Page 385 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

imunosupresoare (tacrolimus, mycophenolate mofetil) se descrie o tendinţă de creştere a prevalenţei
PVAN .
2;4
Incidenţa viremiei şi viruriei BK scade semnificativ după 1 an de la transplant, cu reducerea riscului
de reactivare.
Alături de PVAN, BKV mai poate induce la pacienţii cu transplant renal stenoză uretrală (rata incidenţei
este de 3%).
Nu în ultimul rând, cea mai prevalentă complicaţie asociată cu BKV este cistita hemoragică care se
dezvoltă la 10-25% dintre pacienţii cu transplant medular.
În majoritatea cazurilor viruria BK nu se asociază cu nefropatie sau cistită hemoragică. Acest
lucru indică faptul că patogeneza BKV este rezultatul mai multor factori care includ: predispoziţia
gazdei, afectarea organului-ţintă şi imunosupresia. În perioada iniţială post-transplant, regimurile
imunosupresoare severe constituie un trigger pentru reactivarea BKV în celulele renale; reactivarea
conduce la infecţie productivă şi liza celulelor epiteliale renale.
Manifestările clinice ale nefropatiei BKV sunt similare cu cele ale respingerii grefei, respectiv creşterea
progresivă a nivelurilor de creatinină serică. Unii pacienţi pot prezenta febră şi hematurie .
2
Clasic diagnosticul de nefropatie BKV necesită demonstrarea efectelor citopatice ale virusului în
epiteliul tubular din ţesutul renal. Totuşi biopsia renală este asociată cu o rată de rezultate fals-negative
de până la 30%, datorită naturii focale a bolii.
Prezenţa celulelor cu nucleu mare şi cu un singur corp de incluzie bazofilic (celule “momeală”) în
probele de sediment urinar poate indica infecţia BKV. Cu toate acestea valoarea predictivă pozitivă
a citologiei urinare este scăzută, modificările celulare nefiind caracteristice numai pentru BKV, ci şi
pentru JCV şi adenovirusuri.
Din aceste motive recomandările actuale prevăd ca în perioada posttransplant renal pacienţii să fie
monitorizaţi prin tehnici PCR de detectare a BKV-ADN în urină şi sânge. Secvenţa ţintă este specifică
pentru BKV; nu sunt posibile reacţii încrucişate cu JCV . Viruria clinic silenţioasă precede de obicei
2;4
PVAN, ceea ce permite identificarea pacienţilor cu risc şi instituirea de măsuri preventive (ajustarea
dozelor de medicamente imunosupresoare) .
1
Recomandări pentru determinarea BKV - ADN - diagnosticul rapid al bolilor renale asociate cu
BKV; monitorizarea pacienţilor cu transplant renal pentru depistarea precoce a nefropatiei în vederea
reducerii dozelor de imunosupresoare .
1;4
Pregătire pacient - nu este necesară .
3
Specimen recoltat - a) o probă de urină spontană; b) sânge venos.
Recipient de recoltare - a) eprubetă pentru urină; b) vacutainer ce conţine EDTA ca anticoagulant
Cantitate recoltată - a) minimum 2 mL; b) cât permite vacuumul .
3
Prelucrare necesară după recoltare - probele nu vor fi centrifugate .
3
Stabilitate probă - probele de urină şi sânge sunt stabile 48 ore la 2-4°C înainte de extracţia acizilor
nucleici .
3
Metodă - Real-time PCR Light-Cycler: reacţie de polimerizare în lanţ cu detecţie în timp real a
produsului PCR acumulat, prin măsurarea fluorescenţei emise (test calitativ) .
3
Valori de referinţă - BKV - ADN nedetectabil .
3
Limita de detecţie - 10 copii/probă .
3
385