Page 99 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 2

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 9
AL LABORATOARELOR SYNEVO MARKERI ENDOCRINI

9.8 SISTEMUL RENINAl
9.8.1 Aldosteron seric

Informaţii generale
Aldosteronul, hormon mineralocorticoid sintetizat în zona glomerulată a corticosuprarenalei, este un
element component al sistemului renină – angiotensină – aldosteron implicat în homeostazia sodiului
şi potasiului precum şi în menţinerea tensiunii arteriale.
Secreţia aldosteronului este stimulată prin următorul mecanism: scăderea volumului plasmatic şi
a perfuziei renale conduce la creşterea secreţiei de renină care transformă angiotensinogenul în
angiotensina I. Angiotensinogenul este o α2-globulină derivată din ficat; prezentă în ser. Angiotensina
I este transformată la nivelul plămânului în angiotensina II. În final, angiotensina II stimulează sinteza
de aldosteron. Aldosteronul acţionează la nivelul tubilor distal şi colector ai nefronului stimulând
reabsorbţia sodiului şi excreţia potasiului şi a ionilor de hidrogen 1;5;6 .
Pe de altă parte, concentraţiile crescute de potasiu în plasmă pot stimula direct producţia de aldosteron
a suprarenalei. În condiţii fiziologice, hormonul adrenocorticotrop hipofizar (ACTH) nu constituie un
factor major în reglarea secreţiei de aldosteron .
6
În mod fiziologic nivelul plasmatic al aldosteronului suferă variaţii în funcţie de poziţia corpului (orto-
sau clinostatism) şi de ingestia de sare.
De asemenea, concentraţia aldosteronului înregistrează un ritm circadian care este similar cu cel
al cortizolului dar mai puţin marcat. Astfel, nivelul hormonului atinge un peak în primele ore ale
dimineţii .
1;4
Determinarea aldosteronului seric este utilă atât pentru depistarea hiperaldosteronismului primar sau
secundar cât şi pentru evaluarea pacienţilor suspectaţi ca având o hipertensiune arterială secundară.
Pentru diagnosticul diferenţial între aceste două condiţii trebuie să se testeze simultan renina plasmatică
şi să se calculeze raportul aldosteron/renină; astfel, renina este scăzută în hiperaldosteronismul primar
şi crescută în cel secundar 1;5;6 .
Societatea de Endocrinologie a elaborat un ghid pentru screening-ul, diagnosticul şi tratamentul
pacienţilor cu hiperaldosteronism primar - definit ca un grup de afecţiuni în care se înregistrează o
producţie de aldosteron crescută inadecvat, relativ autonomă şi care nu este suprimată de încărcarea
cu sodiu . Secreţia inadecvată de aldosteron determină hipertensiune, dureri şi crampe musculare,
7
tetanie, paralizie, poliurie, proteinurie şi în final insuficienţă renală . Hiperaldosteronismul primar este
1
cauzat în mod obişnuit de un adenom de suprarenală, o hiperplazie uni- sau bilaterală şi mult mai rar de
un hiperaldosteronism familial supresibil la glucocorticoizi. Până nu demult, hipokaliemia era un criteriu
obligatoriu pentru diagnostic, astfel că această condiţie era considerată o cauză foarte rară de HTA (<
1%). Studii mai recente au evidenţiat însă o prevalenţă mult mai mare a hiperaldosteronismului primar
în rândul pacienţilor hipertensivi (>10%), hipokaliemia fiind prezentă doar la un grup restrâns (9-47%).
Din acest motiv, Societatea de Endocrinologie recomandă ca screening-ul hiperaldosteronismului
primar să fie efectuat la categoria de pacienţi cu risc relativ crescut pentru această afecţiune - care
prezintă:
- hipertensiune arterială stadiul 2 (>160-179/100-109 mm Hg) sau 3 (>180/110 mm Hg)
conform JNC (Joint National Commission);
- hipertensiune rezistentă la tratament;

99