Page 151 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3
P. 151

GHIDUL  SERVICIILOR  MEDICALE                          18
                    AL  LABORATOARELOR  SYNEVO        TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ




        18.1.2 AFECŢIUNI ONCOLOGICE
                           18.1.2.1 Polipoza adenomatoasă familială

        Informaţii generale
        Polipoza adenomatoasă familială (PAF), deşi este o afecţiune rară, constituie cel mai frecvent sindrom
        de polipoză adenomatoasă. Are o transmitere autozomal dominantă şi se caracterizează prin apariţia
        precoce a sute sau chiar mii de polipi adenomatoşi diseminaţi în întregul colon şi rect. În absenţa
        tratamentului PAF evoluează invariabil spre cancer colonic până la vârsta de 35-40 ani. În plus, există
        un risc crescut şi pentru alte tumori maligne.
        Incidenţa PAF este constantă în întreaga lume şi variază de la 1:6000 la 1:12000 naşteri, ambele sexe
        fiind implicate în mod egal.
        Defectul genetic în PAF este reprezentat de o mutaţie a liniei germinale în gena APC (adenomatosis
        polyposis coli), o genă supresoare tumorală situată pe braţul lung al cromozomului 5, banda q21.
        Aceasta este formată din 15 exoni şi codifică o proteină cu greutate moleculară mare (309 kDa).
        Proteina APC are mai multe domenii care mediază oligomerizarea dar şi interacţiunea cu o varietate
        de proteine intracelulare, care au un important rol în adeziunea celulară, transducţia semnalului şi
        activarea transcripţiei. Studiile efectuate atât in vitro cât şi pe modele animale (ce au folosit şoarecii)
        au demonstrat că APC este de asemenea implicată în alinierea cromozomilor în metafază, migrarea
        celulelor şi promovarea apoptozei în celulele colonului 1;2;4 .
        APC este o proteină supresoare tumorală clasică care deţine un rol central în calea de semnalizare
        Wnt, în parte prin reglarea degradării β-cateninei. Semnalele transmise pe calea Wnt influenţează
        stabilitatea unui complex de proteine, care conţine β-catenina, conductina şi GSK3 (kinaza glicogen
        sintetazei). În absenţa Wnt sau în prezenţa proteinei APC de tip sălbatic β-catenina este degradată în
        proteazom printr-un proces mediat de ubiquitină. În prezenţa Wnt sau lipsa APC (aşa cum se întâmplă
        în cele mai multe forme de cancer colonic), sunt exprimate genele ţintă ale β-cateninei, printre care
        şi c-MYC. Expresia genei MYC determină creşterea expresiei poliamin-ornitin-decarboxilazei (ODC),
        care este o protooncogenă. Deci, produsul genei APC reglează indirect transcrierea unui număr de
        gene critice implicate în proliferarea celulară, prin intermediul interacţiunii cu factorul de transcripţie
        β-catenina.
        Mai mult de 300 tipuri diferite de mutaţii sunt recunoscute astăzi ca fiind cauza polipozei adenomatoase
        familiale. Ele sunt reprezentate de deleţii mici - 46%; inserţii mici - 10% şi mutaţii nonsens - 28%. Au
        fost de asemenea raportate şi alterări genice mari (13%), datele recente sugerând că acestea pot fi
        responsabile de până la 20% din cazurile de PAF .
                                           1
        Cea mai frecventă mutaţie, care apare la aproximativ 10% din pacienţi cu PAF, este o deleţie în
        codonul 1309, iar următoarea ca frecvenţă, (care apare la 5% din pacienţi), este tot o deleţie dar în
        codonul 1061. Mai mult de 60% din mutaţiile APC se găsesc în regiunea centrală denumită MCR
        („mutation cluster region”), situată între codonii 1284 şi 1580; această regiune este responsabilă de
        degradarea β-cateninei.
        Analiza mutaţiilor genei APC indică faptul că majoritatea anomaliilor genetice duc la sinteza unei
        proteine  trunchiate  sau  nefuncţionale.  Pierderea  funcţiei  APC  determină  inhibarea  apoptozei  şi


                                                                           151
   146   147   148   149   150   151   152   153   154   155   156