Page 247 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

18.1.3.12 Intoleranţa ereditară la fructoză (mutaţii ale genei aldolazei B)

Sinonime - fructozemie; deficit de fructozo-1-fosfat aldolază.
Informaţii generale
Această afecţiune, descrisă pentru prima dată în 1956, constituie cea mai cunoscută tulburare
ereditară în metabolismul fructozei, având o frecvenţă de 1 caz la 20 000 naşteri. Defectul se transmite
autozomal recesiv; deşi se manifestă în primul an de viaţă, consecinţele sale clinice pot să nu fie
recunoscute până în perioada adolescenţei sau chiar a vârstei adulte.
Dacă diagnosticul este stabilit înainte de apariţia complicaţiilor viscerale, intoleranţa ereditară la
fructoză răspunde complet la dieta de eliminare a acestui monozaharid.
Persoanele afectate sunt asimptomatice până în momentul ingestiei de alimente care conţin fructoză.
La sugarii homozigoţi manifestările clinice debutează după administrarea de formule care conţin
sucroză (dizaharid alcătuit din glucoză şi fructoză). Fructoza se găseşte în majoritatea fructelor şi
legumelor şi este parte a dizaharidului zaharoză (zahărul obişnuit).
Manifestările principale ale bolii sunt reprezentate de vărsături, diaree, dureri abdominale şi hipoglicemie
instalate în decurs de 30 minute de la consumul unor alimente, băuturi sau medicamente ce conţin
fructoză sau zaharuri înrudite (sucroză sau sorbitol). Poate să se dezvolte o tulburare metabolică
generalizată cu acidoză lactică şi hiperuricemie. Hipoglicemia induce iritabilitate, tremurături şi tulburări
cognitive. Atacurile sunt însoţite de paloare, transpiraţii şi, în cazuri severe, de pierderea cunoştinţei
şi convulsii generalizate. Expunerea cronică la fructoză este asociată cu disfuncţie tubulară (sindrom
Fanconi), afectare hepatică până la ciroză şi tulburări de coagulare. Sugarii refuză alimentaţia şi apare
un retard de creştere. Supravieţuirea depinde de modul în care mama recunoaşte efectele adverse
legate de consumul de fructe şi zahăr.
Sugarii care reuşesc să depăşească momentul critic al diversificării alimentaţiei dezvoltă o aversiune
puternică faţă de alimentele dulci, legume şi fructe, care oferă o protecţie faţă de efectele negative ale
acestora. Afecţiunea poate să nu fie diagnosticată în perioada copilăriei, astfel că există oricând riscul
de manifestări severe dacă în dietă apare un aliment „interzis” .
2;3
Au fost descrise câteva cazuri letale de intoleranţă ereditară la fructoză la adulţi de vârstă medie
declanşate de perfuzii cu sorbitol şi fructoză .
5
Caracteristic pentru copiii şi adulţii cu intoleranţă ereditară la fructoză este reducerea drastică sau
chiar absenţa cariilor dentare.
În mod normal, fructoza este metabolizată la nivel hepatic iar enzima aldolaza B deţine un rol esenţial în
acest proces prin scindarea fructozo-1-fosfatului în glicerolaldehidă şi dihidroxiacetonfosfat. Aldolaza
B este exprimată exclusiv în ficat, rinichi şi intestin; în cazul unui deficit enzimatic se produce o depleţie
a pool-lului intracelular de fosfat anorganic (prin sechestrarea sa sub formă de fructozo-1-fosfat) cu
modificarea dramatică a raportului între adenozin trifosfat (ATP) şi adenozin monofosfat (AMP) şi
accelerarea producţiei de acid uric. Astfel se explică hiperuricemia obsevată în cursul atacurilor acute.
Competiţia între urat şi lactat pentru excreţia tubulară renală este responsabilă de acidemia lactică.
De asemenea, nivelul ridicat de fructozo-1 fosfat într-un mediu în care fosfatul anorganic liber
este redus perturbă glicogenoliza şi gluconeogeneza, ceea ce explică hipoglicemia care însoţeşte
intoleranţa ereditară la fructoză.

247