Page 389 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3
P. 389

GHIDUL  SERVICIILOR  MEDICALE                          18
                    AL  LABORATOARELOR  SYNEVO        TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ




        limfatică sau sangvină. Toxoplasma infectează virtual toate tipurile celulare, însă există o predilecţie
        pentru neuroni, microglii, celulele coroidei şi retinei, precum şi  pentru celulele aparţinând sistemului
        reticuloendotelial. O dată cu dezvoltarea răspunsului imun umoral sau celular supravieţuiesc doar acei
        paraziţi care sunt protejaţi de un habitat intracelular sau se găsesc în interiorul chisturilor tisulare. Un
        răspuns imun eficient reduce semnificativ numărul tahizoiţilor din toate ţesuturile. Formarea chisturilor
        tisulare se produce în numeroase ţesuturi şi organe în cursul primei săptămâni de infecţie; acestea
        sunt responsabile de infecţia reziduală (cronică sau latentă) şi persistă în principal la nivelul creierului,
        muşchilor scheletici, miocardului şi ochiului .
                                       5
        Frecvenţa infecţiei variază după grupe de vârstă şi  populaţie între 20 şi  80%, procentul crescând cu
        vârsta, aşa cum rezultă din prezenţa testelor serologice pozitive, al căror procent creşte cu vârsta .
                                                                             11
        Sunt descrise 5 forme de toxoplasmoză:
            -   dobândită la un pacient imunocompetent;
            -   dobândită sau reactivată la un pacient imunodeprimat;
            -   oculară;
            -   toxoplasmoza la gravide;
            -   congenitală . 5
        La  pacienţii  imunocompetenţi  infecţia  evoluează  în  majoritatea  cazurilor  asimptomatic.  Atunci
        când infecţia devine clinic manifestă, pacientul prezintă un sindrom mononucleozic autolimitant cu
        astenie fizică şi  adenopatii. Pentru diagnosticul diferenţial al limfadenopatiilor pot fi utilizate testele
        serologice .
                11
        Dacă  la  persoanele  normale  evoluţia  toxoplasmozei  este  benignă,  la  pacienţii  imunodeprimaţi
        (neoplazii hematologice: boala Hodgkin şi limfoamele non-hodgkiniene, transplant de organe, SIDA,
        corticoterapie de lungă durată, chimioterapie, terapia anti-TNF alfa) consecinţele infecţiei pot fi foarte
        grave, de aceea diagnosticul trebuie stabilit cât mai repede. Febra de cauză neprecizată poate fi
        singura manifestare a toxoplasmozei în stadiu precoce la această categorie de pacienţi. Encefalita,
        pneumonita şi miocardita reflectă infecţia activă a organelor cel mai frecvent afectate.
        Encefalita indusă de T. gondii este cea mai frecventă formă de manifestare a toxoplasmozei şi cauza
        cea mai comună de leziuni SNC focale la pacienţii cu SIDA. Pneumonita este frecventă şi adesea
        omisă  ca  diagnostic.  Infecţia  diseminată  nu  este  neobişnuită,  iar  manifestările  clinice  pot  să  nu
        reflecte întotdeauna severitatea bolii. Mortalitatea se apropie de 100% în absenţa tratamentului iniţiat
        precoce. Toxoplasmoza la imunodeprimaţi poate fi consecinţa reactivării unei infecţii latente sau poate
        fi rezultatul unei infecţii primare dobândite cel mai adesea prin transplantul unui organ infectat .
                                                                          5
        La pacienţii imunodeprimaţi rezultatele serologiei trebuie interpretate cu prudenţă, deoarece aceştia
        prezintă de obicei titruri scăzute de anticorpi IgG, iar anticorpii IgM pot fi nedetectabili. Reacţia de
        polimerizare în lanţ (PCR) care detectează T. gondii ADN (în special gena B1) în sânge şi diverse
        lichide biologice s-a dovedit a fi o metodă sensibilă şi specifică pentru diagnosticul infecţiei la aceşti
        pacienţi.  Astfel,  pentru  diagnosticul  encefalitei  toxoplasmozice  cel  mai  util  produs  patologic  este
        lichidul cefalo-rahidian (LCR), testul PCR având o sensibilitate şi o specificitate de 83.3%, respectiv
        95.7% 8;9;12 .  Determinarea  ADN-ului  în  sânge  este  importantă  pentru  diagnosticul  toxoplasmozei
        generalizate şi mai puţin pentru encefalita toxoplasmozică (în cazul infecţiei SNC parazitemia este
        mai rar prezentă). Se pare că tratamentul influenţează sensibilitatea metodei PCR; sensibilitatea este


                                                                           389
   384   385   386   387   388   389   390   391   392   393   394