Page 274 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 2

15 MARKERI BOLI AUTOIMUNE GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

15.1 MARKERI PENTRU AFECŢIUNI REUMATISMALE ŞI VASCULITE

15.1.1 Anticorpi antinucleari (imunofluorescenţă)

Informaţii generale şi recomandări pentru efectuarea testului
Identificarea anticorpilor antinucleari (ANA) reprezintă o parte importantă a imunologiei clinice.
Anticorpii antinucleari sunt anticorpi îndreptaţi împotriva antigenelor nucleare şi au fost descrişi într-o
multitudine de afecţiuni autoimune sistemice şi organ-specifice.
Testul ANA îşi are originea în fenomenul L.E care a fost evidenţiat pentru prima oară în 1948 de către
Haargraves, Richmond şi Morton. Totuşi, determinarea celulelor lupice s-a dovedit a fi un test puţin
sensibil şi dificil de standardizat.
În 1950, Coons şi Kaplan au utilizat anticorpi specifici marcaţi cu fluoresceină pentru identificarea
antigenelor tisulare. În 1957, Holborow, Weir şi Johnson au folosit pentru prima dată tehnica
imunofluorescenţei pentru a demonstra că serul pacienţilor LE pozitivi conţine anticorpi care produc
o fluorescenţă nucleară omogenă pe ţesuturile umane. În 1961, Beck a descris şi alte tipuri de
fluorescenţă nucleară în serul pacienţilor cu diferite afecţiuni reumatice utilizând secţiuni de ficat de
şobolan.
Substratul ANA tradiţional a fost reprezentat mult timp de secţiuni de ficat, rinichi sau stomac de şobolan.
Înlocuirea acestui substrat a fost realizată cu mult succes de linia celulară Hep-2 (human epithelial
type 2 cells) izolată iniţial de la un carcinom laringian uman, aceasta permiţând recunoaşterea a peste
30 pattern-uri nucleare şi citoplasmatice determinate de peste 100 autoanticorpi diferiţi. Avantajele
utilizării celulelor Hep-2 faţă de substratul animal sunt:
• sensibilitate mai mare care permite identificarea mai multor pattern-uri;
• originea umană asigură o mai bună specificitate decât cea animală;
• nucleii celulelor sunt mai mari, iar detaliile nucleare pot fi evidenţiate mai bine;
• dispunerea celulelor în monostrat facilitează o vizualizare bună a nucleilor;
• distribuţia antigenului este uniformă;
• rata diviziunii celulare este crescută astfel încât antigenele exprimate predominant în timpul
mitozei sunt uşor de localizat (de exemplu, pattern-ul de tip centromer).
Astfel, substratul Hep-2 permite recunoaşterea autoanticorpilor îndreptaţi împotriva antigenelor
din toate etapele mitozei (profază, metafază, anafază, telofază), ceea ce nu este posibil utilizând
substratul animal .
1
Cele mai importante aspecte nucleare descrise la examenul prin imunofluorescenţă indirectă sunt:
• ASPECT NUCLEAR OMOGEN: fluorescenţă omogenă difuză a întregului nucleu în interfaza
celulară; intensitatea fluorescenţei este mai pronunţată în regiunea cromozomială la celulele
în mitoză; citoplasma este negativă. Apare asociat în principal cu lupusul eritematos sistemic
(LES) comun şi lupusul indus medicamentos, dar mai poate să apară în artrita reumatoidă, artrita
cronică juvenilă şi scleroza sistemică (alături de aspectul fin pătat). Antigenele implicate sunt:

274