Page 396 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

18 TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

18.3.26 Epstein-Barr-Virus (EBV) ADN în sânge (cantitativ)
Informaţii generale
Virusul Epstein-Barr (EBV) este asociat cu un spectru larg de afecţiuni benigne şi maligne ce
include: mononucleoza infecţioasă, limfomul, sindromul limfoproliferativ posttransplant şi carcinomul
nazofaringian.
Determinarea genomului viral EBV-ADN este din ce în ce mai mult utilizată în laboratoarele clinice în
diagnosticul şi monitorizarea afecţiunilor induse de această infecţie .
6
Infecţiile EBV sunt larg răspândite astfel că până la vîrsta de 35-40 ani 95% dintre persoanele adulte
au venit în contact cu acest virus. Mulţi copii dobândesc infecţia în primii de viaţă, însă în majoritatea
cazurilor aceasta este asimptomatică sau evoluează ca o infecţie uşoară de tract respirator
superior . La adolescent şi adultul tânăr infecţia EBV primară poate determina, în 35-50% din cazuri,
7
mononucleoza infecţioasă – o afecţiune limfoproliferativă benignă caracterizată prin febră, astenie
fizică, faringită şi poliadenopatii.
Infecţiile primare se caracterizează prin viremii crescute care înregistrează scăderi până la valori
nedetectabile pe măsură ce sistemul imun recunoaşte şi controlează infecţia. Ca şi alte virusuri
herpetice, EBV poate să rămână în organism într-o stare dormantă ani de zile (infecţie latentă).
Reactivările periodice sunt însoţite de viremii tranzitorii. Unii pacienţi dezvoltă ulterior neoplazii
asociate infecţiei EBV, iar aceştia prezintă ca trăsătură definitorie valori foarte ridicate ale viremiei.
Astfel, determinarea cantitativă EBV-ADN nu detectează numai infecţia activă ci constituie şi un
“marker tumoral” pentru anumite tipuri de procese maligne 2;3;4;9 .
Tumorile asociate cu EBV sunt sindroamele limfoproliferative postransplant, carcinomul nazofaringian,
limfoamele asociate sindromului imunodeficienţei dobândite (SIDA) şi limfomul Burkitt .
3
Celula ţintă pentru infecţia EBV este limfocitul B. Pacienţii imunodeprimaţi, care nu prezintă anticorpi
anti-EBV (adesea copii), prezintă riscul de a dezvolta infecţie EBV acută care poate cauza sindroame
limfoproliferative; acestea includ sindroamele limfoproliferative posttransplant şi limfoamele
asociate sindromului imunodeficienţei dobândite (SIDA) . Incidenţa sindroamelor limfoproliferative
5
posttransplant variază de la 1% la pacienţii cu transplant renal până la 9% la pacienţii cu transplant de
cord/plămân şi 12% la cei cu transplant de pancreas .
7
Recomandări pentru determinarea cantitativă EBV-ADN
Diagnosticul serologic este rareori util în evaluarea infecţiei la pacienţii imunodeprimaţi şi în
monitorizarea tumorilor induse de EBV, în special post-transplant. Deoarece cultivarea virusului nu
este accesibilă laboratorului clinic, se consideră că ADN-EBV poate servi ca “marker tumoral” în
evaluarea bolilor limfoproliferative şi a carcinomului nasofaringian . Nivelul ADN în sânge (cuantificat
2
prin PCR cantitativ) începe să crească cu câteva luni înainte de debutul bolii limfoproliferative şi
scade după iniţierea terapiei. Din acest motiv determinarea EBV-ADN în sânge poate constitui un
marker predictiv la pacienţii susceptibili, fiind posibilă estimarea riscului de dezvoltare în următoarele
3-4 luni a sindroamelor limfoproliferative postransplant în funcţie de valorile viremiei. De asemenea
determinările seriate de EBV-ADN sunt utile în evaluarea răspunsului la tratament al pacienţilor cu
boli limfoproliferative . 6
În carcinomul nasofaringian viremia este mare la debut, scade în cursul radioterapiei, devine

396