Page 487 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 20
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE TOXICOLOGIE

schimb se leagă de proteina TOR cu rol critic în activarea celulei T.
Micofenolatul mofetil (MMT) este un antibiotic ce este hidrolizat în celule în acid micofenolic liber.
Acest agent este un inhibitor potent al inozin-monofosfat dehidrogenazei şi al guanozin-monofosfat
sintetazei, împiedicând în final sinteza ADN-ului.
Corticosteroizii exercită de asemenea efecte imunosupresoare asupra imunităţii mediate celular, dar
acestea sunt mult mai puţin specifice şi însoţite de numeroase reacţii adverse . 4
Ciclosporina A
Este recomandată pentru a preveni rejetul de grefă în transplantul alogenic de rinichi, ficat, inimă şi
plămâni-inimă; de asemenea mai este utilizat ca medicament de prima sau a doua linie în tratamentul
bolii acute grefă contra-gazdă survenită după transplantul de măduvă osoasă, în artrita reumatoidă
severă, cât şi în unele forme grave de psoriazis.
Nivelul sangvin maxim este atins după aproximativ 3.5 ore de la administrare; cca 20-40% din doza
administrată este absorbită intestinal şi este metabolizată la primul pasaj hepatic. Izoenzima CYP3A4
a citocromului P450 este responsbilă de metabolizarea ciclosporinei în cel puţin 30 metaboliţi.
Deoarece un număr mare de medicamente pot induce activitatea enzimei sau pot fi metabolizate de
CYP3A4 (antibiotice, antifungice sau alte imunosupresoare) asocierea acestora poate altera nivelurile
ciclosporinei în sânge şi complica astfel tratamentul.
Ciclosporina are un interval terapeutic îngust, cu reacţii adverse frecvente, ceea ce face ca
monitorizarea concentraţiei sale în sânge să fie esenţială.
Deoarece 80% din ciclosporină este sechestrată în eritrocite se recomandă ca nivelurile medicamentului
să fie determinate în probe de sânge integral. În primele 2 luni posttransplant dozele sunt ajustate
astfel încât să se menţină concentraţiile între 150 μg/L şi 400 μg/L. Concentraţiile obţinute în trough
samples pot varia însă în funcţie de protocolul clinic, tipul alogrefei, riscul de rejet, administrarea
concomitentă a unor alte imunosupresoare şi toxicitate. După primele 2 luni ţinta terapeutică este în
general mai redusă (între 75 şi 300 μg/L).
Reacţiile adverse ale ciclosporinei pot să apară în orice organ; valorile concentraţiei maxime (trough
samples) >500 μg/L sunt asociate cu nefrotoxicitate, cea mai frecventă reacţie adversă, însoţită de
hiperkaliemie, hiperuricemie, hipertensiune arterială şi hiperplazie gingivală.
Alte reacţii adverse includ efecte neurologice (tremor, convulsii, cefalee, parestezii, confuzie),
dermatologice (hirsutism, rash), hepatotoxicitate, tulburări gastrointestinale (diaree, greaţă, vărsături,
anorexie, discomfort abdominal), hematologice (leucopenie, anemie, trombocitopenie), complicaţii
infecţioase, reacţii de hipersensibilitate. În plus, există un risc crescut de limfoame, în special ale
SNC .
4;10
Tacrolimus
Este un antibiotic din clasa macrolidelor cu un mecanism de acţiune similar ciclosporinei, dar cu un
efect inhibitor mai potent decât acesta. Este utilizat în prevenirea rejetului de organ.
Tacrolimus este metabolizat în ficat de către CYP3A4, astfel că nivelurile sale în sânge sunt afectate
atât de medicamentele care inhibă această enzimă (blocante ale canalelor de calciu, antifungice,
unele antibiotice), cât şi de cele care induc activitatea enzimatică (anticonvulsivante, rifampicină).
Deoarece 90% din tacrolimus se găseşte în componentele celulare din sânge se recomandă ca
nivelurile medicamentului să fie determinate în probe de sânge integral. Concentraţiile obţinute în

487