Page 366 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

18 TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

însă, de regulă, în regiunile care conţin gene importante pentru viabilitatea celulară. Nu este necesară
integrarea întregului genom viral, dar cea a genelor E6 şi E7 este critică pentru carcinogeneză.
Celulele care conţin genom viral integrat prezintă un avantaj de creştere faţă de celulele normale,
ceea ce conduce la proliferare celulară şi pierderea proprietăţii de diferenţiere. De asemenea,
integrarea întrerupe ciclul de viaţă al virusului astfel că nu se mai produc virioni compleţi (infecţie
neproductivă). Deşi integrarea reprezintă sfârşitul biologic al virusului, aceasta facilitează expresia
perpetuă a oncogenelor virale.
De obicei, în cazul leziunilor intraepiteliale cu risc scăzut (LSIL) nu se constată integrarea ADN-
ului HPV, spre deosebire de HSIL în care materialul genetic viral este frecvent integrat în genomul
gazdei. Integrarea conferă infecţiei HPV un caracter ireversibil. În absenţa tratamentului, un număr
semnificativ de HSIL evoluează către cancer cervical, deşi acest proces poate să dureze ani de zile
sau chiar decade.
Într-un procent de până la 25% din cazurile de cancer cervical induse de HPV 16 se constată prezenţa
unui ADN viral extracromozomial (epizomal) neintegrat, în timp ce carcinoamele asociate cu HPV
18, 31 şi 35 conţin aproape întotdeauna ADN-HPV integrat. În cancerele cu HPV epizomal s-a
demonstrat existenţa unor mutaţii YY1; elementele YY1 constituie situsurile de reglare pentru factorul
de transcripţie YY1 care controlează activitatea unui număr mare de gene. Mutaţiile YY1 împiedică
legarea factorului de transcripţie şi facilitează expresia oncogenelor E6/E7 cu accelerarea ciclului
celular şi proliferare celulară anormală .
5
Deoarece HPV nu poate fi cultivat s-au dezvoltat teste care se bazează pe detecţia acizilor nucleici
virali în ţesuturile infectate. Majoritatea testelor depistează ADN-ul viral prin diverse tehnici de
amplificare confirmând astfel prezenţa infecţiei la nivelul celulelor cervicale. Cu toate acestea, testele
bazate pe ADN (cum ar fi testul de detecţie a tipurilor cu risc crescut sau cel de genotipare HPV)
prezintă o limitare importantă prin faptul că majoritatea infecţiilor HPV au un caracter tranzitoriu iar
valoarea predictivă pozitivă a unui rezultat ADN-HPV pentru dezvoltarea leziunilor cervicale cu risc
crescut este destul de scăzută. Pentru a pune în evidenţă activitatea oncogenă HPV au apărut teste
care se bazează pe detectarea ARN-ului mesager pentru proteinele E6/E7 din 5 tipuri HPV cu risc
crescut (16, 18, 31, 33, 45). ARNm E6/E7 traduce activitatea virală directă şi corespunde iniţierii şi
menţinerii leziunilor pre-canceroase; astfel testele bazate pe ARN au valoare predictivă superioară
testelor ADN în ceea ce priveşte riscul pentru dezvoltarea cancerului cervical.
S-a constatat că nivelurile ARNm E6/E7 înregistrează creşteri proporţionale cu severitatea leziunilor,
astfel că detecţia produsului de transcripţie ar avea o valoare prognostică mai mare şi ar putea
îmbunătăţi specificitatea şi valoarea predictivă pozitivă a ADN-HPV în screening.
Într-un studiu norvegian 3% din femeile peste 30 ani testate au fost pozitive pentru ARNm E6/
E7 iar pentru persoanele cu citologie normală sau modificările de tip LSIL s-au obţinut mult mai
puţine rezultate pozitive la testul pentru ARNm decât la detecţia HPV-ADN tipuri oncogene. Valoarea
prognostică a acestui test a fost evaluată de asemenea într-un studiu de urmărire, pe o perioadă de 2
ani, a 77 paciente cu citologie ASC-US (“celule scuamoase anormale de semnificaţie nedeterminată”)
sau LSIL; femeile care au obţinut rezultate pozitive la testul ARNm au avut o probabilitate de 70 ori
mai mare de a fi diagnosticate cu neoplazie cervicală intraepitelială CIN 2+confirmată histologic decât
femeile cu rezultate negative. Mai mult, testul ARNm a prezentat o sensibilitate clinică pentru CIN 2+

366