Page 68 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

17 TESTE SPECIALIZATE DE GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO
ALERGOLOGIE ŞI IMUNOLOGIE

translocaţiile caracteristice ALL cu celulă B matură şi prezintă o evoluţie favorabilă .
15
Unele fenotipuri în ALL se asociază cu prezenţa unor anomalii citogenetice şi moleculare cu
semnificaţie prognostică. Astfel în B-ALL un fenotip CD9 , CD10 , CD19 , CD20 sau numai parţial,
+
+
-
+
CD34 este un marker sensibil pentru t(1;19)(q23;p13), dar este lipsit de specificitate . Pe de altă
-
1
parte un fenotip CD10 , CD15 , CD24 se asociază cu t(4;11)(q21;q23), rearanjamente ale MLL şi un
-
-
+
prognostic prost .
2;5
ALL cu celulă T reprezintă ~15% din cazurile de ALL la copii, asociată anterior cu un prognostic
nefavorabil, dar utilizarea regimurilor terapeutice intensive a rezultat într-o supravieţuire apropiată de
cea a ALL non-T. Celulele leucemice pot fi dublu pozitive pentru CD4 şi CD8. Majoritatea cazurilor de
ALL-T sunt HLA-DR negative. Dintre aceşti pacienţi, cei cu imunofenotipul cel mai puţin matur au o
evoluţie semnificativ mai proastă. Un subset caracterizat prin expresia CD7 şi absenţa CD4 şi CD8 se
asociază cu rezistenţă la chimioterapia convenţională, iar absenţa expresiei CD2 identifică un grup de
pacienţi cu evoluţie proastă.
Aproximativ 10-20% din copiii cu ALL exprimă antigene mieloide, ca CD13 şi CD33, care nu se
asociază cu semnificaţie prognostică adversă conform ultimelor trial-uri, dar pot furniza un element
convenabil pentru monitorizarea bolii minime reziduale .
8;15
Expresia CD34 a fost asociată cu efect favorabil independent în ALL de linie B la copii, dar nu şi în
cea de linie T .
15
Boala minimă reziduală (MRD)
În prezent majoritatea testelor de citometrie în flux pentru MRD ţintesc să detecteze populaţii
reprezentând 0.01% din evenimente, respectiv o celulă din 10 , prin analiza a 500 mii până la 1
4
milion celule, cu scopul detectării a cel puţin 50-100 evenimente de interes, putând concura astfel
ca sensibilitate cu metodele PCR, citometria în flux prezentând avantajul discriminării între celulele
viabile şi cele moarte şi măsurarea directă a proporţiei celulelor pozitive. Provocarea pentru detecţia
MRD prin IFCF este separarea celulelor leucemice reziduale de celulele nonmaligne, mai ales în
stadiile de regenerare a măduvei osoase în care aceasta poate conţine mai multe forme de maturaţie
precoce. În 1997, Jennings şi Foon au arătat necesitatea utilizării unei prime “porţi” CD45 versus
lumina dispersată lateral (SSC) pentru diferenţierea subseturilor de celule şi, cel mai important, a
celulelor imature/blastice cu SSC şi expresia CD45 scăzute, atât la diagnostic cât şi pentru detecţia
MRD, printre celulele în maturare din măduva osoasă. În 1999, Campana şi Coustan Smith au estimat
că primele 4 combinaţii pentru detecţia MRD în AL la IFCF sunt: 1) CD19/CD34/CD10; 2) CD13/
CD33/CD34; 3) CD13/CD33/CD117; 1) CD13/CD34/CD117, ceea ce presupune că aceste aspecte
imunofenotipice trebuie urmărite la diagnostic. Fenotipul se poate schimba adesea odată cu trecerea
timpului şi în urma tratamentului, astfel testul pentru MRD nu trebuie să se bazeze pe potrivirea
exactă a fenotipului bolii reziduale şi cel al specimenului diagnostic original. Totuşi subsetul de celule
leucemice care persistă menţin aspectul clonal şi continuă să prezinte trăsături omogene. Aceste
celule reziduale apar la studiile prin IFCF ca un grup de celule îngust prezentând un fenotip “îngheţat”
printre celulele în maturare .
1;2
Pentru leucemia acută există în general o diferenţă de 1 log între măduva osoasă şi sângele
periferic, cu nivelul cel mai mare de MRD în măduva osoasă. Astfel, ca şi în studiile bazate pe tehnici
moleculare, analiza măduvei osoase poate fi restricţionată la cazurile în care MRD este în mod repetat

68