Page 243 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 2

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 13
AL LABORATOARELOR SYNEVO MARKERI ANEMIE

13.5 Eritropoietina

Informaţii generale
Eritropoietina (EPO), un hormon glicoproteic codificat de o genă situată pe braţul lung al cromozomului
7 şi secretat în principal în rinichi, intervine în controlul eritropoiezei. În mod normal, nivelurile de
eritropoietină variază invers proporţional cu valoarea hematocritului. Hipoxia stimulează eliberarea
EPO, care la rândul său induce producţia de eritrocite la nivelul măduvei osoase. Valorile crescute ale
numărului de eritrocite, hematocritului şi hemoglobinei suprimă eliberarea EPO.
EPO stimulează proliferarea, creşterea şi diferenţierea precursorilor eritroizi, având drept consecinţă
creşterea numărului de eritrocite. EPO exercită un efect dominant asupra unităţilor formatoare de
colonii eritroide (CFU-E), pronormoblaştilor şi eritroblaştilor bazofili . Una din acţiunile cele mai
4;5
spectaculoase ale EPO este capacitatea hormonului de a menţine viabilitatea acestor celule în
absenţa oricărui efect asupra ciclului celular. Efectul asupra megacariocitelor este minor .
1;5
Celulele hematopoietice care răspund la EPO prezintă pe suprafaţa lor receptori specifici pentru
acest hormon (EPOR). După legarea EPO de receptori urmează un proces de fosforilare a tirozinei.
Deoarece EPOR nu prezintă un domeniu al kinazei este nevoie să se asocieze cu o tirozinkinază ce
face parte din familia Janus kinazelor şi este denumită JAK2. O mutaţie punctiformă (Val617Phe) la
nivelul JAK2 conduce la activarea acesteia. Această mutaţie somatică activatoare a fost depistată la
majoritatea pacienţilor cu policitemie vera şi cu o frecvenţă mai mică în alte neoplazii mieloproliferative
cronice .
1
Policitemia vera este o afecţiune clonală a celulei stem caracterizată printr-o producţie autonomă de
celule hematopoietice. Creşterea masei eritrocitare are drept consecinţă suprimarea compensatorie
a nivelurilor EPO. Modificările asociate cu policitemia vera includ: valori persistent crescute ale
hemoglobinei (Hb >18.5 g/dL la bărbaţi şi >16.5 g/dL la femei), adesea însoţite de leucocitoză şi
trombocitoză, splenomegalie, eritromelalgie, tromboze în teritorii neobişnuite . Valorile scăzute ale
4
eritropietinei serice constituie unul dintre criteriile minore de diagnostic al policitemiei vera . 6
Policitemiile secundare se pot datora unei creşteri a masei eritrocitare, adecvate sau inadecvate.
Policitemiile secundare adecvate se dezvoltă ca urmare a unor condiţii asociate cu hipoxie cronică
(habitatul la altitudini mari sau bolile pulmonare). Producţia EPO este ridicată pentru a creşte
compensator masa eritrocitară şi a încerca să se livreze ţesuturilor o cantitate mai mare de oxigen.
Policitemiile secundare inadecvate sunt determinate de o serie de tumori renale, hepatice, pulmonare
sau cerebrale care secretă în exces EPO sau molecule asemănătoare acesteia .
4
Deoarece 80-90% din cantitatea de EPO este produsă la nivel renal, insuficienţa renală cronică este
însoţită de scăderea marcată a producţiei de eritropoietină cu anemie consecutivă. Ficatul poate
sintetiza cantităţi mici de EPO, astfel încât pacienţii anefrici prezintă o cantitate reziduală de EPO
produsă la nivel hepatic .
3;4
Bolile inflamatorii cronice, procesele maligne, rejetul grefelor şi traumatismele grave duc probabil
la o inhibiţie a producţiei de eritropoetină prin citokine (IL-1,TNFα), însă anemia din cadrul acestor
afecţiuni este rezultatul unor fenomene multifactoriale .
3
În 1989 a fost introdus tratamentul cu eritropoietină umană recombinată; pacienţii candidaţi pentru

243