Page 105 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 1
P. 105

ca răspuns la diferiŃi stimuli solubili, ele se diferenŃiază  în  macrofage  tisulare, cu  calităŃi morfologice şi  funcŃionale
                  caracteristice, proces care a fost denumit activare şi care este reversibil (“dezactivare”). Celulele sistemului fagocitic
                  mononuclear sunt foarte primitive filogenetic, nici un animal neputând trăi fără ele. Îndeplinesc o varietate largă de
                  funcŃii importante în organism, incluzând îndepărtarea particulelor străine şi celulelor senescente, moarte sau alterate,
                  reglarea funcŃiilor altor celule, procesarea şi prezentarea de antigene în reacŃiile imune, participarea în diferite reacŃii
                  inflamatorii, distrugerea bacteriilor şi celulelor tumorale. Monocitele şi macrofagele produc numeroşi factori bioactivi:
                  enzime, factori ai complementului, factori de coagulare, specii reactive de oxigen şi azot, factori angiogenetici, proteine
                  de  legare  (transferină,  transcobalamină  II,  fibronectină,  apolipoproteină  E),  lipide  bioactive  (derivaŃi  ai  acidului
                  arahidonic), factori chemotactici, citokine şi factori de creştere (IFN α si γ, IL 1,3,6,8,10,12, FGF, PDGF, TNF, M-CSF)
                  1;6;16 .
                                                 9
                                                                  9
                  Valori de referinŃă - 0-1000/µL sau 0-1x10 /L; 0-15% din leucocite .
                  SemnificaŃie clinică
                    1. Monocitoză: >1000/µL:
                       ·    Cele mai frecvente cauze sunt infecŃiile bacteriene, tuberculoza, endocardita bacteriană subacută, sifilisul,
                           bruceloza.
                       ·    Leucemia mielomonocitară cronică, leucemia monoblastică acută, boli mieloproliferative cronice.
                       ·    Carcinoame: stomac, sân, ovar.
                       ·    Boală Hodgkin, limfoame.
                       ·    Recuperarea după neutropenie, chimioterapie, transplant medular (semn favorabil).
                       ·    Tezaurismoze (boală Gaucher).
                       ·    Boli parazitare (malarie, Kala-azar, tripanosomiază), rickettsioze, infecŃii micotice.
                       ·    Boli gastrointestinale: colită ulcerativă, enterită regională, sprue, ciroză hepatică.
                       ·    Boli de colagen, sarcoidoză.
                       ·    Postchirurgical, postsplenectomie.
                       ·    ReacŃii medicamentoase.
                       ·    IntoxicaŃie cu tetracloretan.
                       ·    Tratament cu factori de creştere granulo-monocitari.
                    2. Monocitopenie: <100/µL (condiŃie extrem de rară):
                       ·    Tratament cu prednison (tranzitoriu).
                       ·    Leucemia cu celule păroase.
                       ·    InfecŃii severe care determină şi neutropenie.
                       ·    InfecŃie HIV.
                       ·    Anemie aplastică 1;4;8;19 .
                  InterferenŃe - vezi variaŃii fiziologice ale leucocitelor.
                  InterferenŃe medicamentoase:
                           Cresc  monocitele:  alprazolam,  ampicilină,  carbenicilină,  clorpromazină,  griseofulvin,  haloperidol,
                           lomefloxacin, metsuximid, penicilamină, piperacilină, prednison, propiltiouracil, quazepam.
                           Scad monocitele: alprazolam, triazolam .
                                                       6

                  Eozinofilele  (granulocitele  eozinofile) 6;9;18 –  au  fost  iniŃial  descrise  pentru  granulaŃiile  lor  intracitoplasmatice
                  caracteristice care manifestă afinitate crescută pentru coloranŃii acizi, cum ar fi eozina, şi care apar colorate roşu-
                  strălucitor în microscopia optică. Eozinofilele sunt celule mobile, cu originea în măduva osoasă, urmând acelaşi model
                  de  proliferare,  diferenŃiere,  maturare  şi  eliberare  în  sânge  ca  şi  granulocitele  neutrofile;  nucleul  lor  este  de  obicei
                  bilobat, dar sunt adesea observaŃi şi trei sau mai mulŃi lobi.
                  La indivizii sănătoşi se găsesc în număr mic în sânge, dar devin predominante în sânge şi Ńesuturi în asociere cu
                  diferite  boli  alergice,  parazitare  sau  boli  maligne.  PrezenŃa  eozinofilelor  în  căile  respiratorii  şi  mucoasa  intestinală,
                  numărul cât şi starea lor de activare, a fost asociată atât cu maifestările IgE-dependente cât şi IgE-independente ale
                  bolilor alergice. Totuşi, rolul imunologic şi importanŃa eozinofilului în patogeneza astmului nu sunt pe deplin clarificate.
                  Eozinofilele conŃin cel putin cinci tipuri diferite de granulaŃii intracitoplasmatice; granulaŃiile cristaloide conŃin cea mai
                  mare  parte  a  proteinelor  cationice  cu  încărcătură  mare,  incluzând  proteina  bazică  majoră,  peroxidaza,  proteina
                  cationică eozinofilică şi neurotoxina derivată din eozinofil, implicate în alterările tisulare observate în astm şi alte boli
                  alergice. Eozinofilia indusă de alergeni sau paraziŃi este dependentă de celula T şi este mediată de citokine eliberate
                  de limfocitele sensibilizate. Eozinofilul produce şi stochează până la 29 de mediatori cunoscuŃi, citokine, chemokine şi
                  factori  de  creştere,  importante  în  reacŃiile  inflamatorii  în  care  este  implicată  această  celulă  (produşi  ai  acidului
   100   101   102   103   104   105   106   107   108   109   110