Page 453 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3
P. 453

GHIDUL  SERVICIILOR  MEDICALE                          20
                    AL  LABORATOARELOR  SYNEVO              TESTE DE TOXICOLOGIE




        20.2 METALE GRELE


                                  20.2.1 Aluminiu în sânge


        Informaţii generale
        Aluminiul este omniprezent în mediu, fiind al treilea element ca răspândire în scoarţa terestră.
        În mod normal tractul gastro-intestinal este relativ impermeabil pentru aluminiu, absorbţia fiind de
        aproximativ 2%. Aciditatea gastrică şi citratul administrat pe cale orală favorizează absorbţia, în timp
        ce blocantele receptorilor H2 o reduc. În condiţii  fiziologice doza de aluminiu ingerată zilnic (5-10 mg)
        este complet eliminată. Excreţia se realizează prin filtrarea aluminiului la nivelul glomerulilor renali,
        pacienţii cu insuficienţă renală pierzându-şi această capacitate. În cazul în care nu se elimină prin
        filtrare renală, aluminiu se acumulează în sânge, se leagă de proteinele serice şi este rapid distribuit
        în corp, cu precădere la nivelul creierului şi osului. Ca şi în cazul altor oligoelemente, transferina este
        principalul carrier al aluminiului în plasmă, celulele putând să-l preia de la această proteină mai uşor.
        De asemenea, aluminiul a fost evidenţiat în preparatele purificate de feritină din creier şi ficat, dar
        nu se cunoaşte dacă aceasta are un situs specific de legare pentru element. Modalitatea prin care
        aluminiul străbate bariera hemato-encefalică nu este pe deplin înţeleasă .
                                                           2,3
        La persoanele cu afecţiuni renale toxicitatea aluminiului poate fi crescută de numeroşi factori, cum ar
        fi apa folosită la dializă, albumina încărcată cu aluminiu şi procesul propriu-zis de dializă care nu este
        foarte eficient în eliminarea elementului .
                                    2
        Toxicitatea aluminiului apare în cazul în care expunerea este abundentă sau prelungită, dacă funcţia
        renală este afectată sau în cazul în care elementul acumulat anterior în os este eliberat în condiţii de
        stres sau boală. Manifestările asociate expunerii excesive la aluminiu includ: encefalopatie (tulburări
        de  vorbire,  de  mers,  convulsii,  comă,  EEG  anormal),  osteomalacie  sau  boală  aplastică  osoasă
        (asociată cu fracturi spontane dureroase, hipercalcemie, calcinoză), miopatie proximală, risc crescut
        de infecţii, hipertrofie ventriculară stângă şi scăderea funcţiei miocardice, anemie microcitară şi chiar
        moarte subită .
                  3
        În  os  aluminiul  înlocuieşte  calciul  în  procesul  de  mineralizare,  împiedicând  formarea  normală  de
        osteoid. Calciul devine indisponibil pentru resorbţie sub controlul fiziologic al hormonului paratiroidian
        (PTH), determinând hiperparatiroidism secundar. Pe termen lung hiperparatiroidismul secundar poate
        conduce la hiperparatiroidism terţiar (hipersecreţie paratiroidiană autonomă) .
                                                              2
        Toxicitatea acută poate fi tratată cu desferoxamină, un chelator de metale. De obicei se recomandă
        o abordare conservatoare pentru tratamentul supraîncărcării de aluminiu, deoarece desferoxamina
        mobilizează rapid cantităţi mari de aluminiu, care pot accentua encefalopatia .
                                                              2
        Recomandări pentru determinarea aluminiului seric:
               -   monitorizarea pacienţilor dializaţi;
               -   monitorizarea implantului cu proteze metalice;
               -   monitorizarea persoanelor care sunt sau au fost expuse la aluminiu;
               -   pacienţii (adulţi sau copii) cu nutriţie parenterală;

                                                                           453
   448   449   450   451   452   453   454   455   456   457   458