Page 302 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 2
P. 302

15   MARKERI BOLI AUTOIMUNE           GHIDUL  SERVICIILOR  MEDICALE
                                              AL  LABORATOARELOR  SYNEVO




               15.1.17 Anticorpi anti-citoplasmă neutrofile (imunofluorescenţă)

       Informaţii generale
       Anticorpii ANCA au fost descrişi pentru prima dată în 1982 la pacienţi cu glomerulonefrită de natură
       autoimună.
       ANCA sunt  anticorpi (de tip IgG, mai rar IgA şi IgM) îndreptaţi în principal împotriva antigenelor
       din citoplasma granulocitelor neutrofile (ţintele moleculare fiind enzimele din granulaţiile primare sau
       azurofile ale granulocitelor neutrofile) şi monocitelor 1;4;5 .
       Utilizând ca substrat neutrofile fixate cu etanol, la examenul prin imunofluorescenţă indirectă au fost
       descrise 3 pattern-uri principale:
          •   citoplasmatic (c-ANCA), caracterizat prin fluorescenţă granulară citoplasmatică difuză,
              cu accentuare centrală interlobulară; antigenul este reprezentat de proteinaza 3 (PR3),
              un  component  atât  al  granulaţiilor  azurofile  din  celulele  mieloide,  cât  şi  al  lizozomilor
              monocitari;
          •   perinuclear (p-ANCA), caracterizat prin fluorescenţă perinucleară (inelară) omogenă, fără
              fluorescenţă citoplasmatică; principalul antigen este mieloperoxidaza (MPO), o proteină
              a granulaţiilor neutrofile implicată în procese metabolice cum ar fi generarea de radicali
              de oxigen. Acest pattern apare datorită migrării antigenelor încărcate pozitiv (cationice) în
              timpul fixării cu etanol spre membrana nucleară care este încărcată negativ. Atunci când
              în  loc  de  etanol  se  utilizează  formalina  pentru  fixarea  neutrofilelor,  antigenul  ţintă  este
              imobilizat şi se obţine o fluorescenţă citoplasmatică.
          •   atipic ANCA (x-ANCA),  caracterizat prin fluorescenţă perinucleară neomogenă; antigenele
              implicate sunt catepsina G, elastaza, lactoferina, catalaza, enolaza, lizozimul, BPI (proteina
              bacteridă care creşte permeabilitatea) sau alte antigene necunoscute. Spre deosebire de
              aspectul p-ANCA tipic, atunci când în loc de etanol se utilizează formalina pentru fixarea
              neutrofilelor nu se obţine fluorescenţă .
                                        4
       Au mai fost descrişi anticorpii GS-ANA (granulocyte-specific ANA = anticorpi anti-nucleari specifici
       granulocitelor) care produc o fluorescenţă nucleară sau perinucleară pe substratul fixat cu etanol,
       dar negativă pe substrat Hep-2 şi care apar la 20% dintre pacienţii cu artrită reumatoidă (prezenţa lor
       ar putea fi determinată de ingestia complexelor imune de către neutrofile, antigenul ţintă nefiind încă
       identificat) . 1
       Anticorpii  ANCA  se  depistează  predominant  la  pacienţii  cu  vasculită  sistemică  pauciimună,
       caracterizată histologic prin necroză fibrinoidă prezentă în pereţii venulelor, capilarelor şi arteriolelor.
       Spre deosebire de vasculita mediată prin complexe imune, în vasculitele asociate cu ANCA lipsesc
       depozitele de complexe imune din peretele vascular, fiind prezente în schimb, mai ales în stadiile
       precoce de boală, polimorfonucleare. Afectarea endoteliului vascular, indusă de neutrofile, deţine de
       asemenea un rol important în patogenia vasculitelor pauciimune.
       Anticorpii c-ANCA se asociază în mod specific cu boala Wegener. În cazul unei boli active cu vasculită
       sistemică,  glomerulonefrită  necrotizantă  şi  inflamaţie  de  tip  granulomatos  a  tractului  respirator,
       sensibilitatea clinică a c-ANCA este de 85-90%.


         302
   297   298   299   300   301   302   303   304   305   306   307