sarcină. În aceste situaŃii, determinarea FTA-ABS IgM sau
EIA-IgM permite diferenŃierea unui sifilis vechi cu anticorpi reziduali de un sifilis evolutiv. În transmiterea
transplacentară a bolii există următoarele posibilităŃi evolutive: manifestări septicemice care duc la moartea fătului,
2;7
naştere prematură, leziuni neurologice observate tardiv .

SIFILIS PRECOCE (INFECłIOS)
Durata de la expunere Forme clinice
9-90 zile Sifilis primar
6 săpt.-6 luni (4-8 săpt. de la leziunea Sifilis secundar
primară)
≤ 2 ani Sifilis latent precoce
SIFILIS TARDIV (NEINFECłIOS)
> 2 ani Sifilis latent tardiv
3-20 ani Sifilis terŃiar (gomatos, cardiovascular, neurosifilis)
SIFILIS CONGENITAL
< 2 ani de la naştere (inclusiv naşterea de Sifilis congenital precoce
făt mort)
≥ 2 ani Sifilis congenital tardiv
Notă: Transmiterea transplacentară se produce în stadiul de sifilis precoce; au fost descrise însă cazuri şi în stadiul
de sifilis latent tardiv

b. Aspecte biologice. De rutină, diagnosticul sifilisului se bazează pe metodele serologice care sunt disponibile în
majoritatea laboratoarelor. Metodele directe (microscopia cu fond întunecat, imunofluorescenŃă, inocularea la animal)
rămân apanajul laboratoarelor de specialitate.
Răspunsul imun faŃă de infecŃie include producerea de anticorpi faŃă de o paletă largă de antigene, fiind implicaŃi atât
anticorpi nespecifici (anticardiolipină/reagine) cât şi anticorpi specifici antitreponemici. Primul răspuns demonstrabil
este reprezentat de anticorpii specifici antitreponemici de tip IgM, care pot fi detectaŃi la sfârşitul celei de a 2-a