Page 249 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 1

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 7
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE HEMATOLOGIE

cheag prin legarea la fibrină: plasminogenul, plasmina, activatorul tisular al plasminogenului (tPA),
α -antiplasmina . În timpul perioadei iniţiale a formării dopului hemostatic, plachetele şi celulele
5
2
endoteliale eliberează inhibitori ai activatorului plasminogenului care facilitează formarea fibrinei,
totuşi, ca răspuns la stimuli mai puţin înţeleşi, dar precis orchestraţi, celulele endoteliale eliberează
activatorul tisular al plasminogenului . Funcţional, tPA este un slab activator al plasminogenului, dar
1
eficienţa sa catalitică creşte în prezenţa fibrinei, iar acesta pare să fie activatorul intravascular major
al plasminogenului. Al doilea activator endogen al plasminogenului este prourokinaza, activată de
plasmină sau kalikreină la urokinază (uPA). u-PA are afinitate mult mai mică pentru fibrină decât
t-PA şi este un activator eficient al plasminogenului atât în prezenţa cât şi în absenţa fibrinei . Atât
4
activatorul tisular al plasminogenului cât şi urokinaza au capacitatea de a converti plasminogenul la
forma activă serin proteazică, plasmina. La rândul ei plasmina exercită efecte de feedback pozitiv
prin clivarea unui peptid activator la nivelul plasminogenului, convertind Glu-plasminogen în Lys-
plasminogen, făcându-l mai susceptibil la activarea de către activatorii săi .
1
Activarea sistemului plasmatic kalikreină-kinină determină creşterea fibrinolizei. Atunci când HK
este clivat de kalikreină, sunt eliberate bradikinina, care stimulează eliberarea tPA, şi HKa, care, în
complex cu prekalikreina, se leagă de receptorul endotelial al urokinazei şi creşte posibilitatea activării
prourokinazei la urokinază de către kalikreină .
1
Atât fibrina cât şi fibrinogenul constituie substraturi pentru plasmină, care hidrolizează legăturile Arg-
Lys la niveluri multiple, rezultând produşii de degradare ai fibrinei/fibrinogenului (PDF), care inhibă
trombina servind ca anticoagulanţi naturali. Totuşi, numai PDF derivaţi de la nivelul fibrinei sunt
detectaţi ca D-dimeri. Aceştia constituie markeri diagnostici pentru acţiunea trombinei, FXIIIa sau
plasminei, reflectând formarea iniţială a cheagului şi fibrinoliza în curs.
Deficienţa plasminogenului, congenitală sau dobândită, se asociază cu risc de tromboză, dar în
comparaţie cu alte condiţii trombofilice, riscul de tromboză în deficienţa moştenită nu este atât de
mare .
4
Inhibitorii majori ai fibrinolizei sunt:
- inhibitorul activatorului tisular al plasminogenului tip 1 (PAI-1)
- inhibitorul activatorului tisular al plasminogenului tip 2 (PAI-2)
- α -antiplasmina
2
- TAFI (thrombin activatable fibrinolysis inhibitor)
- α -macroglobulina.
2
Plasmina circulantă este rapid inhibată de α -antiplasmină, efect accentuat de α -macroglobulină.
2
2
α -antiplasmina face parte dintr-o familie de inhibitori ai serin proteazelor numiţi serpine, al căror
2
mecanism comun de acţiune constă în formarea unui complex ireversibil cu situsul activ al serin
proteazei urmată de clivarea proteolitică a inhibitorului de către proteaza ţintă, proces în urma căruia
atât proteaza cât şi inhibitorul îşi pierd activitatea . Plasmina legată la fibrină este relativ protejată de
4
inhibiţie, dar procesul legării plasminei la fibrină poate fi inhibat de α -antiplasmină, în special dacă
2
aceasta este legată la fibrină de către FXIIIa.
PAI-1, de asemenea o serpină, este cel mai important şi rapid inhibitor fiziologic atât al tPA cât şi al
uPA. Nivele semnificativ crescute de PAI-2 se găsesc în plasmă numai în timpul sarcinii, iar funcţional
inhibă tPA şi uPA . TAFI este activat de complexul trombină-trombomodulină, iar acesta îndepărtează
4
reziduurile de lizină de la nivelul fibrinei astfel protejând-o de degradarea de către plasmină .
1;5
249