Page 383 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

18.3.20 Parvovirus B19 (B19V) – ADN
Informaţii generale
B19V, clasificat iniţial ca parvovirus, este încadrat actual în genul Erythrovirus datorită replicării
preferenţiale a virusului în celulele progenitoare eritroide .
3
Genomul B19V este liniar fiind alcătuit dintr-o singură catenă ADN cu lungimea de 5.1 Kb.
ADN-ul viral a fost depistat în secreţiile respiratorii ale pacienţilor în momentul viremiei, sugerând
faptul că infecţia se transmite în general pe cale respiratorie. Este posibilă însă şi transmiterea prin
produse de sânge . 1
Infecţia cu B19V poate fi asimptomatică sau poate genera un spectru variat de afecţiuni, de la eritemul
infecţios la copil (boala “obrajilor pălmuiţi“) până la artropatie, anemie severă şi manifestări sistemice
care afectează sistemul nervos, cordul, ficatul, în funcţie de competenţa imună a gazdei .
3
La pacienţii cu eritem infecţios nu se detectează viremii înalte deoarece manifestările clinice sunt
mediate de complexele imune formate. La persoanele cu anemii hemolitice, eritropoieză accelerată
sau ambele, infecţia poate induce o suprimare temporară a producţiei de eritrocite - criză aplastică
tranzitorie. Spre deosebire de pacienţii cu eritem infecţios, cei cu criză aplastică tranzitorie prezintă în
mod obişnuit viremii de până la 10 copii genomice/mL, astfel încât diagnosticul poate fi stabilit prin
14
detectarea ADN-ului viral în sânge .
1
La gravide infecţia contractată în cursul sarcinii poate cauza hidrops fetal, anemie congenitală sau
moartea fătului in utero. Infecţiile fetale pot fi puse în evidenţă prin detectarea ADN-ului viral în lichidul
amniotic sau în sângele de cordon ombilical.
La persoanele imunodeprimate infecţia persistentă cu B19V determină anemie cronică.
Diagnosticul infecţiilor acute este stabilit de obicei pe baza testelor serologice. Cu toate acestea
valoarea acestora în diagnosticul infecţiilor cu B19V la pacienţii imunodeprimaţi este limitată, adesea
fiind necesar să se recurgă la diagnosticul molecular .
1;3
Recomandări pentru determinarea B19V- ADN - diagnosticul infecţiilor B19V; astfel:
1. B19V – ADN în sânge: diagnosticul precoce al crizei aplastice tranzitorii; diagnosticul
anemiei cronice la pacienţii imunodeprimaţi (anemie persistentă cu niveluri scăzute sau
absente de anticorpi specifici, însă cu viremie B19V persistentă sau recurentă);
2. B19V – ADN în LCR: diagnosticul infecţiilor SNC determinate de B19V (encefalită, meningită
aseptică);
3. B19V – ADN în lichid amniotic: diagnosticul infecţiei fetale cu B19V 1;2;3 .
Pregătire pacient - nu este necesară .
2
Specimen recoltat - a) sânge venos; b) lichid cefalorahidian recoltat prin puncţie lombară; c) lichid
amniotic .
2
Recipient de recoltare - a) vacutainer ce conţine EDTA ca anticoagulant; b) şi c) recipient steril .
2
Cantitate recoltată - a) cât permite vacuumul; b) şi c) minimum 2 mL .
2
Prelucrare necesară după recoltare - a), b), c) probele nu vor fi centrifugate .
2
Cauze de respingere a probei – a) probe vechi, coagulate, hemolizate; folosirea heparinei ca
anticoagulant .
2
Stabilitate probă - probele de sânge, LCR sau lichid amniotic sunt stabile 48 ore la 2-4°C înainte de
383