Page 335 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 1
P. 335
GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 8
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOCHIMIE
8.1.9 Amilaza urinară
Informaţii generale
Amilaza urinară creşte întotdeauna în paralel cu valoarea amilazemiei. În pancreatita acută amilaza
urinară creşte după 6-10 ore de la creşterea amilazei serice şi se menţine crescută mai mult timp
decât aceasta. În plus, amilaza urinară poate fi crescută când amilaza serică este în limite normale şi
invers, amilaza serică poate fi crescută cu amilază urinară normală.
Creşterea amilazei serice asociată cu niveluri scăzute ale amilazei urinare se întâlneşte în insuficienţa
renală şi în macroamilazemie.
Pentru screening-ul macroamilazemiei poate fi utilizat raportul clearance amilază/clearance creatinină
(amilaza urinară/amilaza serica) x (creatinina serică/creatinina urinară) x 100. În mod normal
acest raport este 1-4%. În macroamilazemie raportul este <1%, în timp ce în insuficienţa renală se
înregistrează o valoare uşor crescută (până la 5.7%). Raportul poate atinge valori >10% în pancreatita
acută, dar utilitatea sa în diagnosticul acesteia este controversat .
1;2
Recomandări pentru determinarea amilazei urinare
• diferenţierea pancreatitei acute de alte cauze de abdomen acut; diagnosticul pseudochistului de
pancreas (amilaza urinară persistă mai multe săptămâni după normalizarea amilazei serice) .
4
Pregătire pacient - nu este necesară o pregătire specială .
3
Specimen recoltat - proba recomandată este urina de 2 ore: pacientul urinează la ora 8 şi nu reţine
această urină; apoi colectează într-un vas curat toate emisiunile de urină de până la ora 10 (inclusiv
emisiunea finală de la ora 10); vasul de recoltare se ţine la 2-8°C până în momentul lucrului; pH-ul
trebuie ajustat >7.0; nu se folosesc conservanţi; pentru raportul clearance amilază/clearance creatinină
se obţine o probă de urină spontană în acelaşi timp cu o probă de sânge venos 1;2;3 .
Recipient de recoltare - recipient de plastic pentru urină . 3
Cantitate recoltată - toată urina din 2 ore .
3
Prelucrare necesară după recoltare - se omogenizează urina prin agitare, apoi se centrifughează o
parte din aceasta; se utilizează în lucru supernatantul clar; se păstrează supernatantul la 2-8°C până
în momentul lucrului, care trebuie obligatoriu să fie în ziua respectivă; în nici un caz nu se congelează
supernatantul pentru stocare .
3
Metodă - spectrofotometrică (enzimatică colorimetrică) .
3
Valori de referinţă - <460 U/L . 3
Factor de conversie: U/L x 0.0167 = µkat/L.
Limita de detecţie - 3U/L (0.05 µkat/L) 3.
Limite şi interferenţe
• Medicamente: vezi AMILAZA SERICĂ .
1
• Interferenţe analitice: pH-ul acid scade amilaza urinară.
Bibliografie
1. Frances Fischbach. Effects of the Drugs on Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and
Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 ed. 2009, 1224.
2. Jacques Wallach. Afecţiuni hepatobiliare şi pancreatice. În Interpretarea testelor de diagnostic.
335