Page 356 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 1
P. 356
8 TESTE DE BIOCHIMIE GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO
8.1.18 Clor urinar
Informaţii generale
Principala cale de eliminare a clorului este cea renală, deplasările sodiului fiind urmate de cele ale
clorului, proporţional şi pasiv, la nivelul tuturor segmentelor nefronului. Pierderea renală de clor este
proporţională cu aportul din 24h .
1
Recomandări pentru determinarea clorului urinar - deshidratare; monitorizarea administrării de
soluţii perfuzabile în perioada postoperatorie; monitorizarea efectelor regimului hiposodat; evaluarea
acidozei metabolice hipercloremice; diagnosticul diferenţial al alcalozei metabolice .
2;3
Specimen recoltat - a) urina din 24 ore; la ora 7 dimineaţa pacientul urinează şi nu reţine această
urină, apoi colectează într-un vas de plastic toate emisiunile de urină până la ora 7 dimineaţa în ziua
următoare, inclusiv; se omogenizează urina recoltată; se măsoară întreaga cantitate, se reţin 100
mL în pahar de plastic de unică folosinţă pentru urină; nu se folosesc conservanţi; ambele recipiente
trebuie să fie bine închise cu capac, ele se păstrează la 2–8 C până în momentul lucrului .
º
2
b) o probă de urină spontană (preferabil prima urină de dimineaţă) .
2
Recipient de recoltare: a) vas de plastic de 2-3 L şi pahar de plastic pentru urină (unică folosinţă), pe
care se notează cantitatea totală de urină din 24 ore; b) eprubetă pentru urină . 2
Cantitatea recoltată: a) toată urina din 24 ore din care se reţine 100 mL; b) 10 mL .
2
Prelucrare necesară după recoltare - nu este necesară . 2
Stabilitate probă - 7 zile la temperatura camerei, 7 zile la 2-8°C şi timp îndelungat la -20°C .
2
Metodă - potenţiometrică ISE (ion selective electrode) 2
Valori de referinţă - a) 110-250 mmol/24h; b) 46-168 mmol/L 2
Factor de conversie: mmol/L=mEq/L
Limita de detecţie - 10 mmol/L .
3
Interpretarea rezultatelor
Creşteri
• aport crescut de sare, depleţie de potasiu, insuficienţă corticosuprarenaliană, sindrom Bartter,
nefrite cu pierdere de sare .
1
Scăderi
condiţii asociate cu depleţie de clor care răspund la administrarea de clor (Cl- urinar <10 mmol/L): •
sindromul secreţiei inadecvate de ADH • vărsături • diaree • transpiraţii profuze • sondă nasogastrică
• boală Addison • abuz de diuretice • tumori viloase de colon.
condiţii asociate cu un exces endogen sau exogen de corticosteroizi, care nu răspund la administrarea
de clor (Cl- urinar >20 mmol/L): • sindrom Cushing • sindrom Conn • retenţie postoperatorie de
clor .
1;2
Limite şi interferenţe
Determinarea izolată a clorului urinar poate crea confuzii de diagnostic.
• Alţi factori care produc interferenţe
Creşteri: administrare excesivă de ser fiziologic, clorură de amoniu, ingestie de halogeni (bromuri).
Scăderi: dietă hiposodată, ingestia de alcaline, tratamentul cu carbenicilină .
3
356