Page 401 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

Practice of Infectious Diseases, 7th edition, Churchill Livingstone, Elsevier, 2010, 2011-2014.
3. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
4. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog: Human Herpesvirus-6, Molecular Detection,
PCR, Plasma, Varies. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.

18.3.28 Virus herpetic uman tip 7 (HHV-7) - ADN

Informaţii generale
Virusul herpetic uman tip 7 - Human herpesvirus 7 (HHV-7) - a fost izolat în 1990 de către Frenkel şi
colaboratorii în limfocitele CD4 ale unui adult sănătos cu exanthema subitum. Face parte din subfamilia
β-herpesvirusurilor, genul Roseolovirus, prezentând omologie cu HHV-6 în proporţie de 20 - 75%.
Având în vedere caracterul ubicuitar al HHV-7, peste 80% din populaţie prezintă anticorpi anti-HHV-7
în ser. Infecţia cu HHV-7 apare mai târziu decât cea cu HHV-6; 18% dintre copii sunt infectaţi în primul
an de viaţă, procentul atingând 53% până la vârsta de 2 ani. Mulţi copii dezvoltă boala între 2 şi 5 ani,
transmisia virusului realizându-se, în general, prin intermediul salivei persoanelor infectate.
HHV-7 are tropism pentru limfocitele T CD4 pozitive, celulele epiteliale de la nivelul glandelor salivare,
precum şi celulele din plămâni şi tegument. De asemenea virusul a fost detectat în laptele matern.
HHV-7 rămâne cantonat în concentraţii crescute în salivă, atât la adulţi, cât şi la copii, pe toată durata
vieţii. Virusul induce degradarea moleculelor din clasa I a complexului major de histocompatibilitate.
Infecţia primară poate fi asimptomatică sau se caracterizează prin apariţia febrei (40 C), convulsiilor
0
febrile, mai rar a vomei, diareei şi a manifestărilor de tract respirator superior.
HHV-7 este implicat de asemenea şi în apariţia exantemului subit (identic cu cel indus de HHV6),
deşi majoritatea cazurilor sunt induse de HHV-6. HHV-7 a fost asociat mai rar cu boală SNC decât
HHV-6.
HHV-7 poate determina encefalită atât la persoanele imunocompetente cât şi la cei imunosupresaţi.
Conform unui studiu, 10% din copiii spitalizaţi în Marea Britanie cu encefalită sau febră şi convulsii au
fost diagnosticaţi ca având infecţie acută cu HHV-7.
Diagnosticul pozitiv al unei infecţii cu HHV-7 se bazează pe seroconversia IgG de la negativ la pozitiv
sau prin prezenţa anticorpilor IgM. În absenţa anticorpilor, o metodă alternativă de diagnostic este
detectarea ADN-ului viral în ser sau plasmă, prezenţa acestuia indicând o infecţie acută .
2
Recomandări pentru determinarea HHV-7ADN - utilitate în diagnosticul rapid al infecţiilor cu HHV-
7 .
2;3
Pregătire pacient – nu este necesară .
3
Specimen recoltat – a) sânge venos; b) lichid cefalorahidian recoltat prin puncţie lombară .
3
Recipient de recoltare - a) vacutainer ce conţine EDTA ca anticoagulant; b) recipient steril pentru
LCR .
3
Cantitate recoltată - a) cât permite vacuumul; b) minimum 2 mL .
3
401