Page 485 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 20
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE TOXICOLOGIE

obsesiv-compulsive severe.
Toxicitatea asociată cu imipramina se caracterizează prin lărgirea complexului QRS ce poate
conduce la tahicardie ventriculară şi asistolă. La unii pacienţi toxicitatea poate să apară la concentraţii
terapeutice, însă în mod obişnuit cardiotoxicitatea (blocul AV de gradul I) apare la concentraţii serice
>1000 μg/L .
4
Clomipramina
Este un antidepresiv triciclic utilizat în principal în tratamentul tulburărilor obsesiv-compulsive; mai
este folosit în tulburările de panică şi depresia refractară.
Clomipramina blochează predominat recaptarea sinaptică a serotoninei; metabolitul său farmacologic
activ - norclomipramina – blochează în special recaptarea sinaptică a norepinefrinei.
Clomipramina este metabolizată într-un procent de până la 50% la primul pasaj hepatic, ceea ce
explică probabil variabilitatea interindividuală mare între dozele administrate şi concentraţiile serice
la steady state.
Efectele anticolinergice însoţesc frecvent tratamentul; toxicitatea indusă de supradozare se manifestă
similar celei determinate de alte antidepresive triciclice (cardiotoxicitate) .
8
Doxepina
Este recomandată în tratamentul depresiei sau al anxietăţii la pacienţi nevrotici, alccolici sau cu
diverse suferinţe organice.
Nordoxepina este metabolitul major ce este prezent de obicei în concentraţii egale cu cele ale
doxepinei.
Ca şi în cazul altor antidepresive triciclice efectul toxic major este reprezentat de tulburările de ritm
cardiac care apar la concentraţii serice >500 μg/L. Alte efecte adverse sunt reprezentate de greaţă,
hipotensiune şi uscăciunea mucoasei bucale .
12
Medicamente neuroleptice
Sunt utilizate în principal în tratamentul schizofreniei acute pentru suprimarea stării de agitaţie.
Mecanismul de acţiune al tuturor neurolepticelor constă în blocarea acţiunii postsinaptice a dopaminei
şi serotoninei la nivelul sistemului limbic şi cortexului motor.
Există căi dopaminergice specifice care conectează substanţa neagră din mezencefal cu sistemul
limbic şi cortexul motor, denumite căile mezolimbice-mezocorticale. În plus, substanţa neagră se
leagă de ganglionii bazali prin calea nigrostriatală; depleţia dopaminei la acest nivel este implicată în
apariţia bolii Parkinson. Din acest motiv, antagoniştii de dopamină vor avea frecvent ca reacţii adverse
distonie, diskinezie tardivă şi uneori parkinsonism franc.
Iniţial au fost dezvoltate două clase de neuroleptice: fenotiazinele (principalul reprezentant
fiind clorpromazina) şi butirofenonele (reprezentate de haloperidol); ambele prezintă tulburări
extrapiramidale majore.
Pe lângă efectele extrapiramidale mai pot să apară, mai ales în cazul fenotiazinelor, hipotensiune
ortostatică, colestază şi rareori anemie aplastică.
O tulburare foarte gravă care poate surveni la pacienţii care sunt extrem de sensibili la efectele
extrapiramidale ale neurolepticelor este sindromul neuroleptic malign, manifestat prin rigiditate
musculară marcată, febră înaltă, leucocitoză.
Mai recent au apărut blocante de dopamină potente cu mai puţine efecte adverse extrapiramidale:

485