Page 369 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

răspuns slab la tratament . Astfel, agenţii patogeni parodontali produc numeroşi factori de virulenţă
1;6
care facilitează colonizarea zonelor subgingivale şi rezistenţa la mecanismele de apărare ale gazdei
conducând în final la distrugerea ţesuturilor de susţinere a dinţilor. Deşi A. actinomycetemcomitans
se asociază cu parodontită agresivă localizată, P. gingivalis este considerat agentul etiologic major
al parodontitei cronice. Studii recente au demonstrat prezenţa unor asocieri specifice între bacteriile
patogene parodontale implicate în debutul şi progresia bolii. Spre exemplu, a fost raportată o asociere
între Bacteroides forsythus şi C. rectus în cazurile de parodontită agresivă. De asemenea, Sokranski şi
colaboratorii au arătat că asocierea dintre P. gingivalis, T. denticola şi B. forsythus (aşa-zisul „complex
roşu”) este implicată puternic în fazele active destructive ale parodontitei cronice .
4
În majoritatea cazurilor, bacteriile menţionate se transmit prin intermediul salivei la membrii unei familii.
Răspândirea intrafamilială a A. actinomycetemcomitans şi P. gingivalis ar putea să justifice aplicarea
tratamentului întregii familii, în scopul prevenirii reinfectării cu patogenii parodontali .
2
Deşi prezenţa agenţilor patogeni este esenţială pentru debutul parodontitei, aceste organisme nu sunt
suficiente pentru a determina progresia bolii. Răspunsul imun al gazdei este implicat în modularea
evoluţiei către destrucţie tisulară sau vindecare. Producţia excesivă a unor mediatori ca interleukina-
1-β, factorul de necroză tumorală şi prostaglandinele generează un proces inflamator persistent care
stă la originea destrucţiei tisulare . 4
Îndepărtarea mecanică a biofilmului dentar şi eliminarea factorilor iritanţi locali constituie baza
terapiilor parodontale iniţiale. Totuşi, acest protocol terapeutic are limitele sale. Nu toţi pacienţii sau
toate regiunile dentare răspund favorabil şi uniform la terapia mecanică convenţională. Eficacitatea
redusă a terapiei poate fi explicată de o serie de factori (locali sau generali) care ţin de gazdă, forma
de boală şi compoziţia biofilmului. De asemenea, agenţii patogeni nu sunt localizaţi numai în placa
dentară ci şi pe faţa dorsală a limbii sau alte zone ale mucoasei bucale. Pentru a preveni reinfecţia
regiunilor tratate terapia trebuie să afecteze toţi patogenii din cavitatea buco-faringiană . 2
Având în vedere natura infecţioasă a parodontitei şi a limitelor terapiei mecanice folosirea antibioticelor
este justificată în anumite forme de boală 1;2;4 .
Antibioticele pot fi administrate local sau sistemic. Deşi prin tratamentul local se elimină riscul reacţiilor
adverse sistemice există dezavantajul că rezervoarele de patogeni nu sunt complet eliminate şi se poate
produce recolonizarea zonelor tratate. Antibioticele administrate sistemic penetrează la nivelul pungii
parodontale şi atacă bacteriile care nu sunt afectate de tratamentul mecanic şi de antibioticoterapia
locală. În plus, acestea pot suprima şi organismele patogene localizate la nivelul limbii şi în alte zone
ale cavităţii bucale, asigurând eradicarea infecţiilor şi prevenirea recurenţelor.
Decizia de a opta pentru un tratament antibiotic local sau sistemic va fi luată de către medicul
stomatolog după evaluarea corectă a beneficiilor (tratarea pacienţilor cu parodontită refractară la
tratamentul convenţional) vs. reacţii adverse (riscul de dezvoltare a unor specii bacteriene rezistente
sau de infecţii fungice) .
4
Conform Academiei Americane de Parodontologie tratamentul cu antibiotice pe cale sistemică prezintă
următoarele indicaţii:
- parodontite refractare, rezistente la tratamentul mecanic convenţional;
- parodontite acute cu evoluţie accelerată (către forme necrotice şi abcese parodontale)
- parodontite agresive.

369