Page 247 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 2
P. 247

GHIDUL  SERVICIILOR  MEDICALE                          14
                    AL  LABORATOARELOR  SYNEVO                  MARKERI OSOŞI




        14 MARKERI OSOŞI

                                  14.1  25-OH vitamina D

        Informaţii generale
        Vitaminele D sau calciferolii sunt sintetizate din provitamine prin clivajul inelului B din molecula sterolică
        în timpul expunerii la lumina solară. Cele mai importante vitamine D sunt vitamina D2 (ergocalciferol)
        şi vitamina D3 (colecalciferol) .
                             3
        Vitamina D2 este forma derivată din plante (ergosterol sau provitamina D2). Vitamina D3 provine fie din
        alimente de origine animală (în special peştele gras sau uleiul de peşte) sau suplimente nutriţionale,
        fie este sintetizată la nivel cutanat din 7-dehidrocolesterol (provitamina D3) sub acţiunea radiaţiilor
        ultraviolete .  Rata de formare a vitaminei D depinde în principal de durata şi intensitatea expunerii.
                6
        Folosirea cremelor de protecţie solară, chiar şi cu un SPF de 15, reduce producţia acestei vitamine
        cu 99.9%. Formarea cutanată excesivă este prevenită prin conversia fotosensibilă a vitaminei D în
        tachisterol sau lumisterol. Atât vitamina D2 cât şi vitamina D3 nu au activitate biologică semnificativă,
        de aceea este nevoie să fie  metabolizate în forme hormonal active .
                                                       2
        Activarea are loc în două etape, mai întâi la nivel hepatic şi apoi la nivel renal. Vitamina D având
        o structură liposolubilă este transportată în circulaţie sub forma unui complex cu o alfa1 globulină
        specifică – proteina transportoare a vitaminei D (VDBP = vitamin D binding protein). La nivel hepatic
        vitamina D suferă prima hidroxilare  pentru a forma 25-OH vitamina D (calcidiol), un metabolit cu
        activitate biologică limitată .
                           6
        25  hidroxivitamina  D,  cu  un  timp  de  înjumătăţire  prelungit  (2-3  săptămâni),  constituie  principalul
        rezervor circulant şi cel mai bun indicator al  statusului global al vitaminei D .
                                                             2
        Mai mult de 95% din 25-OH vitamina D dozabilă în ser este reprezentată de 25-OH vitamina D3;
        25-OH vitamina D2 creşte în ser la nivele măsurabile doar la pacienţii care iau medicaţie conţinând
        vitamina D2 . Testul utilizat în laboratorul nostru determină 25-OH vitamina D totală .
                 6
                                                                   1
        Nivelul exact al 25-OH vitaminei D care reflectă o rezervă optimă a organismului este necunoscut.
        Un  deficit  uşor  sau  moderat  poate  fi  asociat  cu  osteoporoză  sau  hiperparatiroidism  secundar.
        Deficitul sever conduce la insuficienţa mineralizării ţesutului osos nou format (osteoidului), având
        drept consecinţă dezvoltarea rahitismului la copil şi a osteomalaciei la adult. Deoarece se dezvoltă
        în  perioada  de  creştere  osoasă  rahitismul  are  drept  consecinţă  apariţia  unor  deformaţii  osoase
        caracteristice.  Modificările  testelor  de  laborator  în  rahitism  includ:  hipocalcemie,  hipofosfatemie,
        creşterea fosfatazei alcaline şi a parathormonului. La adult deficitul de vitamină D este asociat cu
        dureri osoase şi un risc crescut de fracturi.
        Consecinţele deficitului de vitamina D asupra altor organe decât osul nu sunt pe deplin înţelese, dar
        ar putea include o susceptibilitate crescută faţă de infecţii, disconfort muscular, rezistenţă la insulină,
        diabet zaharat de tip I, hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă, depresie, schizofrenie, autism,
        scleroză multiplă, sindrom nefrotic, risc crescut de preeclampsie şi de afecţiuni maligne: cancer de
        colon, prostată, sân, ovar, limfom non-nonhodgkinian 3;4;5 .
        Cauzele unui nivel suboptim de 25-OH vitamina D includ:

                                                                           247
   242   243   244   245   246   247   248   249   250   251   252