Page 479 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 20
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE TOXICOLOGIE

Este administrată oral în doze de 400 mg/zi sau 6 mg/kg corp sau intravenos (sub forma de aminofilină)
în doze de 0.6 mg/kg/oră. Dozele administrate oral pot fi crescute cu 200 mg până la un maxim de 900
mg/zi sau 13 mg/kg corp dacă concentraţia serică măsurată în steady state se menţine în intervalul
terapeutic de 10-20 mg/L.
Teofilina are un T mediu de 4 ore la copii şi adulţii fumători şi un T mediu de 8 ore la adulţii
1/2
1/2
nefumători, astfel că steady state este atinsă în ~1 zi. Volumul de distribuţie este de 0.5 L/kg iar
medicamentul se leagă în proporţie de 50% de proteinele plasmatice. Clearance-ul se face, ca şi
în cazul fenitoinei, după o cinetică de ordinul 0 - adică creşteri mici ale dozei conduc la creşteri
disproporţionat de mari ale concentraţiei serice.
Administrarea concomitentă de cimetidină sau eritromicină va inhiba semnificativ clearance-
ul medicamentului, fiind necesară scăderea dozelor. Alte medicamente cum ar fi: alopurinol,
ciprofloxacină, contraceptive orale şi propranolol inhibă clearance-ul teofilinei într-o măsură mai
mică. Fumatul induce sinteza citocromului P448 - citocromul dependent de antipirină – care creşte
semnificativ rata de metabolism al teofilinei. Medicamente ca fenobarbital, fenitoin, carbamazepin şi
rifampicină cresc uşor rata clearance-ului.
Toxicitatea teofilinei este destul de severă (aritmii, convulsii, hemoragie digestivă), fiind proporţională
cu nivelul seric; aceasta apare la valori >20 mg/L .
4;20
Vancomicină
Este un antibiotic utilizat în tratamentul infecţiilor cauzate de bacterii Gram pozitive care sunt
rezistente la betalactamine, cum ar fi stafilococii meticilino-rezistenţi (MRSA), Streptococcus viridans,
Streptococus pneumoniae rezistent la peniciline/cefalosporine, precum şi speciile de Enterococcus
rezistente la penicilină/ampicilină.
În formula administrată oral vancomicina nu se absoarbe fiind utilă în tratamentul colitei
pseudomembranoase cauzate de Clostridium difficile.
Vancomicina a fost asociată cu nefrotoxicitate şi ototoxicitate deşi se pare că aceste efecte adverse
s-au datorat unor impurităţi prezente în preparatele iniţiale. Monitorizarea riscului de nefrotoxicitate
este recomandată doar la pacienţii cu funcţie renală afectată, la cei care primesc medicaţie nefrotoxică
asociată vancomicinei sau la cei cu doze agresive sau prelungite de vancomicină.
Pentru monitorizarea terapeutică se recomandă ca probele să fie recoltate în momentul nivelului seric
minim (trough samples); pentru a se evita dezvoltarea rezistenţei bacteriene nivelurile serice minime
trebuie să fie >10 mg/L. În cazul unor infecţii complicate este nevoie de doze mai mari: 15-20 mg/L .
25
Anticonvulsivante
Sunt medicamente utile în tratamentul epilepsiei, în special pentru crizele grand mal, petit mal,
psihomotorii, precum şi în unele afecţiuni cum ar fi tic douloureux (nevralgia de trigemen). Deşi
mecanismul de acţiune al acestor medicamente nu a fost elucidat, se pare că toate, posibil cu excepţia
fenobarbitalului, blochează influxul de sodiu în neuronii a căror membrană este afectată. În plus, unele
medicamente şi în special fenitoinul blochează de asemenea influxul secundar de calciu în aceste
celule. Fenobarbitalul şi, posibil, fenitoinul stabilizează membrana neuronilor afectaţi.
Multe din anticonvulsivante exercită efect asupra convulsiilor grand mal, însă sunt ineficace asupra
celor de tip petit mal. Doar etosuximidul şi acidul valproic au un efect terpeutic în aceste condiţii.
În concluzie, deşi mecanismul de acţiune al anticonvulsivantelor pare să fie similar, acestea diferă în

479