Page 108 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 2

9 MARKERI ENDOCRINI GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

9.9 ADH

9.9 ADH (Hormonul antidiuretic)

Sinonime - arginin vasopresină, vasopresină.
Informaţii generale
ADH este un hormon hipotalamic, secretat la nivelul nucleilor supraoptic şi paraventricular şi
transportat de a lungul prelungirilor axonale în lobul posterior hipofizar. Eliberat în sânge, acţionează
asupra tubilor colectori determinând creşterea permeabilităţii pentru apă. Secreţia de ADH este
declanşată de o serie de stimuli, atât de natură osmotică cât şi nonosmotică. Cea mai importantă
modalitate de reglare a secreţiei este stimularea osmoreceptorilor din hipotalamusul anterolateral
şi a baroreceptorilor din vasele mari de la nivelul gâtului şi cordului. Orice modificare în osmolalitate
este sesizată de neuroreceptorii hipotalamici, iar aceştia vor stimula neuronii care produc ADH. Când
osmolalitatea serică creşte peste o anumită limită sunt activaţi osmoreceptorii, care vor determina o
creştere a secreţiei de ADH, iar atunci când nivelul plasmatic al osmolalităţii este redus, receptorii nu
sunt stimulaţi şi secreţia de vasopresină este suprimată. Nivelul de ADH se modifică deci liniar cu
osmolalitatea.
Secreţia de hormon antidiuretic poate fi stimulată şi de modificări ale tensiunii arteriale şi ale volemiei,
care activează receptorii din vasele mari şi inimă. Reducerea volumului sangvin cu 15-20% printr-o
hemoragie, determină o creştere semnificativă a nivelului de ADH, producând vasoconstricţie
arteriolară difuză, şi deci creşterea tensiunii arteriale. La persoanele sănătoase, ADH are efect presor
minim. Greaţa şi voma sunt alţi factori care stimulează secreţia de ADH, ambele fiind controlate de
regiuni ale creierului care au conexiuni cu hipotalamusul.
Determinarea ADH este utilă în diferenţierea diabetului insipid de cauză centrală (ca urmare a unui
deficit de secreţie a hormonului antidiuretic la nivel hipotalamic), de cel nefrogen (determinat de
incapacitatea tubulilor renali de a răspunde la ADH). Cel mai frecvent diabetul insipid nefrogen apare
în afecţiunile renale, dar au mai fost demonstrate şi modificări genetice ale receptorilor pentru ADH şi
ale canalelor de apă de la nivel renal. Manifestările clinice ale diabetului insipid sunt reprezentate de
poliurie şi polidipsie.
În secreţia inadecvată de ADH (SIADH) eliberarea de ADH este disproporţionată, iar osmolalitatea
serică este scăzută 3;5;6;7 .
Recomandări pentru determinarea ADH-ului - diagnosticul şi monitorizarea diabetului insipid;
intoxicaţia psihogenă cu apă; sindromul de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH),
inclusiv producţia ectopică de arginin vasopresină .
5
Pregătirea pacientului - à jeun; se evită consumul de alcool, ceai, nicotină sau cafea. Dacă este
posibil se întrerupe medicaţia cu 48 de ore înainte de recoltare .
4
Specimen recoltat - sânge venos .
4
Recipient de recoltare - vacutainer cu EDTA K3 ce va fi transportat la laborator pe gheaţă .
4
Cantitate recoltată - cât permite vacuumul .
4
Prelucrare necesară după recoltare - în maxim 30 de minute de la recoltare se separă plasma prin
centrifugare (preferabil în centrifugă cu răcire la 2-8°C) 15 minute la 1500 x g [g = (1118 + 10 ) x (raza
-8
108