Page 389 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

limfatică sau sangvină. Toxoplasma infectează virtual toate tipurile celulare, însă există o predilecţie
pentru neuroni, microglii, celulele coroidei şi retinei, precum şi pentru celulele aparţinând sistemului
reticuloendotelial. O dată cu dezvoltarea răspunsului imun umoral sau celular supravieţuiesc doar acei
paraziţi care sunt protejaţi de un habitat intracelular sau se găsesc în interiorul chisturilor tisulare. Un
răspuns imun eficient reduce semnificativ numărul tahizoiţilor din toate ţesuturile. Formarea chisturilor
tisulare se produce în numeroase ţesuturi şi organe în cursul primei săptămâni de infecţie; acestea
sunt responsabile de infecţia reziduală (cronică sau latentă) şi persistă în principal la nivelul creierului,
muşchilor scheletici, miocardului şi ochiului .
5
Frecvenţa infecţiei variază după grupe de vârstă şi populaţie între 20 şi 80%, procentul crescând cu
vârsta, aşa cum rezultă din prezenţa testelor serologice pozitive, al căror procent creşte cu vârsta .
11
Sunt descrise 5 forme de toxoplasmoză:
- dobândită la un pacient imunocompetent;
- dobândită sau reactivată la un pacient imunodeprimat;
- oculară;
- toxoplasmoza la gravide;
- congenitală . 5
La pacienţii imunocompetenţi infecţia evoluează în majoritatea cazurilor asimptomatic. Atunci
când infecţia devine clinic manifestă, pacientul prezintă un sindrom mononucleozic autolimitant cu
astenie fizică şi adenopatii. Pentru diagnosticul diferenţial al limfadenopatiilor pot fi utilizate testele
serologice .
11
Dacă la persoanele normale evoluţia toxoplasmozei este benignă, la pacienţii imunodeprimaţi
(neoplazii hematologice: boala Hodgkin şi limfoamele non-hodgkiniene, transplant de organe, SIDA,
corticoterapie de lungă durată, chimioterapie, terapia anti-TNF alfa) consecinţele infecţiei pot fi foarte
grave, de aceea diagnosticul trebuie stabilit cât mai repede. Febra de cauză neprecizată poate fi
singura manifestare a toxoplasmozei în stadiu precoce la această categorie de pacienţi. Encefalita,
pneumonita şi miocardita reflectă infecţia activă a organelor cel mai frecvent afectate.
Encefalita indusă de T. gondii este cea mai frecventă formă de manifestare a toxoplasmozei şi cauza
cea mai comună de leziuni SNC focale la pacienţii cu SIDA. Pneumonita este frecventă şi adesea
omisă ca diagnostic. Infecţia diseminată nu este neobişnuită, iar manifestările clinice pot să nu
reflecte întotdeauna severitatea bolii. Mortalitatea se apropie de 100% în absenţa tratamentului iniţiat
precoce. Toxoplasmoza la imunodeprimaţi poate fi consecinţa reactivării unei infecţii latente sau poate
fi rezultatul unei infecţii primare dobândite cel mai adesea prin transplantul unui organ infectat .
5
La pacienţii imunodeprimaţi rezultatele serologiei trebuie interpretate cu prudenţă, deoarece aceştia
prezintă de obicei titruri scăzute de anticorpi IgG, iar anticorpii IgM pot fi nedetectabili. Reacţia de
polimerizare în lanţ (PCR) care detectează T. gondii ADN (în special gena B1) în sânge şi diverse
lichide biologice s-a dovedit a fi o metodă sensibilă şi specifică pentru diagnosticul infecţiei la aceşti
pacienţi. Astfel, pentru diagnosticul encefalitei toxoplasmozice cel mai util produs patologic este
lichidul cefalo-rahidian (LCR), testul PCR având o sensibilitate şi o specificitate de 83.3%, respectiv
95.7% 8;9;12 . Determinarea ADN-ului în sânge este importantă pentru diagnosticul toxoplasmozei
generalizate şi mai puţin pentru encefalita toxoplasmozică (în cazul infecţiei SNC parazitemia este
mai rar prezentă). Se pare că tratamentul influenţează sensibilitatea metodei PCR; sensibilitatea este

389