Page 305 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 1

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 7
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE HEMATOLOGIE

7.5 Teste de trombofilie
7.5.1 Anticoagulant lupic

Informaţii generale şi recomandări pentru determinarea anticoagulantului lupic
Anticoagulanţii de tip lupic sunt anticorpi îndreptaţi împotriva complexelor fosfolipide-proteine. Aceştia
interferă in vitro cu testele de coagulare dependente de fosfolipide, determinând prelungirea lor (cel
mai frecvent folosit fiind timpul de tromboplastină parţială activat aPTT) .
2;3
In vivo, prezenţa anticogulanţilor de tip lupic se asociază cu un risc crescut de evenimente trombotice
(trombofilie) . Prevalenţa trombozelor la pacienţii cu anticoagulanţi lupici este de 24-36%; predomină
3
trombozele profunde ale membrelor şi embolismul pulmonar. Pacientele cu avorturi spontane recurente
prezintă anticoagulanţi lupici în aproximativ 10% din cazuri.
Datorită heterogenităţii intrinseci a anticoagulanţilor lupici diagnosticul de laborator este adesea dificil.
Testele folosite trebuie să fie capabile să distingă anticorpii cu activitate de lupus anticoagulant de
anticorpii anti-factori de coagulare, deficitul de factori şi heparină, deoarece toate aceste patru condiţii
pot cauza prelungirea testului aPTT. În practică, plasmele cu deficit de factori de coagulare sunt uşor
de identificat, deoarece adăugarea plasmei normale normalizează in vitro timpul de coagulare. Cu
toate acestea, testul aPTT izolat nu poate diferenţia cu certitudine plasmele care conţin anticoagulanţi
lupici de cele care conţin anticorpi anti-factori de coagulare şi/sau heparină .
1
În 2009 Societatea Internaţională de Hemostază şi Tromboză a revizuit şi modificat recomandările
privind detectarea anticoagulantului lupic (LA). Astfel, s-au îmbunătăţit criteriile de selectare a
pacienţilor la care se indică această investigaţie şi de asemenea a fost elaborat un algoritm de testare
în laborator.
Selectarea pacienţilor
Testarea pentru detectarea LA trebuie să fie limitată la pacienţii care au o probabilitate semnificativă
de a avea sindrom antifosfolipidic (APS) sau care prezintă o prelungire neexplicată a aPTT la un
control de rutină.
Trombozele venoase profunde neprovocate sau trombozele arteriale fără explicaţie apărute la
pacienţi tineri (<50 ani), trombozele cu localizare neobişnuită, pierderile de sarcină survenite tardiv,
orice episod trombotic sau complicaţie a sarcinii la persoane având boli autoimune (lupus eritematos
sistemic, artrită reumatoidă, trombocitopenie autoimună, anemie hemolitică autoimună) indică o
probabilitate mare de APS; subiecţii asimptomatici depistaţi întâmplător cu aPTT prelungit, pacientele
cu avorturi spontane recurente survenite precoce în sarcină şi persoanele tinere cu tromboze venoase
profunde provocate au o probabilitate medie de APS, în timp ce trombozele venoase profunde sau
tromboembolismul arterial survenite la vârstnici se asociază cu probabilitate redusă de APS.
Algoritmul de testare în laborator pentru detectarea LA optimă
A) recoltarea probei: se recomandă ca recoltarea probelor să fie efectuată înaintea iniţierii
tratamentului anticoagulant sau la suficient timp după întreruperea acestuia; sângele va fi
recoltat pe citrat de sodiu 0.105M (1/9); proba va fi dublu centrifugată; dacă testul nu se
efectuează imediat, plasma separată va fi rapid congelată; înaintea efectuării testului proba
va fi decongelată prin imersia completă într-o baie de apă la 37°Ctimp de 5 minute.

B) alegerea testelor: se recomandă efectuarea a două teste screening bazate pe principii
diferite (testul cu venin de viperă Russel diluat = dRVVT – testul cel mai robust pentru

305