Page 231 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 1

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 7
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE HEMATOLOGIE

7.3 TESTE DE IMUNOHEMATOLOGIE

7.3.1 Factor Rh

Informaţii generale
Antigenele sistemului de grup sanguin Rh sunt codificate de două gene: RHD şi RHCE localizate pe
cromozomul 1. RHD codifică antigenul D, în timp ce RHCE codifică antigenele Cc şi Ee. Antigenul d
nu există; totuşi, prin convenţie, d este utilizat pentru a conota absenţa antigenului D. RHD şi RHCE
codifică polipeptide similare, care în membrana eritrocitară formează un complex cu glicoproteina
asociată Rh. Funcţia antigenelor Rh nu este cunoscută, deşi pe baza fenotipului celulelor Rh nul
este sugerat faptul că antigenele Rh ar juca un rol structural în membrana eritrocitară. Structura
antigenelor Rh sugerează că sunt proteine de transport, iar glicoproteina asociată Rh ar putea
juca un rol în transportul amoniacului. Există 45 antigene care au fost atribuite sistemului de grup
sanguin Rh, dintre acestea cele mai comune şi importante fiind D, C, c, E şi e. Deşi indivizii pot
deveni aloimunizaţi la antigenele C, c, E şi e prin transfuzii şi sarcină, acestea sunt mult mai puţin
imunogenice decât D. Mai puţin de 3% din indivizii expuşi la antigenele C, c, E, e devin aloimunizaţi,
astfel testarea pretransfuzională nu se efectuează de rutină pentru aceste antigene. După antigenele
A şi B, antigenul D manifestă cea mai înaltă imunogenicitate (de 20 ori mai mare decât alte antigene
Rh majore); în urma transfuziei de eritrocite D-pozitive aproape 80% din primitorii D-negativi dezvoltă
anticorpi anti-D. În plus imunizarea anti-D promovează în continuare sinteza de anticorpi faţă de alte
antigene de grup sanguin din sau din afara sistemului Rh . De asemenea antigenul D este implicat în
5
95% din cazurile de boală hemolitică a nou-născutului . 1
Un individ este considerat Rh pozitiv dacă eritrocitele sale exprimă antigenul D, iar termenul Rh
negativ se referă la absenţa antigenului D. Absenţa antigenului D este întâlnită al 15-17% din indivizii
populaţiei albe şi este mai puţin frecventă în alte populaţii. La populaţia albă absenţa antigenului D se
datorează deleţiei genei RHD, în timp ce la populaţia asiatică şi neagră se asociază mai degrabă cu
inactivarea genei decât cu deleţia sa . 5
Unele eritrocite care exprimă antigenul D necesită incubare prelungită cu reactivul anti-D pentru
apariţia aglutinării. Aceste eritrocite sunt considerate antigen D pozitive şi sunt descrise ca D slab,
anterior denumite D (în mai puţin de 1% din cazuri). Se consideră că fenotipul D slab apare prin unul
u
din următoarele trei mecanisme :
5
a) moştenirea unei gene RHD care codifică o proteină D cu expesie antigenică slăbită: este mai
comună la populaţia neagră şi se asociază cu haplotipul Dce, iar la populaţia albă se asociază cu
haplotipul DCe sau DcE.
b) interacţiunea genei D cu alte gene: indivizii cu gena D în poziţie trans faţă de gena C (ex.: Dce/Ce)
prezintă o expresie slăbită a genei D.
Indivizii cu fenotip D slab prin unul din aceste două mecanisme nu formează aloanticorpi după
expunerea la eritrocite D pozitive.
c) moştenirea unei gene care codifică un complex antigenic D căruia îi lipsesc unii epitopi, numit
şi D parţial; aceşti indivizi pot produce anti-D dacă sunt transfuzaţi cu eritrocite D pozitive. Dintre
aceştia D prezintă numărul cel mai mic de epitopi şi aceste persoane prezintă cel mai mare risc de
VI

231