Page 90 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 2
P. 90
9 MARKERI ENDOCRINI GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO
Metodă - imunochimică cu detecţie prin electrochemiluminiscenţă (ECLIA) .
1
Valori de referinţă - 100-379 nmol/24h (36-137 μg/24h) .
1
Factori de conversie: nmol/L x 0.3625 = μg/L; μg/L x 2.7586 = nmol/L.
Limita de detecţie - 0.5 nmol/L (0.018 μg/dL) .
1
Interpretarea rezultatelor
Obţinerea unei valori crescute a cortizolului liber urinar la un pacient care a recoltat adecvat proba
de urină este suficientă pentru diagnosticul sindromului Cushing; un rezultat normal exclude cu mare
probabilitate acest diagnostic .
2
Limite şi interferenţe
Obţinerea unor valori scăzute nu indică neapărat insuficienţă corticosuprarenaliană.
Sarcina şi administrarea contraceptivelor orale se asociază cu valori crescute ale excreţiei de
cortizol . 2
Bibliografie
1. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type: Catalog.
2. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Cortisol,
Urinary Free. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.
3. Myiachi Y. Pathophysiology and Diagnosis of Cushing Syndrome. In Biomed Pharmacoter, 2000,
54:113-117. Ref Type: Journal (Full).
9.7.4 DHEA-S (dehidroepiandrosteron sulfat)
Informaţii generale
DHEA-S este un hormon steroid sintetizat dintr-un precursor de colesterol în corticosuprarenală
împreună cu cortizolul, sub controlul ACTH şi al prolactinei .
4;7
DHEA-S poate fi metabolizat în androgeni mai activi, de tipul androstendion şi testosteron, care pot
genera hirsutism şi virilizare (inclusiv sindromul Stein-Leventhal). Numai concentraţii crescute de
DHEA-S au importanţă clinică: tumori producătoare de androgeni, sindrom adrenogenital etc 3;5;7 .
DHEA-S este legat relativ puternic de albumină şi doar o mică parte circulă liber. Se pare că acest
hormon nu se leagă de proteina de legare a hormonilor sexuali (SHBG-sex hormone binding
globulin).
Datorită unei concentraţii serice constante (fără variaţii diurne şi pe termen lung), DHEA-S este un
indicator foarte bun al producţiei androgenice a suprarenalei. Valori crescute ale DHEA-S asociate cu
valori normale ale testosteronului demonstrează cauza suprarenaliană a excesului de androgeni 4;5;7 .
Împreună cu testosteronul reprezintă un test screening pentru hirsutism. Aproximativ 84% dintre
femeile cu hirsutism prezintă niveluri crescute de androgeni. Principalul scop al determinării este
excluderea prezenţei tumorilor producătoare de androgeni (din corticosuprarenală sau ovar).
DHEA-S este scăzut în boala Addison. Valori scăzute ale DHEA-S în lichidul amniotic sunt întâlnite
în sindromul Down .
7
Recomandări pentru determinarea DHEA-S
90