Page 453 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 20
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE TOXICOLOGIE

20.2 METALE GRELE

20.2.1 Aluminiu în sânge

Informaţii generale
Aluminiul este omniprezent în mediu, fiind al treilea element ca răspândire în scoarţa terestră.
În mod normal tractul gastro-intestinal este relativ impermeabil pentru aluminiu, absorbţia fiind de
aproximativ 2%. Aciditatea gastrică şi citratul administrat pe cale orală favorizează absorbţia, în timp
ce blocantele receptorilor H2 o reduc. În condiţii fiziologice doza de aluminiu ingerată zilnic (5-10 mg)
este complet eliminată. Excreţia se realizează prin filtrarea aluminiului la nivelul glomerulilor renali,
pacienţii cu insuficienţă renală pierzându-şi această capacitate. În cazul în care nu se elimină prin
filtrare renală, aluminiu se acumulează în sânge, se leagă de proteinele serice şi este rapid distribuit
în corp, cu precădere la nivelul creierului şi osului. Ca şi în cazul altor oligoelemente, transferina este
principalul carrier al aluminiului în plasmă, celulele putând să-l preia de la această proteină mai uşor.
De asemenea, aluminiul a fost evidenţiat în preparatele purificate de feritină din creier şi ficat, dar
nu se cunoaşte dacă aceasta are un situs specific de legare pentru element. Modalitatea prin care
aluminiul străbate bariera hemato-encefalică nu este pe deplin înţeleasă .
2,3
La persoanele cu afecţiuni renale toxicitatea aluminiului poate fi crescută de numeroşi factori, cum ar
fi apa folosită la dializă, albumina încărcată cu aluminiu şi procesul propriu-zis de dializă care nu este
foarte eficient în eliminarea elementului .
2
Toxicitatea aluminiului apare în cazul în care expunerea este abundentă sau prelungită, dacă funcţia
renală este afectată sau în cazul în care elementul acumulat anterior în os este eliberat în condiţii de
stres sau boală. Manifestările asociate expunerii excesive la aluminiu includ: encefalopatie (tulburări
de vorbire, de mers, convulsii, comă, EEG anormal), osteomalacie sau boală aplastică osoasă
(asociată cu fracturi spontane dureroase, hipercalcemie, calcinoză), miopatie proximală, risc crescut
de infecţii, hipertrofie ventriculară stângă şi scăderea funcţiei miocardice, anemie microcitară şi chiar
moarte subită .
3
În os aluminiul înlocuieşte calciul în procesul de mineralizare, împiedicând formarea normală de
osteoid. Calciul devine indisponibil pentru resorbţie sub controlul fiziologic al hormonului paratiroidian
(PTH), determinând hiperparatiroidism secundar. Pe termen lung hiperparatiroidismul secundar poate
conduce la hiperparatiroidism terţiar (hipersecreţie paratiroidiană autonomă) .
2
Toxicitatea acută poate fi tratată cu desferoxamină, un chelator de metale. De obicei se recomandă
o abordare conservatoare pentru tratamentul supraîncărcării de aluminiu, deoarece desferoxamina
mobilizează rapid cantităţi mari de aluminiu, care pot accentua encefalopatia .
2
Recomandări pentru determinarea aluminiului seric:
- monitorizarea pacienţilor dializaţi;
- monitorizarea implantului cu proteze metalice;
- monitorizarea persoanelor care sunt sau au fost expuse la aluminiu;
- pacienţii (adulţi sau copii) cu nutriţie parenterală;

453