Page 254 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 2

14 MARKERI OSOŞI GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

5. Michael F. Holick. Vitamin D Deficiency. In The New England Journal of Medicine, volume
357:266-281, July, 2007.
6. Richard A. Mc.Pherson, Mattew R. Pincus. Biochemical markers of bone metabolism. In
Henry´S.Clinical Diagnosis and Management By Laboratory Methods, Ed.Saunders, 2007, 175-
176.

14.3 Beta-CrossLaps (β-CTx)

Informaţii generale
Osteoporoza este definită ca o afecţiune evolutivă a sistemului osos caracterizată prin pierderea de
masă osoasă şi prin alterări ale microarhitecturii ţesutului osos, având drept consecinţă creşterea
fragilităţii osoase şi a riscului de fracturi.
Datorită corelaţiei bine determinate dintre densitatea minerală osoasă şi riscul de fracturi, pentru
monitorizarea tratamentului în osteoporoză se recomandă de obicei efecturea osteodensitometriei.
Cu toate acestea, indiferent de tratamentul utilizat, măsurarea densităţii minerale osoase nu este
relevantă pentru evaluarea eficienţei terapeutice decât după un an de la începutul tratamentului.
Există mai multe motive care contribuie la un răspuns inadecvat la tratament, lipsa complianţei
pacienţilor situându-se probabil pe primul loc. Din acest motiv, ar fi util atât pentru medici cât şi pentru
pacienţi să se obţină precoce informaţii privind eficienţa terapiei şi în acest sens subliniem contribuţia
markerilor osoşi. Dacă densitometria osoasă cuantifică masa osoasă - imagine statică - determinarea
markerilor osoşi furnizează informaţii despre procesul de „remodelare” osoasă - imagine dinamică . 4
Astfel markerii osoşi pot fi folosiţi în monitorizarea terapiei (inclusiv a complianţei la tratament) şi pentru
estimarea riscului de fracturi cauzate de osteoporoză. În momentul de faţă nu se recomandă folosirea
markerilor osoşi pentru estimarea riscului de pierdere osoasă spontană la pacienţii netrataţi .
1;2
Utilitatea markerilor osoşi nu este limitată numai la evaluarea osteoporozei, aceştia având valoare
clinică şi în alte afecţiuni osoase, cum ar fi : boala Paget a osului, hiperparatiroidism primar şi secundar,
osteomalacie şi boli metabolice ale osului .
3
Mai mult de 90% din matricea organică a osului este alcătuită din colagenul de tip I, care este sintetizat
preferenţial la acest nivel. În cursul metabolismului osos normal colagenul de tip I matur suferă un
proces de degradare rezultând mici fragmente ce sunt eliberate în circulaţie şi excretate apoi prin
rinichi. În condiţiile unei resorbţii osoase crescute (fiziologic: vârsta înaintată, patologic: osteoporoză)
colagenul de tip I este degradat într-o măsură mai mare, astfel că nivelul fragmentelor eliberate în
circulaţie este crescut. Printre fragmentele cu relevanţă clinică se numără şi telopeptidele C-terminale
(CTx). Pe măsură ce osul “îmbătrâneşte” acidul α-aspartic prezent în telopeptidele C-terminale
este convertit în forma β (β –CTx). Aceste telopeptide izomerizate sunt specifice pentru degradarea
colagenului de tip I ce predomină la nivelul osului.
β–CTx (Beta-CrossLaps) apare în faza incipientă a degradării colagenului de tip I; de aceea este un

254