Page 258 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 2
P. 258
14 MARKERI OSOŞI GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO
progresie rapidă a bolii;
• valoare predictivă în ceea ce priveşte răspunsul densităţii minerale osoase la tratamentul
antiresorbtiv din osteoporoză;
• monitorizarea şi evaluarea eficacităţii terapiei la pacienţii cu osteopenie, osteoporoză, boală
Paget, sau alte afecţiuni care beneficiază de tratament antiresorbtiv;
• instrument auxiliar în monitorizarea răspunsului la alte intervenţii terapeutice aplicate în
afecţiuni cu turn-over osos crescut (rahitism, osteomalacie, hipertiroidie) . 3
Specimen recoltat - urina de 24 ore: la ora 7 dimineaţa pacientul urinează şi nu reţine această urină;
apoi colectează intr-un vas curat de 2-3 litri toate emisiunile de urină până la ora 7 dimineaţa în ziua
următoare, inclusiv; omogenizează (prin agitare) urina recoltată; măsoară întreaga cantitate; reţine
aprox. 10 mL în pahar de plastic de unică folosinţă pentru urină. Proba se ţine la 2-8°C în timpul
colectării .
1
Recipient de recoltare - vas de 2-3 litri şi pahar de plastic de unică folosinţa pentru urină, pe care se
notează cantitatea totală de urină din 24 ore . 1
Cantitate recoltată - 10 mL urină .
1
Cauze de respingere a probei - probă decongelată; utilizarea de substanţe conservante acide .
1
Prelucrare necesară după recoltare - este de preferat să se lucreze imediat; dacă acest lucru nu
este posibil, proba se poate stoca la -20°C . 1
Stabilitate probă - cel puţin 1 lună la -20°C .
1
Metodă - imunoenzimatică (EIA) .
1
Valori de referinţă
Femei: 14-74 nmol/mmol creatinină
Bărbaţi: 13-78 nmol/mmol creatinină .
1
Interpretarea rezultatelor
Prezenţa unor valori urinare crescute ale N-telopeptidului este un indicator de resorbţie osoasă
accelerată. Majoritatea pacienţilor cu osteopenie sau osteoporoză au un turn-over osos redus, dar
dezechilibrat, cu predominanţa resorbţiei osoase. Acest fapt poate să conducă la creşteri uşoare
ale NTX urinar; creşterile mari nu sunt caracteristice acestor condiţii, de aceea dacă se obţin valori
>1.5-2 ori decât limita superioară a valorilor de referinţă trebuie să fie suspectată o osteomalacie
asociată sau un diagnostic alternativ. Dacă sunt excluse alte condiţii însoţite de turn-over osos crescut
la un pacient cu osteopenie/osteoporoză se va considera că acesta are un risc crescut de progresie
accelerată a bolii.
Femeile cu menopauză precoce şi niveluri ale NTx > 67 nmol/mmol creatinină beneficiază cel mai
mult la terapia hormonală de substituţie.
O reducere cu ≥ 50% a nivelului NTx urinar faţă de nivelul bazal la 3-6 luni de la iniţierea terapiei
antiresorbtive indică cu probabilitate mare un răspuns adecvat.
Pacienţii cu afecţiuni tratabile, cum ar fi hipertiroidia, vor prezenta o normalizare a valorilor Ntx urinar
în decurs de 3-6 luni de la vindecarea completă . 3
Limite şi interferenţe.
Deoarece există fluctuaţii diurne ale valorilor NTX se recomandată efectuarea testului din urina
258