Page 235 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 1
P. 235

GHIDUL  SERVICIILOR  MEDICALE                            7
                    AL  LABORATOARELOR  SYNEVO               TESTE DE HEMATOLOGIE




        cu produse de sânge sau în timpul sarcinii. Anticorpii care interacţionează cu antigenele eritrocitare
        produc reacţii transfuzionale hemolitice imediate sau întârziate şi boala hemolitică a nou-născutului .
                                                                              4
        Sistemul de grup sanguin ABO reprezintă cel mai important sistem de grup sanguin deoarece: când
        antigenele nu sunt exprimate pe suprafaţa eritrocitelor, anticorpii corespunzători sunt întotdeauna
        prezenţi în plasmă, stimulii pentru producţia de anticorpi fiind reprezentaţi de o varietate de factori
        de mediu, cum ar fi bacteriile (ex.: E. coli), care exprimă pe suprafaţă structuri aproape identice
        carbohidraţilor ABO; anticorpii formaţi reprezintă un amestec de IgM (predominant) şi IgG, activi la
        37ºC şi capabili să activeze complementul, iar densitatea mare de situsuri antigenice de pe membrana
        eritrocitară permite legarea unui număr mare de anticorpi ducând, în cazul transfuzării de sânge
        incompatibil în sistemul ABO, la reacţii transfuzionale hemolitice acute .
                                                          2;4
        Există trei gene alele în sistemul ABO (A, B şi O) cu transmitere mendeliană; A şi B sunt alele
        codominante,  iar  O  este  o  alelă  recesivă.  Aceste  trei  gene  determină  patru  fenotipuri:  A,  B,  AB
        şi  O,  indivizii  cu  fenotip  A  sau  B  putând  fi  heterozigoţi  (AO,  respectiv  BO)  sau  homozigoţi  (AA,
        respectiv BB). Antigenele sistemului ABO sunt localizate pe lanţuri oligozaharidice care fac parte din
        glicosfingolipide. Genele sistemului ABO nu codifică direct antigenele, ci enzime care adaugă zaharuri
        specifice la un substrat din membrana eritrocitară (substanţa H): N-acetil-galactozamină pentru gena
        A şi galactoză pentru gena B; alela O codifică o transferază nonfuncţională, astfel că nici un zahar
        specific nu este ataşat membranei eritrocitare. Gena H codifică o fucozil-transferază care adaugă
        grupări de L-fucoză la galactoza terminală a lanţurilor oligozaharidice, rezultând substanţa H. O alelă
        rară moştenită uneori în locusul H este h, care codifică o transferază nonfuncţională. La homozigoţii
        hh (fenotipul Bombay) substanţa H nu este prezentă pe suprafaţa eritrocitelor, iar transferazele A şi B,
        chiar dacă sunt prezente, nu pot adăuga zaharurile specifice care determină specificitatea antigenică
        A sau B. Relevanţa clinică a fenotipului Bombay este capacitatea acestor indivizi de a forma nu numai
        anti-A şi anti-B, dar şi anti-H, ceea ce face dificilă găsirea de sânge compatibil pentru transfuzii, numai
        sângele de la un individ cu fenotip Bombay fiind compatibil, iar acesta este extrem de rar. Mutaţii ale
        genelor A şi B rezultă în substituţii de aminoacizi la nivelul transferazelor, care se traduc în expresia
        slabă a antigenelor A şi B, clasificate ca subgrupe, cele mai comune fiind asociate cu gena A, A  şi
                                                                             1
        A . Subgrupele A şi B sunt relevante clinic la donatorii de sânge, deoarece, datorită expresiei slabe a
         2
        antigenului, pot fi fenotipate ca aparţinând grupului O şi, transfuzate la un primitor cu grup O, pot duce
        la hemoliză intravasculară .
                           2;4
        Toţi  indivizii  imunocompetenţi  produc  anticorpi  naturali  (izoaglutinine  sau  izohemolizine)  faţă  de
        antigenele de grup ABO(H) lipsă. Anti-A şi anti-B sunt de obicei detectabili la 3-6 luni după naştere,
        iar la vârsta de 5 ani titrul anticorpilor atinge maximul şi se menţine în toată perioada adultă. Titrul
        anticorpilor IgM poate scădea gradual cu vârsta avansată. Anticorpii anti-A şi anti-B sunt prezenţi şi
        la cei cu variante A sau B slabe. Nou-născuţii nu au de obicei o cantitate semnificativă de anti-A şi
        anti-B în plasmă, cu excepţia celor născuţi din mame aloimunizate, la care pot fi prezenţi în circulaţie
        anticorpi IgG de la mamă care au traversat placenta. Anticorpii ABO nu reprezintă o cauză majoră
        de boală hemolitică a nou-născutului datorită inhibiţiei anticorpilor de substanţele A şi/sau B solubile
        prezente în sânge precum şi antigenelor A sau B prezente pe alte celule în afara eritrocitelor; de
        asemenea afinitatea de legare a anticorpilor faţă de molecule de zaharuri este mai slabă decât cea a
        anticorpilor faţă de molecule proteice, cum ar fi antigenul D . Hemoliza apare mai probabil dacă mama
                                                 4
        este grup O, cu copil grup A .
                            2
                                                                           235
   230   231   232   233   234   235   236   237   238   239   240