Page 207 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 2

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 11
AL LABORATOARELOR SYNEVO MARKERI VIRALI

11.12 Virusul hepatitei E – anticorpi IgG, IgM (Westernblot)

Informaţii generale
Virusul hepatitei E (HEV), recent inclus în genul Hepevirus al familiei Hepeviridae, cauzează o infecţie
acută, de obicei, autolimitantă. Este un virus sferic, lipsit de înveliş, cu diametru de 27-34 nm, alcătuit
dintr-un genom ARN monocatenar cu polaritate pozitivă. Sunt descrise 4 genotipuri majore şi un
singur serotip. Genomul prezintă 3 cadre de citire (open reading frames = ORF): ORF1 codifică
metiltransferaza, proteaza, helicaza şi replicaza; ORF 2 codifică proteina capsidei; ORF3 codifică o
proteină a cărei funcţie nu a fost definită .
4
HEV se transmite pe cale fecal-orală; consumul de apă potabilă contaminată cu fecale este responsabil
de apariţia majorităţii epidemiilor. Transmiterea directă de la o persoană la alta este neobişnuită.
Transmiterea pe cale sexuală sau prin transfuzii nu a fost dovedită .
1;4
Hepatita cu virus hepatitic E este endemică în Asia de sud-est şi centrală, cu mai multe focare în
Orientul Mijlociu, Africa de nord şi de vest şi Mexic, datorită condiţiilor de igienă deficitară. În ţările
dezvoltate infecţiile HEV apar în special la persoanele care au călătorit în zonele unde boala este
endemică.
Recent au fost descrise în ţările industrializate cazuri de infecţii HEV sporadice, în absenţa călătoriilor
în străinătate, adesea cu evoluţie subclinică sau asimptomatică. Majoritatea acestor cazuri denumite
“autohtone” sunt asociate cu genotipul 3 HEV care prezintă o omologie marcată a secvenţelor cu
genotipul 3 izolat de la porcine. Se ia astfel în considerarea posibilitatea unor infecţii zoonotice
transmise de la porcine sau alte animale. Cazurile severe apar la adulţii tineri sau de vârstă mijlocie
(3%), dar mortalitatea este scăzută, cu excepţia femeilor gravide infectate în ultimul trimestru de
sarcină (mortalitate aproximativ 20%).
Tabloul clinic este asemănător celui din hepatita A. După o perioadă de incubaţie ce durează între 15
şi 60 de zile, pacienţii infectaţi cu HEV dezvoltă semne şi simptome de hepatită (febră, hepatomegalie,
creşterea moderată a transaminazelor), cu apariţia anticorpilor anti-HEV de tip IgM în ser, urmate de
nivele detectabile de anticorpi anti-HEV IgG în termen de câteva zile. Anticorpii anti-HEV IgM pot
rămâne pozitivi până la 6 luni de la debutul simptomelor, în timp ce anticorpii de tip IgG persistă, de
obicei, ani de la infecţie. Viremia şi excreţia virusului în fecale apar în faza preicterică şi continuă şi în
faza clinică. Urmărirea pe termen îndelungat a pacienţilor cu hepatită E acută a infirmat posibilitatea
cronicizării infecţiei şi existenţa stării de carrier 1;2;3 .
Recomandări pentru determinarea HEV:
- detectarea infecţiei recente cu virus hepatitic E;
- monitorizarea pacienţilor postinfecţie .
3
Pregătire pacient - preferabil à jeun (pe nemâncate) .
1
Specimen recoltat - sânge venos . 1
Recipient de recoltare - vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator .
1
Prelucrare necesară după recoltare - se separă serul prin centrifugare în ziua recoltării .
1
Volum probă - minim 2 mL ser .
1
Cauze de respingere a probei - specimen intens hemolizat; specimen contaminat bacterian .
1
207