Page 314 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 2

15 MARKERI BOLI AUTOIMUNE GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

15.2 MARKERI PENTRU SINDROMUL ANTIFOSFOLIPIDIC

15.2.1 Anticorpi anticardiolipinici IgG

Informaţii generale
Anticorpii anticardiolipinici aparţin grupului anticorpilor antifosfolipidici specifici pentru fosfolipidele
încărcate negativ, componente ale membranelor celulare.
Cardiolipina este un fosfolipid acid, derivat din glicerol şi a fost pentru prima dată izolată în 1941 din
cordul bovin, de unde provine şi denumirea sa .
5
Anticorpii anticardiolipinici sunt adesea prezenţi la persoanele cu sindrom antifosfolipidic (Hughes).
Acesta constituie o boală autoimună caracterizată prin repetate tromboze arteriale şi venoase,
sarcini pierdute recurent şi/sau trombocitopenie asociate cu prezenţa anticorpilor anticardiolipinici,
a anticoagulantului lupic sau a anticorpilor anti-β2 glicoproteina-I. Există 2 forme clinice de sindrom
antifosfolipidic: primar (53% din cazuri) sau în asociere cu alte afecţiuni autoimune (LES, sindrom
Sjögren, sclerodermie, boală mixtă de ţesut conjunctiv, artrită reumatoidă, artrită psoriazică, vasculite,
boala Crohn etc.) .
1
Majoritatea anticorpilor anticardiolipinici recunosc drept ţintă antigenică β2 glicoproteina 1, exprimată
pe suprafaţa celulelor endoteliale şi a trombocitelor. Autoanticorpii anti-β2 glicoproteina 1 activează
celula endotelială, monocitele şi trombocitele, având un efect procoagulant .
4
Testul de aglutinare VDRL folosit de mult timp în diagnosticul sifilisului, se bazează pe detectarea
anticorpilor anticardiolipinici. Un VDRL repetat pozitiv în absenţa TPHA exclude diagnosticul de sifilis
şi impune continuarea investigaţiilor în vederea identificării unui posibil sindrom antifosfolipidic.
Testele imunoenzimatice pentru detectarea anticorpilor anticardiolipinici sunt de 100 ori mai sensibile
decât testul VDRL şi generează mult mai multe rezultate pozitive.
În general, anticorpii anticardiolipinici sunt mai sensibili decât anticoagulantul lupic pentru detectarea
sindromului antifosfolipidic. Anticorpii sunt prezenţi la 80-90% din pacienţii cu sindrom antifosfolipidic,
având o frecvenţă de cinci ori mai mare în această afecţiune decât anticoagulantul lupic. Cu toate
acestea, anticoagulantul lupic este considerat a fi mai specific decât anticorpii anticardiolipinici. Astfel,
atunci când există suspiciunea de sindrom antifosfolipidic se recomandă efectuarea ambelor teste .
3
Recomandări pentru determinarea anticorpilor anticardiolipinici - episoade de tromboză venoasă
sau arterială, survenite în special la pacienţi tineri, în absenţa oricărui diagnostic alternativ sau a altei
etiologii trombotice; avorturi spontane, naştere prematură sau naştere de făt mort (cu făt morfologic
normal); evaluarea riscului trombotic la pacienţii diagnosticaţi cu boli de ţesut conjunctiv; evaluarea
unei trombocitopenii neexplicabile; test VDRL pozitiv în absenţa TPHA .
1;5
Pregătire pacient - à jeun (pe nemâncate) sau postprandial (după mese) .
2
Specimen recoltat - sânge venos .
2
Recipient de recoltare - vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator .
2
Prelucrare necesară după recoltare - se separă serul prin centrifugare . 2
Volum probă - minim 0.5 mL ser .
2
Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian .
2
314