Page 198 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

18 TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

(de la forme uşoare până la masculinizarea completă a organelor genitale externe a feţilor de sex
feminin XX) .
9
Ţinând cont de severitatea manifestărilor clinice, sindromul adrenogenital poate fi împărţit într-o formă
clasică (severă, cu debut neonatal) şi o formă non-clasică (criptogenă, cu debut tradiv). La rândul său
forma clasică este subdivizată în varianta asociată cu pierdere de sare şi în cea fără pierdere de sare
(variantă virilizantă simplă).
Hormonii corticosuprarenalieni sunt derivaţi steroizi sintetizaţi din LDL-colesterol furnizat suprarenalelor
şi captat de receptori specifici. StAR asigură transportul acestuia prin membrana mitocondrială externă
în vederea iniţierii căilor de sinteză a steroizilor. Enzimele care afectează biosinteza cortizolului sunt:
P450 SCC (defect la nivelul StAR), 3β-hidroxisteroid dehidrogenaza, 21-hidroxilaza, 11-hidroxilaza şi
17-hidroxilaza .
3
Deficitul de 21-hidroxilază constituie cea mai frecventă cauză de sindrom adrenogenital, fiind
responsabil de aproximativ 90-95% din cazuri. Enzima este localizată în reticululul endoplasmatic
mitocondrial şi catalizează conversia 17-OH progesteronului în 11-deoxicortizol, precum şi cea a
progesteronului în deoxicorticosteron (DOC). Astfel, deficitul de 21-hidroxilază conduce la niveluri
crescute de 17-OH progesteron în ser şi de valori crescute de pregnanetriol şi 17-OH progesteron în
urină. Aceşti precursori sunt şuntaţi către calea care conduce la o producţie excesivă de androstendion
şi testosteron, cu virilizare consecutivă. În acelaşi timp se înregistrează scăderi variabile ale nivelurilor
de DOC, 11-deoxicortizol, corticosteron, cortizol şi aldosteron.
Tabloul clinic se corelează adesea cu severitatea disfuncţiei enzimatice. Forma clasică de boală
debutează în perioada neonatală sau în prima copilărie cu insuficienţă suprarenaliană însoţită de
virilizare, cu sau fără pierdere de sare. Nou-născuţii de sex feminin (XX) prezintă grade variabile de
masculinizare, de la mărirea clitorisului până la dezvoltarea completă a organelor genitale externe de
tip masculin, ceea ce face dificilă stabilirea sexului la naştere. Nou-născuţii de sex masculin au organe
genitale externe normale. Aproximativ 75% din nou-născuţii afectaţi asociază un deficit de aldosteron
care determină pierderea de sare; simptomele de hiponatremie, hiperkaliemie, depleţie a volumului
sangvin şi hipotensiune se manifestă în cursul primelor 2 săptămâni de viaţă.
Forma non-clasică se manifestă mai tîrziu în copilărie prin adrenarhă precoce sau în perioada de
adult tânăr cu hirsutism, amenoree şi infertilitate. La femei tabloul clinic este similar celui asociat cu
sindromul ovarelor polichistice. Bărbaţii pot dezvolta pubertate pecoce, resturi de ţesut suprarenalian
în testicule şi infertilitate.
Forma clasică a sindromului adrenogenital are o incidenţă de 1 la 5000-15000 naşteri de feţi vii, în
timp ce forma non-clasică de 1 la 1000 3;8;9 .
Există o relaţie strânsă între corticosuprarenală şi medulosuprarenală. În deficitul clasic de 21-
hidroxilază a fost descrisă displazia medulosuprarenalei şi scăderea producţiei de catecolamine. S-a
sugerat că gradul afectării suprarenalei ar putea constitui un marker pentru severitatea sindromului
adrenogenital . 3
Diagnosticul de sindrom adrenogenital prin deficit de 21-hidroxilază este stabilit prin determinarea
cantitativă a hormonilor steroizi şi a precursorilor acestora. Programele de screening neonatal instituite
în multe ţări, care constau în măsurarea nivelului de 17-OH progesteron în spoturi de sânge recoltate
pe hărtie de filtru au scopul de a identifica nou-născuţii cu formă clasică de deficit de 21-hidroxilază
deoarece instituirea precoce a tratamentului minerolocorticoid/glucocorticoid poate preveni apariţia

198