Page 523 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 21
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE MICROBIOLOGIE

Paraziţii intestinali sunt răspândiţi ubicuitar, infestările fiind mai frecvente în zonele cu instalaţii de apă
deficitare.
Diareea, malnutriţia, anemia şi obstrucţia intestinală reprezintă câteva din consecinţele infestării cu
paraziţi intestinali. Protozoarele pot determina diaree şi/sau malabsorbţie atât prin secreţia de toxine
cât şi prin invadarea sau doar aderarea la mucoasa intestinală prin mecanisme necunoscute.
Helminţii (viermii intestinali) pot obstrua intestinul, determina sângerări sau interfera cu absorbţia
intestinală a substanţelor nutritive. Larvele sau ouălele pot disemina în zone extraintestinale şi induce
inflamaţie sau distrucţii tisulare.
Unii paraziţi din categoría protozoarelor sau helminţilor pot habita tractul intestinal al omului şi
animalelor fără a provoca manifestări clinice .
5
Pentru a creşte sensibilitatea clinică a testului (mai ales că unele elemente parazitare sunt eliminate
intermitent), se recomandă 3 examene succesive, la interval de 7 zile.
După tratarea unei parazitoze examenul coprologic de control se va efectua după un interval de timp
variabil în funcţie de diagnostic. Astfel, după tratamentul unei infecţii cu protozoare controlul se va
efectua după 3-4 săptămâni iar în infecţiile cu helminţi după 1-2 săptămâni 1;3;5;6 .
Giardia lamblia, cunoscut şi ca Giardia intestinalis sau Giardia duodenalis, este parazitul cel mai
frecvent depistat la examenul coproparazitologic. Reprezintă un organism unicelular (protozoar)
prevăzut cu flageli care îi asigură mobilitatea. Este localizat în intestinul subţire (duoden şi jejun)
unde se ataşează de microvilii enterocitelor prin intermediul unui disc adeziv. Datorită multiplicării sale
extrem de rapide numărul elementelor parazitare poate depăşi 1 milion/cm. Consecinţele infestării
sunt astfel tulburări de digestie şi absorbţie intestinală, cu spolierea treptată a organismului-gazdă
de substanţele nutritive necesare. De asemenea, parazitul poate acoperi mucoasa duodeno-jejunală
pe suprafeţe întinse constituind adevărate bariere mecanice care reduc şi mai mult capacitatea de
absorbţie a principiilor nutritive şi a vitaminelor . 7
Parazitul prezintă două forme de viaţă: trofozoit sau stadiul vegetativ şi chist sau stadiu de rezistenţă.
Are o înmulţire simplă prin diviziune binară. Parazitul posedă un rezervor animal, format în special din
rozătoare (castor, hamster, etc), dar şi câine .
4
Boala se transmite pe cale digestivă (fecal-orală) prin mâini murdare, consum de fructe şi/sau legume
nespălate, precum şi de apă contaminată cu forma chistică a parazitului. Cel mai frecvent sunt afectaţi
copiii mici din creşe şi grădiniţe, precum şi rudele acestora. Infecţia se transmite cu uşurinţă deoarece
doza infectantă a chisturilor este redusă (~ 10 chisturi), chisturile sunt rezistente la clorinarea apei şi
pot supravieţui câteva săptămâni în apa rece, precum şi datorită existenţei rezervoarelor animale .
5
După ingestie, procesul de dechistare are loc la nivelul duodenului şi în treimea proximală a duodenului
şi jejunului sub acţiunea sucurilor digestive. Dechistarea este un proces rapid, terminându-se în 10
minute şi este semnalată de emergenţa flagelilor ventrali, ieşirea acestora fiind urmată de întreg
trofozoitul. Trofozoitul se fixează de enterocit, se hrăneşte cu conţinutul intestinal şi, în decurs de 15-
30 minute de la dechistare, începe să se dividă prin fisiune binară. Pe măsură ce parazitul antrenat de
fluxul intestinal, este împins în aval către colon, trofozoitul se autoprotejează de microambientul local
prin conversie în forma chistică. Acesta va fi eliminat odată cu materiile fecale în exterior constituind
o nouă sursă de infecţie .
4;7

523