Page 35 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3
P. 35
GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE TESTE SPECIALIZATE DE 17
AL LABORATOARELOR SYNEVO ALERGOLOGIE ŞI IMUNOLOGIE
prin interacţiunea dintre TCR şi moleculele MHC I. Răspunsul CTL la o infecţie acută are loc în trei
faze: prima constă în activarea iniţială şi proliferarea CTL; a doua în contracţia celulelor T efectoare în
celule T de memorie; iar a treia fază se referă la menţinerea de lungă durată a pool-ului de celule T de
memorie. Celulele CTL se dezvoltă la nivelului timusului, părăsesc acest organ limfoid în stare naivă,
circulă între organele limfoide secundare (splina şi ganglionii limfatici) pe calea sistemului arterial,
respectiv limfatic, şi în cursul acestui pasaj întâlnesc antigenul nonself. Antigenul este adus la nivelul
organelor limfoide secundare prin sistemul limfatic de către celula dendritică (APC); aceasta devine
matură după achiziţia antigenului nonself la nivelul ţesuturilor non-limfoide. Deşi celula dendritică este
cel mai important APC profesional, macrofagele şi celulele B sunt de asemenea capabile să prezinte
antigenul. Procesul infecţios conduce la o creştere dramatică a CTL patogen/antigen specifice, iar
magnitudinea acestui proces depinde de natura infecţiei şi de inoculul/doza de antigen. Această
expansiune este urmată de contracţia CTL efectoare în celule T de memorie. Un procent de 5%
din populaţia celulelor efectoare expansionate supravieţuieşte sub forma celulelor de memorie de
lungă durată. Este prevenită astfel afectarea tisulară nespecifică ce se poate produce prin activitatea
citolitică şi eliberarea necontrolată de citokine şi este asigurată flexibilitatea CTL de a răspunde la noi
infecţii.
Producţia de celule de memorie antigen independentă de lungă durată este esenţială pentru un
răspuns rapid în cazul unei reinfecţii. CTL de memorie asigură un răspuns mult mai intens decât
celulele CTL naive activate primar, atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Deoarece în
cursul infecţiei primare CTL suferă o expansiune clonală importantă, numărul de precursori CTL
antigen specifici este mult mai mare la indivizii imunizaţi comparativ cu cei naivi, ceea ce permite un
răspuns imun mai puternic. CTL de memorie prezintă o eficienţă extraordinară în elaborarea funcţiilor
efectoare prin producţia rapidă de gamma-interferon (IFNγ).
Compartimentul CTL de memorie este compus din două tipuri celulare: CTL de memorie-efectoare
(Tem) şi CTL de memorie-centrale (Tcm), acestea din urmă fiind capabile de o auto-reînnoire antigen-
independentă homeostatică prelungită. La întâlnirea cu antigenul, aceste celule dobândesc rapid
funcţia efectoare şi fenotipul celulelor Tem. Celulele CD4 şi citokinele IL-15, IL-7, IL-2 şi GM-CSF
(factorul de stimulare al coloniilor pentru granulocite şi monocite) au un rol important în supravieţuirea
şi menţinerea rezervei de CTL de memorie (vezi tabelul 17.9.1.2).
În final, activitatea citotoxică a CTL are loc prin două mecanisme:
• citolitic: dependent de producţia de granzime (A, B) şi perforine;
• non-citolitic: dependent de producţia de citokine (IFNγ şi TNF-α) care au capacitatea de a inhiba
proliferarea agenţilor patogeni intracelulari 11;12 .
MARKER CTL naive Tem Tcm
CD44 + +++ +++
Distribuţia Ganglioni limfatici, Ţesuturile non-limfoide Ganglioni limfatici,
tisulară principală splină, sânge (plămân, ficat), splină splină, sânge
Funcţia citotoxică - ++ -
IFNγ - +++ +
Tabel 17.9.1.2 Proprietăţile CTL
35