Page 101 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 1

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 5
AL LABORATOARELOR SYNEVO METODE DE LUCRU

5.5 Metode utilizate pentru determinările de citogenetică
Examen citogenetic clasic
Citogenetica este ştiinţa care combină metodele de citologie şi cele de genetică pentru a facilita
investigarea eredităţii la nivel celular. Include evaluarea cromozomilor - structuri compuse din ADN
dublu catenar ce este complexat cu histone şi proteine non-histonice - cu scopul de a identifica
anomalii ce se corelează adesea cu modificări fenotipice.
Cele două categorii principale de anomalii citogenetice sunt aberaţiile numerice şi cele de structură,
care pot fi la rândul lor de novo sau moştenite. Detecţia acestora se poate efectua în orice moment al
vieţii, de la perioada prenatală la cea de adult.
Multe sindroame au fost asociate în mod specific cu anumite anomalii cromozomiale, cum ar fi:
sindromul Down cu trisomia 21; sindromul Turner cu 45,X; deleţia 22q11.2 cu sindromul velo-cardio-
facial. Pe de altă parte, identificarea unei clone anormale citogenetic într-o formă de neoplazie poate
furniza informaţii în ceea ce priveşte diagnosticul, prognosticul, tratamentul şi evoluţia bolii.
În concluzie, analiza citogenetică prezintă aplicaţii clinice la toate grupele de vârstă – de la diagnosticul
prenatal la evaluarea cancerului .
2
Cariotipul unei specii, termen introdus de Levitsky în 1924, reprezintă numărul de cromozomi prezenţi
în nucleul celulelor somatice. Cariotipul uman este alcătuit din 46 de cromozomi, organizaţi în 23
perechi; prin analiza citogenetică, cromozomii pot fi identificaţi ca entităţi structurale discrete, fiecare
celulă umană conţinând 22 perechi de autozomi, precum şi o pereche de cromozomi sexuali. Într-o
pereche de cromozomi, unul este de provenienţă maternă, iar celălalt de origine paternă .
2;3
În cursul ciclului celular lungimea cromozomilor suferă variaţii, însă forma cea mai condensată este
atinsă în metafază, moment în care aceştia pot fi cel mai uşor observaţi. Din acest motiv, studiile
citogenetice se realizează în marea majoritate a cazurilor pe cromozomi în metafază.
Fiecare cromozom în metafază este alcătuit din două helixuri de ADN denumite cromatide ce
sunt menţinute împreună printr-o regiune ADN – centromer sau constricţie primară. Pe lăngă rolul
său în diviziunea celulară, centromerul constituie o zonă de delimitare care împarte cromozomul
în două regiuni distincte numite braţe: q reprezintă braţul mai lung, iar p braţul mai scurt. Atunci
când centromerul este situat aproximativ echidistant de ambele capete cromozomul este denumit
metacentric; dacă este situat mai aproape de unul dintre capete, cromozomul este submetacentric, iar
dacă braţul scurt este modificat este vorba de un cromozom acrocentric. Capătul unui cromozom este
denumit telomer; aceste regiuni sunt alcătuite dintr-un ADN repetitiv în tandem cu secvenţa (TTAGGG)
care deţine rolul de a stabiliza cromozomul. Procesul de replicare a ADN-ului se desfăşoară într-un
n
asemenea mod încât nu toţi telomerii pot fi replicaţi la fiecare diviziune şi de aceea se produce în
timp o scurtare a acestora. Există ipoteza că această pierdere a telomerilor conduce la o creştere a
aberaţiilor cromozomiale care ar putea să fie parţial responsabilă de procesul de îmbătrânire umană.
Cinci perechi de cromozomi acrocentrici prezintă braţul scurt modificat, alcătuit doar din copii multiple
de gene ARNr şi având la capăt un telomer modificat denumit satelit.
Pentru a se obţine cromozomi în metafază în vederea analizei citogenetice este necesar ca celulele
pacientului să fie cultivate in vitro. Celula umană se divide în medie la fiecare 24 ore, astfel că numai ~
1% din populaţia celulară se află în diviziune la un moment dat; mai mult, limfocitele unui om sănătos
nu se divid. Din acest motiv, sunt necesare tehnici speciale de cultură care să faciliteze diviziunea

101